Ziua de 10 ianuarie 2024 a fost termenul-limită de trimitere a scrisorilor sau a mesajelor de răspuns la concursul nostru tradiţional de la final de an. Şi anul acesta am primit scrisori din toate regiunile ţării,
Rețete mănăstirești de sărbătoarea Nașterii Domnului
În Ajunul Crăciunului creștinii se pregătesc, după tradiție, să întâmpine Nașterea Domnului. Este vremea gătitului pentru masa de sărbătoare, inclusiv la trapezele mănăstirilor. În multe dintre aceste locașuri nu se pregătesc preparate din carne, dar, cu rugăciunea pe buze și bucuria apropierii Nașterii Mântuitorului în suflet, măicuțele fac delicioase bucate din pește. Din mâinile lor ies și minunate dulciuri. Cu mare dragoste ne-au împărtășit și nouă câteva rețete.
Cu șorțul fixat și gata de treabă, maica Ecaterina de la bucătăria Trapezei monahale a Catedralei Patriarhale din incinta Arhiepiscopiei Bucureștilor gândește, cât ai clipi, un meniu de Crăciun, pe cât de simplu, pe atât de gustos: ca aperitiv - salată de ton cu maioneză; felul principal - știucă umplută cu legume; iar desert turte - scutecele Domnului. Și măicuțele de la Mănăstirea Pasărea vor avea pe masa de Crăciun pește.
Salată de ton cu maioneză
Ingrediente: 5 rădăcini de morcov, 2 rădăcini de pătrunjel, 1 rădăcină de țelină, 1 kg de cartofi, 250 grame de castraveți murați, un borcan de mazăre de 400 grame, ton din conservă. Pentru maioneză sunt necesare 6 ouă.
Legumele se fierb, iar după ce se răcesc, se curăță și se taie cuburi mici. Castraveții se curăță de coajă și se taie, de asemenea, cuburi. Mazărea se scurge de zeamă și se amestecă cu legumele, castraveții murați, tonul din conservă și maioneza. Se adaugă, după gust, sare și piper alb măcinat.
Maioneza - Se pun la fiert 3 ouă, iar după ce se răcesc se curăță de coajă. Gălbenușurile fierte se amestecă cu cele crude, se adaugă sare după gust și se continuă mixul, în timp ce uleiul se toarnă „în ploaie” treptat până când e gata maioneza. Dacă se întărește, se poate pune zeamă de la o lămâie și 1-2 linguri de muștar. Se opresc câteva linguri pentru ornat, apoi cealaltă parte se amestecă cu salata.
Știucă umplută cu legume
Ingrediente: 1 știucă potrivită, 2-3 cepe potrivite ca mărime, 2 morcovi, 1 rădăcină de pătrunjel, mărar verde, boia de ardei dulce, piper alb măcinat.
Știuca se curăță, se spală și se depelează, începând de la cap, având grijă să nu se rupă pielea.
Legumele se taie rondele, se călesc și se pun la răcit. Carnea scoasă din pește se dezosează și se dă prin mașina de tocat odată cu legumele și usturoiul. Se adaugă sare după gust, piper, boia de ardei dulce, mărar tocat, 1-2 ouă, 2-3 linguri de griș. Se amestecă toate la un loc și se umple știuca, începând de la coadă la cap, inclusiv capul, apoi se coase și se pune la cuptor, într-o tavă căptușită cu hârtie de copt. Separat se face un sos din 250 ml vin alb, 150 ml apă, 1 lingură de zahăr, sare după gust, 250 ml suc de roșii sau 2-3 linguri pastă de tomate. Se omogenizează, se toarnă în tavă și se dă la cuptorul preîncălzit la 150 de grade, timp de 50-60 de minute. În timpul coacerii se mai stropește cu sos din când în când. Se poate servi atât cald, cât și rece, ca aperitiv sau fel de bază.
Scutecele Domnului
Ingrediente: 500 g făină, un pic de sare, apă cât cuprinde (125-150 ml).
Pentru sirop: miere de albine sau zahăr, apă (se stabilește cantitatea în funcție de preferință), esență de rom și de vanilie, coajă de portocală și de lămâie.
Pentru umplutură: 500 g nucă măcinată, zahăr pudră cu aromă de vanilie, coaja de la o lămâie și de la o portocală.
Din făină, apă și un pic de sare se face un aluat ca la pâine, dar nedopsit. Pe o planșetă se întind foi foarte subțiri care se coc pe plită sau pe o tavă teflonată. După ce se coc, se lasă la uscat între 24 și 48 de ore, apoi se umplu, de regulă, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului (deoarece acestea se servesc în ziua de Ajun). Din apă, zahăr/miere, esențele de rom și vanilie, coaja de lămâie, portocala, se face un sirop care se înfierbântă, apoi se umplu turtele cu zahăr vanilat, coaja de lămâie, portocală.
Se însiropează turtele și se pun pe un platou, apoi se presară amestecul de nucă și se procedează astfel până se umplu toate. Se acoperă cu folie și se dau la rece. Se servesc ca desert.
Crap umplut
Ingrediente: un crap de 2-3 kg, două fileuri de pește, 300 g nucă, 2 ouă, pătrunjel tocat.
Se amestecă bine carnea de pește (fileurile) cu nuca, ouăle și cu pătrunjelul. Se adaugă sare și se umple crapul cu această compoziție. Se unge o tavă cu ulei, se pun crapul și se bagă la cuptor pentru 30 de minute.
Sarmale cu carne în foi de varză
Pentru cei care pregătesc în gospodăriile lor și preparate din carne am cules dintre vestitele rețete tradiționale o rețetă de sarmale:
Ingrediente sarmale în foi de varză dulce: 1 kg carne tocată de porc; 110 grame orez; 3 frunze de dafin; 2 cepe; 100 g bulion/pastă de tomate sau roşii; 1 varză mare dulce; piper; 1 lingură sare; mărar; cimbru.
Mod de preparare: Varza se opărește, în prealabil, în apă cu sare. Se alege carne de porc (pulpă, costiţă, ceafă) şi se trece o dată prin maşina de tocat. Carnea tocată se amestecă cu orezul curăţat şi spălat în câteva ape, ceapa tăiată cubuleţe foarte mici, piperul, sarea, frunzele de dafin tăiate mărunt şi 100 ml de apă.
Foile de varză se taie selectându-se bucăţile în care carnea poate să fie împachetată. În mâna stângă se pune foaia de varză, aproape de încheietura mâinii, se aşază puţină carne şi se rulează foaia de varză. Sarmalele se fierb în recipiente mari tapetate cu foi de varză, în care se dispun concentric, în straturi succesive în formă de melc. Peste ultimul strat de sarmale se pune apă (în aşa fel încât să acopere sarmalele), pastă de tomate şi două linguri de untură (ulei). Afumătura se aşază printre sarmale, la fel şi mărarul, foile de dafin şi cimbrul. După ce au dat în primul clocot, sarmalele sunt lăsate să fiarbă la foc mic timp de 2 ore.
Poftă bună!