Simbol al arhitecturii gotice europene și monument emblematic al Franței, Catedrala Notre-Dame din Paris a găzduit, în zilele de 7 și 8 decembrie 2024, evenimentele inaugurale care marchează o nouă etapă în existența acestui edificiu impunător, după finalizarea unor ample lucrări de restaurare. Amplasată în inima capitalei Franței, pe Île de la Cité, catedrala a suferit un incendiu devastator în ziua de 15 aprilie 2019, în urma căruia autoritățile franceze au propus ca termen cinci ani pentru realizarea proiectului de restaurare și înfrumusețare.