Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Actualitate socială O șansă de revigorare a creștinismului occidental

O șansă de revigorare a creștinismului occidental

Un articol de: Alexandru Ojică - 17 Apr, 2019

„Parisul e o sărbătoare”, spunea cu mândrie Hemingway amintindu-și despre anii săi din Orașul Luminilor. Iar dincolo de partea artistică și boemă a capitalei Franței se găsește o istorie - nu doar a Parisului ocrotit de Sfânta Genoveva, ci a culturii, civilizației și spiritualității creștine occidentale. Incendiul ce a distrus o bună parte din măreața Catedrală Notre-Dame ne arată că ea este mai mult decât o clădire, o construcție umană - măreață, impunătoare, ci este și „inima Parisului” (nu doar fizic, prin amplasarea ei pe Île de la Cité, zonă emblematică a orașului, nu departe de Palais Royal du Louvre) și o parte însemnată din istoria Franței.

Regii Franței veneau în catedrala din Reims pentru a fi încoronați, un act făcut în cinstirea și amintirea botezului regelui Clovis, primul rege creștin al francilor, la sfârșitul secolului al V-lea. Tapițeriile din fostul palat arhiepiscopal, astăzi Palais du Tau, oferă o prețioasă mărturie asupra a ceea ce înseamnă simbolul în mentalitatea franceză. De la Clovis și până la Charles al X-lea, istoria monarhiei franceze cuprinde actul de încoronare într-o catedrală. De la Amiens până în Marseille și din Bordeaux până în Strasbourg, Franța oferă o prețioasă mărturie asupra identității sale creștine și regale, asupra trecutului său măreț, dar zbuciumat și reclădit pe alte valori, cât și asupra patrimoniului său imens. Iar Notre-Dame de Paris nu poate să facă excepție. Devenită simbol popular datorită lui Victor Hugo, așadar în afara dimensiunii sale religioase și sacramentale, catedrala-simbol al Parisului a cunoscut o istorie tumultuoasă, plină de suișuri și coborâșuri. Aici orice pasionat de istoria mentalității și a culturii occidentale îi poate găsi pe Jeanne d’Arc și pe Henri IV, poate afla elemente din primii ani ai Revoluției Franceze când a fost parțial distrusă, îl poate admira pe Napoleon încoronat imperator al Franței de către Papa Pius al VII-lea în 2 decembrie 1804.

Emil Cioran, chiar în prima parte a vieții sale pariziene, plimbându-se pe cheiurile Senei admira atât grandoarea, cât și decadența culturii franceze, o cultură ajunsă atât de repede la maturitate, încât își întrevedea apusul. „La France est Notre-Dame reflétée dans la Seine - une cathédrale refusant le ciel”, obișnuia să spună filosoful născut la Rășinari. O imagine-simbol, căci nu Notre-Dame refuză cerul prin faptul că e în apropierea Senei, ci Franța tocmai prin îndrăzneala și capriciul de a-și schimba comportamentul și distanța pe care și-a impus-o în relația cu Dumnezeu.

Însă Notre-Dame este legată intim și de istoria modernă a Franței, nu mai departe de finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Generalul Charles de Gaulle însoțit de generalii Leclerc și Koening au coborât din Place de l’Étoile (Arcul de Triumf) pe Champs-Élysées, pe 26 august 1944, într-o bucurie de nedescris pentru a saluta eliberatorii. Au mers apoi în Catedrala Notre-Dame, unde un oficiu religios - Liturghie și Magnificat în memoria celor căzuți pe câmpul de luptă, dar și pentru pacea lumii - a fost oficiat la cererea expresă a generalului De Gaulle. De atunci, în fiecare an, în duminica cea mai apropiată de 26 august este oficiată o Liturghie solemnă. Aici au avut loc funeraliile naționale ale lui Charles de Gaulle, ­Georges Pompidou și François Mitte­rrand. De aceea, ceea ce a ars în seara de 15 aprilie 2019 nu e doar o construcție omenească, ci un simbol al identității creștine și franceze asumate mai mult sau mai puțin de către poporul francez.

Paris vaut bien une Cathédrale (Parisul merită o catedrală)

Henri al IV-lea a rămas celebru nu doar prin prestigiosul liceu parizian din Cartierul Latin, ci și prin memorabilele cuvinte: „Paris vaut bien une messe”. Notre-Dame de Paris adună milioane de oameni în fiecare an, creștini și nu numai. Cununa de spini a Mântuitorului Hristos, fragmente din Sfânta Cruce și diferite obiecte de cult reprezintă o mică parte din patrimoniul sfânt al catedralei-simbol al Parisului. În 2013 s-a sărbătorit cea de-a 850-a aniversare de la începutul construirii sale, iar clopotele catedralei au fost schimbate, sunând la fel ca în 1769.

În prezent, s-au strâns deja aproape 400 milioane de euro pentru refacerea ei, UNESCO și-a anunțat sprijinul încă de luni seară, iar președintele Emmanuel Macron afirmase chiar la fața locului că „Notre-Dame est solide. Nous la reconstruirons” (Notre-Dame e solidă. O vom reconstrui!). „Această tragedie trebuie să ne facă mai responsabili în a prețui valorile, câtă vreme sunt vii și prezente în mijlocul nostru. Focul nemilos aprinde în noi conștiința solidarității creștinilor și a cetățenilor lumii întregi, deoarece suntem puternici și prin asumarea simbolurilor dincolo de vremelnicia lor”, spunea Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul ortodox român al Europei ­Occidentale şi Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale.