Românii care au salvat Notre-Dame

Ce au în comun Catedrala Notre-Dame din Paris, Muzeul Luvru, Arcul de Triumf din Piața Carrousel, Biserica Madeleine, Grădinile Tuileries, Castelul Villers-Cotterêts, Biserica St. Eustache, hotelurile Lutetia și The Peninsula, Curtea de Apel din Dijon, sediul Consiliului de Stat francez, Capela Hotelului Cluny, Gara din Lyon, Catedrala Saint-Étienne din Meaux, Castelul Chambord, catedralele Notre-Dame din Havre, din Arques-la-Bataille și din Reims, Catedrala Sfânta Cruce din Orléans şi Poarta Saint-Nicolas din Nancy - în afară de a fi excepționale monumente de artă? Ei bine, faptul că au fost făcute să strălucească de către mâinile unor români!

Restaurarea sau înlocuirea unor sculpturi (28 numai la celebra catedrală de peste opt ori seculară distrusă de incendiul din 15 aprilie 2019!), restaurări de fațade, cornișe, porticuri, scări, contraforturi sau interioare, reamenajare de promenade sunt câteva dintre tipurile de lucrări realizate de o mică echipă de 20 de restauratori, sculptori, tencuitori, modelatori, fotografi, „motivați de dragostea pentru lucrul bine făcut și de respectul pentru regulile artei”, cum scrie pe site-ul Atelierelor Enache, și conduși de soții care au înființat firma și i-au dat numele lor. Mulți din echipă sunt români, aleși pentru calitatea și seriozitatea muncii lor. Unul dintre ei este bistrițeanul Marius Șușcă, cu care lucrează de 25 de ani și pe care Maria Enache îl consideră mâna ei dreaptă.

Restauratoarea a dezvăluit pentru Ziarul Lumina că parcursul ei profesional a început la vârsta de 11 ani. A urmat cursurile Liceului de Artă din Târgu Mureș. „Eram mân­dri să purtăm mapa cu desene și matricola liceului și să urcăm scările de marmură până la ultimul etaj al Palatului Culturii, unde aveam atelierele”, mărturisește artista, care s-a familiarizat acolo cu desenul, pictura, modelajul și grafica, în diferite tehnici.

Ca un detaliu de epocă, în anii 1970, în România, manualele de istoria artei erau din păcate doar în alb-negru, dar chiar și așa deschideau cursanților poarta către lumea mirifică a artei.

În 1984, Maria Enache s-a stabilit la București, unde și-a continuat studiile și a început să lucreze în secția de modelaj pentru decorurile Casei Poporului. Un moment-cheie a fost întâlnirea cu sculptorul Viorel Enache, doi ani mai târziu. De atunci și până azi au rămas împreună, în viață și în muncă, pe un drum comun plin de pasiune.

La scurt timp după Decembrie 1989, cei doi au ajuns la Paris și chiar în acel an 1990 Viorel Enache a avut șansa să lucreze pe un șantier de restaurare al Luvrului, pe fața­dele curții Napoleon. „A fost începutul unei aventuri profesionale extraordinare”, spune soția lui, care, după câțiva ani de studii universitare în Franța, i s-a alăturat, începând așadar să lucreze împreună pe șantierele de restaurare ale monumentelor istorice. Primul ei șantier a fost la „Guichets du Louvre”, în 1999. Este specialistă în domeniul restaurării, cu o diplomă de conservator restaurator, și a urmat un master de conservare-restaurare la facultatea Paris Panthéon Sorbone.

Bucuria exploratorului și îmbogățirea sufletului

A fost ușor? Nu, n-a fost ușor. Puteți vedea în unele dintre imagini con­di­țiile și... pozițiile în care se lucrează uneori. Dar a meritat și merită efortul! După 1999 au urmat Sainte Chapelle, catedralele din Reims, Meaux, Troyes, Orléans, numeroase biserici, Castelul din Chambord și monumente private de prestigiu.

„Profesia noastră”, spune Maria Enache, „ne-a oferit un univers aparte. Numeroșii ani petrecuți pe șantierele Franței ne-au îmbogățit sufletul, ne-au delectat privirea, ne-au arătat căi surprinzătoare, ne-au împins să ne autodepășim. Este un univers pe care l-am bătut pas cu pas cu bucuria exploratorului când descoperă ceva nou, de nesperat.”

În 2013, cei doi au fondat Ateliers Enache, o firmă de familie specializată în conservare-restaurare și sculptură nouă, atestată de „Musées de France”. Firma a prins avânt odată cu comanda de restaurare a fațadei hotelului The Peninsula din Paris. În 2015 li s-a alăturat Alexandra, fiica lor, jurist de drept internațional, care coordonează partea operațio­nală a firmei din poziția de director de operațiuni.

În afară de clădirile monumente istorice, unde se ocupă de restaurarea decorurilor sculptate ale fațadelor, fie ele medievale, renascentiste sau clasice, restaurări de capiteluri, frize, statui, reliefuri - iar acolo unde acestea nu mai pot fi salvate le recreează prin departamentul de sculptură nouă -, Atelierele Enache onorează și co­menzi pentru clienți privați, de la statui monumentale până la deco­ra­țiuni pentru hoteluri de lux.

Toate proiectele sunt câștigate prin licitații publice. Printre lucrările recente se numără sculpturile din parcul Tuileries, statuile și șemi­neele pentru Muzeul Luvru („Galerie du bord de l’eau”, fațada situată pe cheiul Senei), precum și cei patru soldați din marmură de Carrara amplasați pe Arcul de Triumf de la Carrousel du Louvre.

Salvate din flăcări, ascunse, apoi încredințate românilor

Desigur, știind că au fost implicați și în restaurarea - am putea spune salvarea! - Catedralei Notre-Dame de Paris, ardeam de nerăbdare să cer detalii despre asta! În primul rând, cum au ajuns să lucreze acolo? Răspunsul e dezarmant de simplu: „Am fost selectați pentru compe­ten­ța noastră”. Atelierele Enache sunt deja bine cunoscute în Franța, cine are nevoie știe să apeleze la români.

La Notre-Dame au restaurat 28 de sculpturi monumentale și obiecte de cult. Merită menționate un ansamblu sculptat de Jean-Baptiste Pigalle, „Mausolée du comte d’Harcourt” (Mausoleul Contelui de Harcourt) și sculpturile de secol 18: statuia „Vierge à l’Enfant” (Fecioara cu Pruncul), de Antoine Vassé, care se găsește chiar la intrarea catedralei, pe stânga, și „Saint Denis préchant la foi” (Sfântul Denis propovăduind credința), de Guillaume Coustou. Acestea două din urmă au fost restaurate în atelierele lor din Bourgogne. „Fuseseră salvate din flăcări și depozitate în urgență într-un loc ținut secret în nordul Parisului, de unde au fost transferate în atelierele noastre. A fost o experiență unică! Momentele petrecute atât pe șanti­erul din interiorul catedralei, cât și în atelier, mi s-au părut aproape ireale. Era un raport aproape intim cu opera și formele ei sculpturale”, explică Maria Enache.

Am întrebat-o cum au trăit momentul istoric, transmis în toată lumea, al redeschiderii catedralei. Mi-a răspuns: „Cele mai minunate momente le-am trăit nu la deschidere, cu toate că aveam lacrimi în ochi când au început să bată clopotele după atâția ani... Cele mai minunate momente le-am trăit însă în ultimele seri înainte de inaugurare, când toate antreprizele plecaseră şi noi mai făceam ultimele retușuri. În liniștea serii și sub luminile care exaltau ambianța decorului arhitectural, simțeam fiori de admirație, de bucurie și de înălțare sufletească...”

Apoi a adăugat: „Pasiunea rămâne aliatul nostru cel mai puternic. Restaurarea e o artă a răbdării, iar sculptura o artă a viziunii. Un sculp­tor adevărat se formează în minimum zece ani. Experiența acumulată în timp face diferența. La fel și talentul - acel ingredient misterios care separă un profesionist bun de unul excep­țional. Un restaurator este și artist, și om de știință, trebuie să înțeleagă materia, dar și spiritul operei pe care o atinge”.

Acasă: un petic de iarbă de neuitat

Cu asemenea activitate și astfel de succese, de trei decenii, în Hexagon, mai păstrează legătura cu România? Sigur că da! Au avut și au proiecte în țară. Viorel Enache nu a renunțat niciodată la creația lui artistică. Ca sculptor, a realizat la el în comuna Măciuca, din județul Vâlcea, trei tabere de sculptură monumentală cu artiști români și interna­țio­nali. Pe bună dreptate și pe merit, Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea a inau­gurat în 2022 „Galeria Viorel Enache” unde acesta are exponate permanente. Absolvent al Liceului de Arte din Craiova, sculptorul este foarte mândru să fie reprezentat ca artist în regiunea lui.

Soția lui îl descrie cu căldură: „Alături de el am înțeles cum funcțio­nează creația artistică și că flacăra ei rămâne permanent aprinsă numai datorită unei pasiuni profunde, fără limite și constrângeri. Opera lui e strâns legată de trăirile lui pe meleagurile oltenești, de universul țăranilor de acolo, de natura pură, simplă, nealterată. Chiar și după 38 de ani de viață împreună și de colaborare profesională, sunt profund emoționată de elanul și forța lui creativă, de superbele lui schițe desenate pe un colț de agendă când inspirația îi vine călătorind în metrou, de surprinzătoarele realizări pe care le descopăr atunci când intru în atelierul lui”.

Cei doi își doresc să lucreze și în România sau pentru români, pentru a-și împărtăși experiența profesională. „Este poate cea mai frumoasă formă de întoarcere acasă. Nu ne dorim să recreăm trecutul, ci să construim punți spre viitor. România nu e doar ceea ce a fost. E și ceea ce poate deveni - cu oamenii ei, cu valorile ei, cu sufletul ei viu. Vin aici deseori, cu bucurie și nostalgie. Fac un periplu, să revăd locurile, să pun o floare pe mormântul celor dragi, să simt pulsul României în mers. România ne-a dat rădăcinile, sufletul, modul de a gândi și o edu­cație, care toate la un loc ne-au dat posibilitatea să răzbatem într-o lume care ne corespunde, aș spune, doar pe jumătate. Cealaltă jumătate a sufletului nostru rămâne agățată de ce am lăsat în urmă, acolo, în țară.”

România, ne spune categoric Maria Enache, are o rezervă impresionantă de talente. Oameni profunzi, sensibili, cu potențial creativ uriaș. Din păcate, dinamismul lor se frânge adesea din cauza individualismului care macină coeziunea. Dar România are tot ce-i trebuie ca să înflorească și trebuie doar să creadă mai mult în propriile ei forțe.

Când Alexandra era adolescentă și mama ei o întreba ce înseamnă pentru ea „acasă”, ea îi răspundea: „Părticica aceea de iarbă unde mă jucam la bunici, în Transilvania”.