La începutul anului școlar, bucuria revederii colegilor și emoția primelor zile de școală au fost însoțite de un gest de solidaritate și dragoste pentru copiii din comunitatea Parohiei Merii Petchii din
La începutul anului școlar, bucuria revederii colegilor și emoția primelor zile de școală au fost însoțite de un gest de solidaritate și dragoste pentru copiii din comunitatea Parohiei Merii Petchii din
Fundația Filantropia Timișoara, în calitate de inițiator, cu sprijinul financiar al Profi România și în parteneriat cu Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșanu” și United Way România, a organizat sâmbătă, 5 septembrie, în localitatea timișeană Satchinez, o nouă caravană medicală dedicată copiilor și adulților din comunitate. Activitatea de binefacere a reunit o echipă de aproximativ 45 de persoane - medici, personal medical, asistenți sociali și voluntari, care au pus la dispoziția beneficiarilor servicii din 11 specializări medicale.
„Bucurie la început de an școlar”, proiectul social-filantropic inițiat de Protoieria Sector 2 Capitală în 2014, a continuat și anul acesta, păstrând tradiția. Proiectul își propune sprijinirea copiilor proveniți din familii cu venituri modeste sau numeroase, defavorizate din punct de vedere social, în vederea continuării studiilor și a prevenirii abandonului școlar.
De 16 ani, la început de an școlar, Parohia Iancu Vechi-Mătăsari din București derulează programul social-educațional „Ajută un copil să meargă la școală!”, prin care oferă gratuit rechizite, ghiozdane, îmbrăcăminte și încălțăminte elevilor proveniți din familii defavorizate din comunitate şi din alte cartiere bucureştene. Scopul acestui program constă în prevenirea excluziunii sociale și a abandonului școlar în situațiile de risc, precum și încurajarea performanței școlare.
Parohia „Sfântul Elefterie” din București, Paraclis Patriarhal, a fost, de curând, gazda unor evenimente care au pus în lumină grija Bisericii față de copii, tineri și familiile aflate în nevoie. La începutul noului an școlar, comunitatea parohială s-a implicat în proiecte social-filantropice dedicate copiilor proveniți din familii defavorizate, iar la 1 septembrie biserica a primit vizita tinerilor participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO).
Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de misiune, a organizat în această vară trei excursii pentru familiile numeroase înscrise în Programul de solidaritate „Sfântul Stelian”. În total, 115 părinți și copii din județele Iași, Botoșani și Neamț au participat la activități.
Parohia „Sfântul Elefterie” din București, Paraclis Patriarhal, desfășoară, în perioada 15-30 august, campania „Din dar în dar, spre școală!”, inițiativă prin care comunitatea parohială își propune
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, urmând o preocupare mai veche din Arhiepiscopia Dunării de Jos, se desfăşoară la început de an şcolar o acţiune social-filantropică îndreptată spre copiii cu posibilităţi materiale reduse din judeţele Galaţi şi Brăila.
Pe aleile Parcului Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca va avea loc, în data de 10 octombrie, cea de-a treia ediție a Crosului Inimilor Mari, un eveniment sportiv-caritabil organizat de Asociaţia Studenţilor Creştin-Ordodocşi Români (ASCOR) Cluj-Napoca, în parteneriat cu Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”, sub egida Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Parohia Pleașa din județul Prahova a organizat, în preajma noului an școlar, cea de-a 10-a ediție a campaniei filantropice „Un ghiozdan pentru un viitor mai bun”, venind în sprijinul copiilor și tinerilor proveniți din familii cu posibilități materiale reduse, informează TRINITAS TV.
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale, din Bucureşti, a ajuns sâmbătă, 22 august, în localitatea prahoveană Parepa. Localnicii au fost consultați gratuit de medici specialiști în medicină internă, diabet, nutriție și boli metabolice, ortopedie, cardiologie, gastroenterologie, oftalmologie și psihiatrie. Pe lângă aceste consultații, pacienții au mai beneficiat de investigații EKG și ecografii.
Campania „Un ghiozdan plin de speranță”, organizată de Serviciul de asistență comunitară al Protopopiatului Ortodox Gherla, se desfăşoară şi în acest an şi are ca scop sprijinirea copiilor proveniți din familii vulnerabile, în vederea începerii anului școlar în condiţii cât mai bune. „Ne dorim să pregătim și să oferim ghiozdane complet echipate cu rechizite pentru peste 100 de copii din comunitatea noastră. Un ghiozdan dăruit cu dragoste poate însemna pentru un copil mai mult decât un obiect. Poate fi un semn că este prețuit, că cineva se gândește la el și că nu este singur în drumul său. De aceea, vă invităm să vă alăturați acestei inițiative și să transformați un gest de generozitate într-un motiv de bucurie pentru un copil”, a menţionat Trifan Simina Ionela, asistentă socială în cadrul Serviciului de asistență comunitară al Protopopiatului Ortodox Român Gherla.
Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, împreună cu Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, demarează campania de strângere de rechizite „Un ghiozdan pentru un zâmbet”, prin care comunitatea arădeană este invitată să sprijine copiii din familii vulnerabile la începutul noului an școlar, informează arhiepiscopiaaradului.ro.
La începutul noului an școlar, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului lansează o nouă ediție a proiectului eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine” (Luca 18, 16), prin care își propune să sprijine 7.000 de
În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, marți, 18 august, Complexul de servicii comunitare „Sfântul Andrei” din comuna Gura Ocniței a primit materiale de curățenie și produse de papetărie menite să susțină activitatea curentă a instituției. Acțiunea filantropică a fost realizată cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Gura Ocniței, Ocnița 1, Ocnița 2 și Râul Alb, precum și a Bisericii Garnizoanei Târgoviște, din partea cărora au fost prezenți preoții slujitori și tineri din comitetele parohiale. Prin dăruirea lor, aceștia au exprimat responsabilitate comunitară, solidaritate creștină și dorința de a sprijini instituțiile care oferă îngrijire persoanelor aflate în situații vulnerabile. Acest demers contribuie la îmbunătățirea condițiilor de îngrijire din cadrul centrului, evidențiind preocuparea constantă a Arhiepiscopiei Târgoviștei pentru susținerea domeniului social și pentru cultivarea spiritului filantropic în comunitățile parohiale.
Grupul psaltic „Sfânta Muceniță Tatiana, Diaconița” va susține în data de 10 septembrie un concert caritabil în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București. Fondurile colectate
La mai puțin de o lună de începutul noului an școlar, Episcopia Hușilor, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, a demarat o nouă ediție a Programului eparhial „Un ghiozdan pentru noul an școlar”, prin care sunt oferite ghiozdane noi, complet echipate cu rechizite, familiilor care nu pot să asigure acest lucru pentru copiii lor. „Pentru unii copii, începutul școlii înseamnă bucurie și emoție. Pentru alții, înseamnă griji și lipsuri. Pentru familiile care trăiesc în medii defavorizate, costurile unui nou an școlar pot fi greu de suportat. Un copil are nevoie de ghiozdan, caiete, penar, pixuri, creioane, carioci, riglă, acuarele, bloc de desen, mape și multe alte rechizite pentru a putea începe școala cu cele necesare. Împreună putem face ca un copil să înceapă școala cu zâmbetul pe buze și cu speranța unui viitor mai bun. Campania noastră este despre viitorul copiilor și despre șansa lor la educație”, a menționat părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, după cum se arată pe site-ul eparhiei, episcopiahusilor.ro.
Proiectul umanitar sprijinit de Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe al României, prin intermediul partenerilor de la Samaritan’s Purse și Palestinian Bible Society, înregistrează progrese
Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Toflea, judeţul Galaţi, continuă să fie un far de speranţă pentru comunitate. Prin intermediul proiectului filantropic „Iubeşte-ţi aproapele!”, sute de familii defavorizate primesc săptămânal ajutoare esenţiale pentru traiul de zi cu zi.
Preoții de la parohiile Pucioasa I, Pucioasa II, Fieni și Doicești, judeţul Dâmboviţa, au desfășurat joi, 30 iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, o nouă acțiune filantropică la Centrul de criză pentru adulți „Floarea Speranței” din Pucioasa. În spiritul solidarității creștine, preoții și tinerii parohiilor implicate, coordonați de părintele protopop Iulian Rainea, au oferit beneficiarilor centrului produse igienico-sanitare și de papetărie. Gestul lor a adus bucurie și alinare persoanelor aflate în îngrijirea instituției, confirmând încă o dată vocația social-misionară a Bisericii. Acțiunea se înscrie în seria proiectelor pastorale și sociale prin care parohiile din Arhiepiscopia Târgoviștei sprijină constant instituțiile sociale din județul Dâmbovița și persoanele aflate în dificultate, cultivând responsabilitatea comunitară și slujirea aproapelui, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale din Bucureşti s-au aflat, în perioada 21-24 iulie, în județul Botoșani, organizând noi acțiuni în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”. 500 de persoane din localitățile Hlipiceni, Dragalina și Victoria, dar și din alte sate învecinate, au beneficiat de consultații medicale gratuite.


