Asociația „Sfântul Ierarh Alexandru și Sfânta Cuvioasă Parascheva” își va sărbători, pe 30 august 2025, hramul principal, închinat Sfântului Ierarh Alexandru, ocrotitorul capelei din cadrul Căminului
Asociația „Sfântul Ierarh Alexandru și Sfânta Cuvioasă Parascheva” își va sărbători, pe 30 august 2025, hramul principal, închinat Sfântului Ierarh Alexandru, ocrotitorul capelei din cadrul Căminului
Luni, 25 august, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului „Campionii bucuriei”, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. 7 pastoral: Corbșori, Corbi, Nucșoara, Sboghițești, Slatina, Stănești și Poinărei, au oferit credincioșilor pachete cu alimente, informează arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
În perioada 1-20 august, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, unitățile de cult din cele cinci protopopiate au colectat suma de 218.000 de lei pentru programul social de construire a cinci case noi, organizat de Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
În perioada 20 august - 20 septembrie 2025, Sectorul social-filantropic al Episcopiei Slatinei și Romanaților împreună cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români - Filiala Olt organizează în fiecare parohie și mănăstire din județul Olt colecta de rechizite „Ajută și tu un școlar!”, aflată la cea de a 10-a ediție. Rechizitele colectate vor fi dăruite elevilor nevoiași, ca măsură pentru prevenirea abandonului școlar.
Beneficiarii Centrului rezidențial de asistență medico-socială pentru persoane vârstnice de la Racovița, județul Dâmbovița, au primit miercuri, 20 august, daruri din partea parohiilor Comișani, Hăbeni, Raciu, Racovița și Mărcești, din Protoieria Târgoviște Sud.
Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de asistență socială și Asociația „Humanitare Hilfe” din cadrul Crucii Roșii Bavaria, filiala Neuburg‑Schrobenhausen, Germania, desfășoară o nouă activitate
Parohia „Sfântul Nicolae”-Broșteni, din cadrul Protoieriei Sector 4 din Capitală, a desfășurat, în ultimele zile, o amplă acțiune de strângere de ajutoare pentru persoanele afectate de inundațiile din județul Suceava. Prin implicarea credincioșilor și cu sprijinul comunităților din țară și din diasporă, în doar câteva zile s-au adunat aproximativ 7 tone de alimente neperisabile, produse de igienă și curățenie, precum și piese de mobilier.
Fiideajutor.ro, platforma faptelor bune a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, lansează o campanie de sprijin pentru familiile afectate de viiturile devastatoare produse în noaptea de 27 spre 28 iulie 2025 în
În aceste zile de grea încercare pentru județul Suceava, lovit de inundații devastatoare, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, prin Sectorul de asistență socială și medicală, rămâne un pilon de sprijin pentru comunitate.
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au desfăşurat sâmbătă, 26 iulie, o nouă acţiune a campaniei „Sănătate pentru sate”. În cadrul acesteia, 70 de persoane din localitatea Bujoreni, judeţul Teleorman, au beneficiat gratuit de consultaţii şi investigaţii de specialitate. Acţiunea s-a desfășurat cu sprijinul preotului din localitate, părintele Constantin Dina, și al autorităților locale.
Preoți, împreună cu tineri de la parohiile Doicești, Fieni, Pucioasa I și Pucioasa II, însoțiți de protopopul Protoieriei Pucioasa, județul Dâmbovița, au oferit joi, 24 iulie, produse igienico‑sanitare
Programul Național „Sănătate pentru sate” al Patriarhiei Române a ajuns la al 10-lea an de implementare în Arhiepiscopia Sibiului. Începând din 2015 și până în prezent, au fost organizate de către Departamentul Social al Arhiepiscopiei Sibiului peste 50 de caravane medicale, în care au beneficiat peste 3.600 de persoane din județele Sibiu și Brașov.
La biserica Parohiei Șerban Vodă din Protoieria Sector 4 Capitală s-a desfășurat sâmbătă, 19 iulie, o activitate cu caracter educațional și filantropic dedicată copiilor din comunitate. Peste 100 de copii s-au reunit într-o atmosferă de sărbătoare și comuniune, primind daruri din partea parohiei și a unor binefăcători apropiați Bisericii, în cadrul unui eveniment.
În data de 1 iunie 2025, în cartierul Chercea din municipiul Brăila, a avut loc un incendiu de mari proporții care a afectat cinci locuințe. În această situație, Parohia „Sfânta Filofteia” a fost alături de
Luni, 14 iulie, în curtea Cantinei sociale „Sfânta Filofteia” a Protopopiatului Sector 4 Capitală, a avut loc o nouă întâlnire în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. Evenimentul a urmat formatul deja cunoscut: un atelier tematic, urmat de sărbătorirea beneficiarilor născuți în luna iulie.
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București au desfășurat sâmbătă, 5 iulie, o nouă acțiune filantropică în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult”. Au fost ajutate 30 de familii cu posibilități materiale reduse din mai multe localități din județele Ilfov și Prahova.
Arhiepiscopia Alba Iuliei a continuat desfășurarea unor ample acțiuni social-filantropice dedicate sprijinirii comunităților afectate de crize și suferințe neașteptate. Astfel, în luna iunie, a oferit sprijin pentru comunități aflate în nevoi, în valoare de 117.365 de lei.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, și la inițiativa părintelui protoiereu Aurel Boțan, Protoieria Focșani I a organizat o acțiune caritabilă menită să vină în sprijinul familiei Carmen și Valeriu Roman din Parohia Jariștea I, afectată grav de un incendiu devastator.
Luni, 30 iunie, Protopopiatul Slobozia, județul Ialomița, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, a organizat o nouă acțiune de donare de sânge în cadrul campaniei naționale „Donează
În Arhiepiscopia Târgoviștei s-a încheiat prima parte a campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”, în cadrul căreia 219 persoane au donat 96 de litri de sânge.
Cu prilejul prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar românesc, și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul unui proiect de colaborare între Arhiepiscopia Bucureștilor și Penitenciarul București-Rahova, a fost organizată o acțiune social-filantropică menită să aducă alinare și lumină sufletească persoanelor private de libertate.


