Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Filantropie Primul popas al campaniei „Sănătate pentru sate” la Păcureți

Primul popas al campaniei „Sănătate pentru sate” la Păcureți

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Filantropie
Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 19 Martie 2026

O nouă acțiune a campaniei „Sănătate pentru sate”, a voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, s‑a desfășurat sâmbătă, 14 martie, la Școala Gimnazială din localitatea Păcureți, județul Prahova. Medici specialiști în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, cardiologie, oftalmologie, chirurgie generală, pediatrie, medicină internă, ortopedie și ginecologie au oferit consultații gratuite, iar pacienții au beneficiat și de investigații EKG și ecografii. Femeile au beneficiat, de asemenea, de testul Babeș‑Papanicolau.

Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor bucureșteni, ne‑a vorbit despre cea mai recentă acțiune a acestei campanii: „Campania «Sănătate pentru sate» a ajuns pentru prima dată în localitatea Păcureți din județul Prahova. Și de această dată s‑a dovedit a fi o inițiativă foarte utilă, deoarece vine în sprijinul persoanelor vârstnice care ajung tot mai greu la medicii specialiști, inclusiv din cauza distanței până la primul oraș, Ploiești. Au fost prezenți numeroși locuitori, mulți dintre ei suferind de boli cronice și nefiind consultați de ani buni de un medic specialist. Prin astfel de campanii medicale, consultațiile și investigațiile se aduc direct în comunitate”.

De asemenea, dr. Sorin Sălăjean, medic specialist în chirurgie și ortopedie, a adăugat: „Este vital ca pacienții să aibă parte de un prim consult medical de specialitate, astfel încât să poată fi îndrumați în continuare”.

Dr. Cristina Șaptefrați, medic primar în specialitatea ginecologie oncologică, a explicat faptul că, „din păcate, suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la incidența cancerului de col uterin, însă, dacă îl depistăm din timp, avem șanse mari să vindecăm pacientele. Prin controale și investigații pot fi descoperite leziuni premaligne sau chiar leziuni neoplazice în stadii incipiente”.

Despre importanța vizitei voluntarilor în această comunitate a vorbit și părintele Valeriu Florin Stan de la Parohia Păcureți, care a afirmat: „Prezența caravanei «Sănătate pentru sate» în parohia noastră a fost un adevărat act de milostenie creștină. Pentru mulți bătrâni, izolarea și distanța față de spitale fac din accesul la medic un lux. Astăzi, școala din sat a devenit loc de tămăduire, iar consultațiile gratuite și investigațiile de prevenție, precum testele Babeș‑Papanicolau și ecografiile, le oferă locuitorilor șanse reale la viață. Mulțumim voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale pentru sprijinul lor”.

Campania se desfășoară în baza unui protocol încheiat în 2015 între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății. Până în prezent, au fost organizate 154 de acțiuni în județele Ilfov, Prahova, Maramureș, Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman, Botoșani, Buzău, Vâlcea, Suceava, Galați și Gorj, iar peste 17.000 de persoane au beneficiat de servicii medicale gratuite.

Citeşte mai multe despre:   filantropie  -   voluntar  -   Voluntarii Paraclisului CMN  -   Campania Sănătate pentru sate