Preoții de la parohiile Pucioasa I, Pucioasa II, Fieni și Doicești, judeţul Dâmboviţa, au desfășurat joi, 30 iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, o nouă acțiune filantropică la Centrul de criză pentru adulți „Floarea Speranței” din Pucioasa. În spiritul solidarității creștine, preoții și tinerii parohiilor implicate, coordonați de părintele protopop Iulian Rainea, au oferit beneficiarilor centrului produse igienico-sanitare și de papetărie. Gestul lor a adus bucurie și alinare persoanelor aflate în îngrijirea instituției, confirmând încă o dată vocația social-misionară a Bisericii. Acțiunea se înscrie în seria proiectelor pastorale și sociale prin care parohiile din Arhiepiscopia Târgoviștei sprijină constant instituțiile sociale din județul Dâmbovița și persoanele aflate în dificultate, cultivând responsabilitatea comunitară și slujirea aproapelui, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Activități social-filantropice la începutul Postului Mare
În prima săptămână a Sfântului și Marelui Post au fost organizate mai multe evenimente social-filantropice și duhovnicești la parohii și instituții sociale din județul Dâmbovița. Activitățile desfășurate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, au urmărit ajutorarea semenilor aflați în nevoi și mărturisirea dreptei credințe.
O familie din localitatea Nucet, a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu devastator, a primit, la inițiativa chiriarhului, suma de 7.000 de lei din fondurile eparhiei. Această sumă este necesară pentru nevoile imediate ale familiei care se confruntă cu pierderi materiale semnificative.
La Apartamentul social protejat „Sfântul Ierarh Nicolae” din cadrul Centrului Social Creștin din Târgoviște a avut loc vineri, 27 februarie, o acțiune filantropică. Cu sprijinul parohiilor Gorgota, „Izvorul Tămăduirii”, Lemnul, Mănești și Pucheni din Protoieria Târgoviște Nord, s-a achiziționat o mașină de spălat rufe care va contribui la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru copiii găzduiți aici. La această activitate înscrisă în programul social eparhial au participat preoții și cântăreții parohiilor, precum și tineri care se implică constant în proiectele social-filantropice ale Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Vulcana Pandele a organizat, în prima săptămână din Post, cea de-a patra ediție a Târgului mărțișorului. Evenimentul, desfășurat în cadrul parteneriatului Școală-Biserică, a avut scop caritabil, suma care s-a strâns fiind folosită pentru ajutorarea unor persoane nevoiașe. În Parohia Potlogeni, Protoieria Găești, au fost organizate în Duminica Ortodoxiei două activități filantropice. Părintele Georgian Leonard Ionescu a vizitat Azilul de bătrâni din Pătroaia Deal, unde a oferit flori și dulciuri vârstnicilor din această instituție. De asemenea, au fost oferite alimente și materiale igienico-sanitare unor familii nevoiașe din parohie. Tot în Duminica Ortodoxiei, în Parohia Ocnița I a fost organizată prima ediție a procesiunii „Icoana din sufletul tău”. La finalul Sfintei Liturghii, credincioșii s-au îndreptat împreună cu preoții până în centrul comunei, unde a fost săvârșită slujba Aghesmei mici. La acest eveniment au luat parte și Eduard Barcău, primarul comunei Ocnița; prof. Alina Nisipeanu, directorul Școlii Gimnaziale Ocnița; Petruța Lambru, profesoară de religie; precum și numeroși tineri și elevi. La final, s-a oferit o agapă la trapeza parohială.



.jpg)