Bijuteria arhitectonică a capitalei Moldovei, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“, considerată cea mai frumoasă ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, şi-a serbat ieri hramul în prezenţa Înaltpreasfinţitului P
Bijuteria arhitectonică a capitalei Moldovei, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“, considerată cea mai frumoasă ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, şi-a serbat ieri hramul în prezenţa Înaltpreasfinţitului P
Ieri, 18 ianuarie 2017, Biserica Bucur Ciobanul din Protoieria Sectorului 4 Capitală şi-a sărbătorit hramul. La Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoţi şi diaconi au participat numeroși
Biserica „Sfinţii Atanasie şi Chiril“ a Mănăstirii Copou din Iaşi îşi serbează astăzi, 18 ianuarie 2017, hramul. Aseară slujba Privegherii a fost oficiată de un sobor de preoţi, iar astăzi, Ceasurile
Cu ocazia hramului Bisericii „Sfântul Anton”-Curtea Veche din București, credincioșii care au participat la această sărbătoare au fost binecuvântați ieri, 17 ianuarie 2017, de Preafericitul Părinte Daniel,
Anul trecut, cu prilejul hramului Catedralei Patriarhale, o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Gavriil, Mitropolit de Nea Ionia şi Filadelfia, a adus la București
Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou, Paraclis Patriarhal, din București, și-a sărbătorit ieri hramul principal în ziua sfântului ocrotitor. Sute de credincioși din Capitală au participat la Sfânta
Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou din Bucureşti, Paraclis Patriarhal, şi-a sărbătorit ieri, 12 decembrie 2016, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei,
Miercuri, 7 decembrie 2016, și-a serbat hramul și Biserica „Sfânta Muceniță Filofteia” din municipiul Galați. Credincioșii care au venit la sărbătoarea sfintei au fost binecuvântați de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a aflat ieri, 6 decembrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, în mijlocul credincioşilor Parohiei
Sâmbătă, 3 decembrie, la Mănăstirea Cernica de lângă București a avut loc prăznuirea duhovnicească a Sfântului Cuvios Gheorghe, starețul din veacul al XVIII-lea al mănăstirilor Cernica și Căldărușani.
În preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Andrei Șaguna au loc la Sibiu mai multe manifestări duhovnicești, culturale și academice organizate de Arhiepiscopia Sibiului, prin sectorul cultural, în parteneriat cu
Fiecare locaş de cult ortodox poartă numele unui praznic împărătesc, al unei sărbători sau al unui sfânt. Acest eveniment se numeşte cu un termen slavon „hram“ şi biserica îl primeşte odată cu momentul
Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului şi‑a serbat ieri, 13 noiembrie, al treilea ocrotitor spiritual, pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în zi
Anul acesta, credincioşii prezenţi la slujbele săvârșite cu prilejul hramului Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (închinat Sfântului Ioan Gură de Aur) vor putea cinsti un fragment din moaştele
Multă bucurie duhovnicească a adus sărbătorirea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina clerului şi credincioşilor ortodocşi. La Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, în pofida vremii ploioase şi reci, au
Evenimentele dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au culminat ieri, 27 octombrie, cu Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost sărbătorit în mod cu totul deosebit ieri la Mănăstirea Pângăraţi din judeţul Neamţ, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul
De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ieri, 26 octombrie, pe Colina Bucuriei, pelerinii veniţi din întreaga ţară au participat la Sfânta Liturghie, săvârşită la Altarul de
Sărbătorirea hramului Catedralei Patriarhale a început sâmbătă, 22 octombrie 2016, cu procesiunea „Calea Sfinților”. Credincioșii bucureșteni au însoțit pe străzile din centrul Capitalei moaștele sfinților ocrotitori cinstite în aceste zile pe Dealul Patriarhiei. Au fost întâmpinate cu evlavie și moaștele Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, aduse din Biserica Ortodoxă a Greciei. Împreună cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și cu ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, binecuvântează anul acesta pelerinii. La momentul solemn al procesiunii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit cuvântul intitulat „Iubirea martirilor pentru Hristos este mai tare decât teama de moarte”.
Mănăstirea „Petru Rareș Vodă” din Ciceu Corabia, judeţul Bistriţa-Năsăud, sărbătoreşte hramul Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni azi, 21 octombrie, în prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopu
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Policlinica, Spitalul şi Fundaţia Medicală „Providenţa“ au organizat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi,


