Evenimentele organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătorii Sfântului Andrei, Ocrotitorul României, au culminat vineri, 30 noiembrie, în ziua de cinstire a Apostolului care, de 26 de ani, ocrote
Evenimentele organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătorii Sfântului Andrei, Ocrotitorul României, au culminat vineri, 30 noiembrie, în ziua de cinstire a Apostolului care, de 26 de ani, ocrote
Arhiepiscopia Dunării de Jos a marcat marți și miercuri, 16-17 octombrie, prin slujbe bisericești, împlinirea a 22 de ani de la aducerea în această eparhie a cinstitului cap al Sfântului Apostol Andrei, cel
Sfântul Cuvios Rafael de la Agapia Veche a fost sărbătorit sâmbătă, 21 iulie, în Bursucani, localitatea sa natală din județul Galați. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul
Biserica Ortodoxă a făcut în Duminica a 7-a după Rusalii pomenirea minunii Mântuitorului din Capernaum, când a vindecat doi orbi şi un mut. De asemenea, tot duminică au fost pomeniţi Sfinţii Părinţi de l
La sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, Mănăstirea Toflea din județul Galați și-a cinstit unul dintre ocrotitorii spirituali. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul
În municipiile Brăila şi Galaţi au avut loc marți, 26 iunie 2018, manifestările dedicate sărbătorii Zilei Drapelului Naţional. La Catedrala „Naşterea Domnului” din municipiul Brăila, Înaltpreasfinţitul
Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip, ocrotitorii Episcopiei Tulcii, au fost sărbătoriți luni, 4 iunie, la Niculițel. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de un sobor de arhierei pe un Altar de
În ziua praznicului Preasfintei Treimi, luni, 28 mai, la Mănăstirea Buciumeni, județul Galați, care şi-a serbat hramul, a avut loc tradiţionalul pelerinaj al tinerilor liceeni din Arhiepiscopia Dunării de Jos,
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a avut loc joi, 10 mai, o întâlnire consultativă cu principalii factori de răspundere, în vederea organizării şi bunei desfăşurări a celei de-a 23-a
În Duminica a 31-a după Rusalii, credincioși din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în biserici de parohie și mănăstiri, ascultând cuvintele de
În Duminica a 30-a după Rusalii, în unele biserici din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, ierarhii au oficiat Sfânta Liturghie şi le-au vorbit credincioşilor despre semnificaţiile duhovniceşti ce se
În ţinutul voievodal şi sihăstresc al Lopătarilor din judeţul Buzău a fost, duminică, 22 octombrie 2017, zi de aleasă sărbătoare. După 17 ani de trudă, credincioşii comunei din Valea Slănicului au
În Duminica a 21-a după Rusalii, a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, au fost rânduite spre citire la Sfânta Liturghie pericopele evanghelice ale Pildei Semănătorului și Rugăciunii lui
Luni, 26 iunie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, chiriarhul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de sfinţire a
De sărbătoarea Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 24 iunie, dar şi a doua zi, în Duminica a 3-a după Rusalii, în catedrale şi biserici din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, ierarhii au
În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului sec de carne), la catedrale şi biserici din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, ierarhii au săvârşit Sfânta Liturghie, slujba Parastasului pentru ctitorii
În ziua sărbătorii „Soborul Sfântului Ioan Botezătorul”, sâmbătă, 7 ianuarie, chiriarhii eparhiilor din cadrul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei au slujit la biserici unde a fost serbat hramul sau în
Revărsările de ape în urma ploilor abundente din ultimele zile au afectat grav mai multe localităţi din centrul judeţului Galaţi, Protopopiatul Covurlui. Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin Sectorul
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit ieri Sfânta Liturghie la șantierul Catedralei Mântuirii Neamului din Capitală, înconjurat de un sobor de ierarhi ortodocși din
Mai multe biserici şi mănăstiri din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei şi-au sărbătorit miercuri, 20 iulie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul şi slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul. Ierarhi, preoţi şi
În Joia cea Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos,