O învățătură de mângâiere duhovnicească și, totodată, un viu îndemn spre nădejde în cazul adormirii întru Domnul a unui copil găsim într-un capitol intitulat „Credincioasele”, din romanul Frații Karamazov. Aici, autorul surprinde, cu sublimitatea literară specifică, situația dramatică a unei tinere mame care tocmai își îngropase pruncul. Această femeie îndurerată, care în disperarea ei își părăsise temporar casa și bărbatul, ajunsă în preajma starețului Zosima de la schitul Mănăstirii Optina din Rusia, după ce își varsă prin cuvinte toată pătimirea ei înaintea bătrânului cuvios, capătă putere și nădejde prin următoarea sfătuire: „Ascultă ce-ți spun eu, fata moșului. A fost odată un preafericit sfânt, și sfântul ăsta a văzut într-o zi în biserică o femeie ce-și jelea ca și tine pruncul - avusese și ea un singur odor, și Dumnezeu, tot așa, îl chemase la Dânsul. Au nu știi tu, oare, a dojenit-o sfântul, cât de cutezători sunt pruncii care se înfățișează la scaunul Atotputernicului? Nimeni în toată Împărăția cerurilor nu se încumetă ca ei. Tu, Doamne, grăiesc ei, ne-ai dăruit viață, și nici n-am apucat bine să deschidem ochii, că ne-ai și luat-o înapoi. Și atâta se roagă și cutează să ceară fără nici o sfială, că Dumnezeu le dă numaidecât harul îngeresc. Așa că, zice sfântul, bucură-te, femeie, nu mai plânge în zadar, căci fătul tău se află acum în grădina lui Dumnezeu, printre îngerii din cer” (F.M. Dostoievski, Frații Karamazov, Ed. pentru Literatură universală, București, 1965, p. 66).
x
