Care este rânduiala înmormântării preoţilor şi a diaconilor de mir? (II)

Rugăciunile pentru clericul adormit mijlocesc de la Hristos odihnă în lăcașurile cerești și răsplata ostenelilor lui pă­mântești pentru vestirea Evangheliei: „Primește sufletul robului Tău, și-l odihnește pe dânsul în sânurile lui Avraam, ale lui Isaac și ale lui Iacov. Și-i dă lui cununa dreptății Tale, parte cu cei mântuiți, în mărirea aleșilor Tăi, ca să ia multă plată în lăcașurile Sfinților Tăi pentru cele ce s-a ostenit în lumea aceasta, pentru numele Tău…” (Rugăciunea întâia, Panihida, p. 73). „… Și precum l-ai pus pe dânsul pe pământ slujitor în Biserică, așa îl arată și în altarul Tău cel ceresc, Doamne. De vreme ce l-ai împodobit pe acesta între oameni cu vrednicie duhovnicească, primește-l neosândit și în mărirea Ta cea hărăzită îngerilor; Tu ai preamărit viața lui pe pământ, și ieșirea vieții lui fă-o ca o intrare între drepții Tăi cei sfinți și numără sufletul lui cu toți cei care din veac au bineplăcut Ție” (Rugăciunea a doua, Panihida, p. 78); „... Cel ce cu­­noști lucrarea fratelui și împreună-slujitorului nostru... care acum s-a mutat la Tine, și știi slujirea Lui în sfântul Tău lăcaș, Cel ce ai binevoit a-l învrednci pe el să-Ţi aducă rugăciuni și tămâieri Preasfântului Tău nume, dăruiește-i lui, Bunule, iertare greșelilor și sălășluire în loc luminat, în latura celor vii, în corturile drepților Tăi cu toți Sfinții Tăi, iertându-i păcatele și învrednicindu-l de strălucirea și de bunătatea Ta” (Rugăciunea a patra, Panihida, pp. 86-87). Pe de altă parte, aceste rugăciuni mijlocesc de la Hristos milă și alinare pentru cei rămași în viață din familia extinsă sau restrânsă a clericului adormit: „... Cel ce ești bucuria celor în­tristați și mângâierea celor ce plâng și sprijinitor al tuturor celor slabi de inimă, mângâie cu milostivirea Ta pe cei cuprinși de plângere pentru fratele nostru... cel adormit; vindecă toată durerea care este pusă acum în inima lor...” (Rugăciunea a treia, Panihida, p. 82); „...fii mângâiere celor ce-l plâng, luminează întunericul mâhnirii lor cu lumina Ta cea înțelegătoare...” (Rugăciunea a cincea, Panihida, p. 91).

Citirile din Psalmi în cadrul slujbei (Ps. 90, 118, 22, 23 și 83) descriu bucuria și odihna fericită din Împărăția lui Dumnezeu, calitățile pe care trebuie să le dobândească cei ce doresc să sălășluiască în acest loc al fericirii, și dorul inimii omului după Împărăția lui Dumnezeu.

Imnurile care alcătuiesc slujba Înmormântării clericilor au în vedere comuniunea celui adormit cu cei rămași în viața pământească, precum și comuniunea celor rămași aici cu cel plecat pe cărările veșniciei, care îmbracă forma rugăciunilor de mijlocire pentru odihna sufletului acestuia în bucuria cereștii Împărății. Astfel, o mare parte a imnurilor din slujba Înmormântării clericilor sunt alcătuite sub forma unui dialog între cel adormit și cei care-l prohodesc, cerându-le acestora mijlocirea și rugăciunea pentru sufletul său. O primă rugăciune se adresează confraților slujitori la Sfântul Altar: „Frații mei cei iubiți, nu mă uitați pe mine când lăudați pe Domnul, ci vă aduceți aminte de dorul și de dragostea mea. Aduceți-vă aminte și de frăție, și rugați pe Dumnezeu să mă odihnească pe mine cu drepții” (Panihida, p. 84). Apoi, cel adormit se adresează prin glasul imnurilor liturgice și comunității credincioșilor pe care a slujit-o: „…aduceți-vă aminte de mine, cel ce eram cândva cunoscut de voi; că de multe ori am intrat împreună în casa lui Dumnezeu…” (Panihida, p. 97); „Iată acum mă vedeți zăcând și mai mult nu voi mai sta înaintea voastră; iată limba a amuțit, iată buzele stau nemișcate. Rămâneți sănătoși, prietenilor și fiilor; mântuiți-vă, fraților; mântuiți-vă, cunoscuților, căci eu în calea mea merg…” (Panihida, p. 98); „...veniți, întovără­șiți-mă și dați gropii acest lut al meu, iar pe Hristos, Care va judeca smeritul meu suflet, cu lacrimi rugați-L să mă izbăvească de focul cel nestins” (Panihida, p. 107); „Liniștiți-vă acum, liniștiți-vă, pentru cel mort; liniștiți-vă încetând tânguirea; priviți taina cea mare, căci ceasul este înfricoșător; tăceți, ca să plece cu pace sufletul, că în mare nevoie se află, și cu multă frică se roagă lui Dumnezeu...” (Panihida, p. 100). Aceste mijlociri ale celui adormit către cei rămași în viață au în vedere puterea lucrătoare a dragostei, care merge și dincolo de mormânt: „…dragostea cea adevărată niciodată nu moare; pentru aceea rog pe toți cunoscuții și prietenii mei, faceți pomenire pentru mine, ca în ziua judecății să aflu milă la judecata cea înfrico­șătoare” (Panihida, p. 108). Pe de altă parte, dialogul clericului adormit cu cei rămași în viață are în vedere încredințarea acestora despre odihna veșnică în care acesta va fi așezat: „Astăzi mă despart de neamul meu și alerg la Tine, Cel ce singur ești fără de păcat; în corturile drepților cu aleșii Tăi mă odihnește” (Panihida, p. 73); „Acum m-am odihnit și am aflat ușurare multă, căci m-am mutat din stricăciune și m-am dus la viață… Acum am ales pe Fecioara, Maica lui Dumnezeu…” (Panihida, pp. 104-105). În alte imnuri din această slujbă, credincioșii mijlocesc lui Dumnezeu odihnă pentru sufletul slujitorului adormit: „Viețuind întru dreapta credință și înfrumusețat fiind preotul tău, Hristoase, jertfitorul și slujitorul dumnezeieștilor Taine, cu dumnezeiasca Ta poruncă s-a mutat din tulburările cele lumești. Pe acesta, ca pe un preot al tău, Mântuitorule, primindu-l, mântuiește-l; și pe acesta, pe care l-ai luat cu porunca Ta, odihnește-l cu drepții pentru mare mila Ta” (Panihida, p. 105).

Slujba Înmormântării clericilor se săvârșește de regulă de către un sobor de preoți, la sfârșitul slujbei făcându-se înconjurarea bisericii unde acesta a slujit și unde i s-a făcut și slujba Înmormântării. Această înconjurare se aseamănă foarte mult cu aceea de la Hirotonie, cu diferența că la Hirotonie a fost înconjurată Sfânta Masă, iar acum lăcașul bisericii, în exteriorul său. Ea este într-un fel încredințarea enoriașilor despre slujirea preotului sau diaconului trecut în veșnicie, a nunții sale mistice cu Hristos și cu Biserica Sa, împlinită până la capăt și pecetluită cu prețul vieții slujitorului lui Dumnezeu.

Înmormântarea trupului

Pentru preoți și diaconi s-a păstrat privilegiul de a fi înmormântați aproape de biserică, de obicei lângă zidul Sfântului Altar (Sfântul Simeon al Tesalonicului, Tratat II, p. 117). Această așezare a trupului clericului se face lângă peretele Sfântului Altar din același considerent, că prin actul Hirotoniei ei au fost cununați cu Hristos ca Mire și cu Biserica, ca mireasă a Sa, și că toată viața lor s-au pus în slujba lui Hristos și a Bisericii Sale, printr-o slujire împlinită în iubire față de Dumnezeu și în împlinirea poruncilor Sale.

(Rubrică realizată de pr. Ciprian Bâra)