Marți, 24 septembrie 2024, după oficierea Sfintei Liturghii, în biserica Mănăstirii Moreni, stareții, starețele și duhovnicii așezămintelor monahale din Episcopia Hușilor s‑au întâlnit în Sinaxa
Marți, 24 septembrie 2024, după oficierea Sfintei Liturghii, în biserica Mănăstirii Moreni, stareții, starețele și duhovnicii așezămintelor monahale din Episcopia Hușilor s‑au întâlnit în Sinaxa
Miercuri, 18 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor împreună cu părinții consilieri de la Centrul eparhial, de echipa Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși și de preoți din cuprinsul Protopopiatului Bârlad, a mers în comuna Grivița și în satul Docăneasa, pentru a le oferi sprijin și a fi alături de familiile afectate de inundații.
Duminică, 8 septembrie 2024, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Alexandru Vlahuță”, Protopopiatul
Joi, 5 septembrie, de sărbătoarea Sfinților Zaharia și Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea
Duminică, 1 septembrie, în prima zi a Anului bisericesc, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huși. Din soborul slujitorilor a
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 25 august, Sfânta Liturghie în Parohia Gherghești, Protopopiatul Bârlad, județul Vaslui. Din soborul slujitorilor au făcut
În perioada 23-24 august, a avut loc la Vaslui Întâlnirea tinerilor ortodocși din Episcopia Hușilor, eveniment ce a reunit peste 550 de participanți din protopopiatele eparhiei, cărora li s-au adăugat voluntari și credincioși din orașul-gazdă. Tema întâlnirii a fost: „Mă simt totuși singur, deși am mii de prieteni virtuali. Biserica - spațiul prieteniilor sănătoase și durabile”.
În seara zilei de duminică, 18 august 2024, în Centrul civic al Vasluiului, a avut loc a patra ediție a Festivalului de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu”. Consiliul Judeţean Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, Episcopia Hușilor și Centrul Cultural Județean Vaslui au fost organizatorii acestui eveniment de excepție.
În după-amiaza zilei de joi, 15 august 2024, Parcul Copou din Vaslui, a fost gazda conferinței „Maica Domnului, chip al nobleței și al bucuriei”, susținută de părintele Pimen Vlad, starețul Chiliei
Duminică, 11 august, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Ferești, Protopopiatul Vaslui. Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop
Sărbătorile Sfinţilor Nemţeni, care au început cu celebrarea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, în data de 5 august, s-au încheiat miercuri, 7 august, cu hramul bisericii Mănăstirii Sihăstria, sfântul lăcaș fiind aşezat sub ocrotirea Sfintei Teodora de la Sihla. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, s-a întâlnit, în după-amiaza zilei de duminică, 4 august 2024, cu copiii și tinerii participanți la tabăra rurală „Copilărie și credință”, aflată la cea de-a 6-a ediție, desfășurată în perioada 1-4 august 2024, în localitatea Buda, comuna Oșești, Protopopiatul Vaslui.
Duminică, 28 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de sfințire a bisericii din Parohia Obârșeni, Protopopiatul Bârlad. Cu acest prilej, sfântul lăcaș a primit ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nicolae și pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon.
Duminică, 21 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii Parohiei Corbu, Protopopiatul Vaslui. Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintel
De sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie, sâmbătă, 20 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Florești, Protopopiatul Bârlad, cu prilejul
Duminică, 7 iulie, la Catedrala Episcopală din Huși a fost sărbătorită în mod deosebit Sfânta Mare Muceniță Chiriachi, ocrotitoarea Episcopiei Hușilor. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, informează Biroul de presă al eparhiei.
Ziua de pomenire a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, 2 iulie 2024, a fost prilej de aleasă bucurie și trăire duhovnicească în Mănăstirea Putna, cea mai cunoscută ctitorie și necropolă a domnului Moldovei, mutat în lăcașurile cerești în anul 1504.
Duminică, 30 iunie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii Parohiei Gugești, Protopopiatul Huși. Din soborul slujitorilor au făcut parte și
Catedrala Episcopală din Huși, județul Vaslui, a îmbrăcat sâmbătă, 29 iunie, haine de sărbătoare, cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sfântului lăcaș, ctitorit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare în anul 1495.
Marți, 25 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în prezența a 350 de tineri, din 30 de parohii din protopopiatele Vaslui și Huși, participanți în
Duminică, 23 iunie, de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Drăgești, cu prilejul hramului așezământului. Din


