În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Biserica „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din satul Gotești a fost sfințită
Joi, 10 octombrie 2024, Biserica „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din satul Gotești, Protopopiatul Cantemirului și Tigheciului, Episcopia Basarabiei de Sud, Republica Moldova, a fost târnosită.
Slujba de sfințire s‑a săvârșit în contextul împlinirii a 250 de ani de la aducerea la București a moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, fiind oficiată de către Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, și Preasfințitul Macarie de Glavinitsa, Episcop‑vicar al Mitropoliei de Ruse, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi de pe ambele maluri ale Prutului, de față fiind reprezentanți ai Guvernului României, Secretariatului de Stat pentru culte, ai Departamentului pentru relația cu Republica Moldova, autorități centrale și locale din Republica Moldova şi un număr mare de credincioși, informează Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.
Cu ocazia sfințirii bisericii, în semn de binecuvântare, pentru menținerea valorilor credinței noastre ortodoxe strămoșești și a spiritualității românești în Basarabia, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a dăruit acestei comunități un veșmânt care a acoperit moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, acesta fiind așezat spre închinare în biserica parohială. Totodată, Patriarhul României a trasmis la slujba de sfinţire a bisericii cu hramul „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” un mesaj intitulat „O nouă poartă a cerului în Basarabia de Sud - sfinţirea noii biserici din satul Goteşti”.
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din satul Gotești, veche așezare românească menționată în acte la 1609, a luat ființă în anul 2021, ca urmare a intensificării lucrării pastoral‑misionare din eparhie, la solicitarea credincioșilor care și‑au dorit în localitatea lor o biserică sub omoforul Bisericii-mamă - Mitropolia Basarabiei, Patriarhia Română.
Astfel, în 22 septembrie 2020, Episcopia Basarabiei de Sud a procurat terenul situat în strada Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 130, în suprafață de 0,1017 ha, iar în data de 22 aprilie 2021 a fost înregistrată comunitatea religioasă Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou”, fiind începute demersurile pentru proiectarea bisericii în stil moldovenesc ștefanian. În data de 4 octombrie 2021 s‑a obținut autorizația de construcție a bisericii.
După pregătirea terenului, în data de 2/15 februarie 2022, în ziua praznicului Întâmpinării Domnului, a fost pusă piatra de temelie, de către Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, înconjurat de un ales sobor de preoți, la eveniment participând reprezentanți ai Consulatului General al României la Cahul, autorități locale și mulțime de credincioși.
În anul 2022, biserica de zid a fost construită până la cota +5 metri. În 2023 s‑a construit acoperișul, făcându‑se tencuielile interioare și exterioare, încălzirea în pardoseală și pavimentul din marmură de Rușchița.
În data de 1 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Veniamin a oficiat prima Sfântă Liturghie în noua biserică, cu această ocazie prezentând comunității pe noul preot paroh, Sebastian‑Ionuț Barbălată, care împreună cu preoteasa Florentina s‑au implicat în toate activitățile misionare și de organizare a comunității, supraveghind lucrările de construcție. Tot în această zi a fost sfinţit şi aşezat în incinta bisericii clopotul donat de pr. prof. Ioan Mihoc, spre aducerea aminte de credința și jertfa eroilor neamului și a tuturor celor care s‑au luptat pentru apărarea patriei străbune.
Lucrările de pictare s‑au realizat în tehnica al secco, în perioada 1 decembrie 2023 ‑ 1 septembrie 2024, cu sprijinul ctitorilor și al binefăcătorilor, iar catapeteasma și mobilierul bisericii au fost sculptate în lemn de stejar, fiind achitate parțial din fondurile alocate de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și din donațiile altor binefăcători. Biserica a fost împrejmuită cu gard din fier, fiind amenajate incinta și exteriorul pentru activitățile specifice cultului.
În semn de recunoștință și apreciere pentru activitatea desfășurată, la propunerea Preasfințitului Părinte Veniamin, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit preotului paroh Sebastian Barbălată şi preotului Petru Andon și Ordinul „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou” pentru clerici, respectiv lui Ion Deli Ordinul „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou” pentru mireni. De asemenea, Preasfințitul Părinte Veniamin a oferit Ordinul „Crucea Sf. Ier. Dionisie” pentru mireni primarului comunei Gotești și altor binefăcători, iar credincioșilor implicați, diplome de apreciere și icoane cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.
La rândul său, ierarhul a primit din partea autorităților locale din comuna Gotești, ca semn de apreciere și recunoștință pentru tot sprijinul oferit localității, titlul de cetățean de onoare al comunei Gotești.
Comunitatea din Gotești a oferit ierarhilor câte un omofor și epitrahil, în semn de recunoștință.
Preotul paroh a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor care au contribuit la zidirea acestei biserici, în mod special Preasfințitului Părinte Veniamin pentru dragostea părintească, sprijinirea și îndrumarea care au condus spre acest moment de bucurie pentru întreaga comunitate păstorită.