.jpg)
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Evrei 7, 18-25
Fraților, porunca dată întâi se desființează, pentru neputința și nefolosul ei; căci Legea n-a desăvârșit nimic, iar în locul ei își face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Ci încă a fost la mijloc și un jurământ, căci, pe când aceia s-au făcut preoți fără de jurământ, El S-a făcut cu jurământul Celui ce I-a grăit: «Juratu-S-a Domnul și nu Se va căi: Tu ești Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec». Cu aceasta, Iisus S-a făcut chezașul unui mai bun testament. Apoi acolo s-a ridicat un șir de preoți, fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască. Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoție netrecătoare. Pentru aceasta, și poate să mântuiască desăvârșit pe cei ce se apropie, prin El, de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru ei.
