Fapte 27, 1-44; 28, 1

În zilele acelea, după ce s-a hotărât să plecăm pe apă în Italia, au dat în primire pe Pavel și pe alți câțiva legați unui sutaș cu numele Iuliu, din cohorta Augusta. Și, întorcându-se pe o corabie de la Adramit, care avea să treacă prin locurile de pe coasta Asiei, am plecat; și era cu noi Aristarh, macedonean din Tesalonic. Și a doua zi am ajuns la Sidon. Iuliu, purtându-se față de Pavel cu omenie, i-a dat voie să se ducă la prieteni ca să primească purtarea lor de grijă. Și, plecând de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vântul era împotrivă. Și, străbătând marea Ciliciei și a Pamfiliei, am sosit la Mira Lichiei. Și găsind sutașul acolo o corabie din Alexandria plutind spre Italia, ne-a suit în ea. Și multe zile plutind cu încetineală, abia am ajuns în dreptul Cnidului și, fiindcă vântul nu ne slăbea, am plutit pe sub Creta, pe lângă Salmone. Și abia trecând noi pe lângă ea, am ajuns într-un loc numit Limanuri Bune, de care era aproape orașul Lasea. Și trecând multă vreme și plutirea fiind periculoasă, fiindcă trecuse și postul (sărbătorii Ispășirii, care se ținea la evrei toamna), Pavel îi îndemna, zicându-le: Bărbaților, văd că plutirea va să fie cu necaz și cu multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și pentru corabie, ci și pentru sufletele noastre. Iar sutașul se încredea mai mult în cârmaci și în stăpânul corabiei decât în cele spuse de Pavel. Și limanul nefiind bun de iernat, cei mai mulți dintre ei au dat sfatul să plecăm de acolo și, dacă s-ar putea, să ajungem și să iernăm la Fenix, un port al Cretei, deschis spre vântul de miazăzi-apus și spre vântul de miazănoapte-apus. Și, suflând ușor un vânt de miazăzi și crezând că sunt în stare să-și împlinească gândul, ridicând ancora, pluteau cât mai aproape de Creta. Și nu după multă vreme s-a pornit asupra ei un vânt puternic, numit Euroclidon (dinspre miazănoapte-răsărit). Și, smulgând corabia, iar ea neputând să meargă împotriva vântului, ne-am lăsat duși în voia lui. Și trecând pe lângă o insulă mică, numită Clauda, cu greu am putut să fim stăpâni pe corabie. Și, după ce au ridicat-o, au folosit unelte ajutătoare, încingând corabia pe dedesubt. Și, temându-se să nu cadă în Sirta, au lăsat pânzele jos și erau duși așa. Și, fiind tare loviți de furtună, în ziua următoare au aruncat încărcătura. Și, a treia zi, cu mâinile lor, au aruncat uneltele corăbiei. Și nearătându-se nici soarele, nici stelele, timp de mai multe zile, și amenințând furtună mare, ni se luase orice nădejde de scăpare. Și, fiindcă nu mâncaseră de mult, Pavel, stând în mijlocul lor, le-a zis: Trebuia, o, bărbaților, ca, ascultându-mă pe mine, să nu fi plecat din Creta; și n-ați fi îndurat nici primejdia aceasta, nici paguba aceasta. Dar acum vă îndemn să aveți voie bună, căci nici un suflet dintre voi nu va pieri, ci numai corabia. Căci mi-a apărut în noaptea aceasta un înger al Dumnezeului, al Căruia eu sunt și Căruia mă închin, zicând: Nu te teme, Pavele. Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; și, iată, Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce sunt în corabie cu tine. De aceea, bărbaților, aveți curaj, căci am încredere în Dumnezeu, că așa va fi după cum mi s-a spus. Și trebuie să ajungem pe o insulă. Și când a fost a paisprezecea noapte de când eram purtați încoace și încolo pe Adriatica, pe la miezul nopții, corăbierii au presimțit că se apropie de un țărm. Și aruncând măsurătoarea în jos, au găsit douăzeci de stânjeni și, trecând puțin mai departe și măsurând iarăși, au găsit cincisprezece stânjeni. Și, temându-se ca nu cumva să nimerim pe locuri stâncoase, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corăbiei, și doreau să se facă ziuă. Dar corăbierii căutau să fugă din corabie și au coborât luntrea în mare, sub motiv că vor să întindă și ancorele de la partea dinainte. Pavel a spus sutașului și ostașilor: Dacă aceștia nu rămân în corabie, voi nu puteți să scăpați. Atunci ostașii au tăiat funiile luntrei și au lăsat-o să cadă. Iar până să se facă ziuă, Pavel îi ruga pe toți să mănânce, zicându-le: Paisprezece zile sunt azi de când n-ați mâncat, așteptând și nimic gustând. De aceea, vă rog să mâncați, căci aceasta este spre scăparea voastră. Că niciunuia dintre voi un fir de păr din cap nu-i va pieri. Și, zicând acestea și luând pâine, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor și, frângând, a început să mănânce. Și, devenind toți voioși, au luat și ei și au mâncat. Și eram în corabie, de toți, două sute șaptezeci și șase de suflete. Și, săturându-se de bucate, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare. Și, când s-a făcut ziuă, ei n-au cunoscut pământul, dar au zărit un sân de mare, având țărm nisipos, în care voiau, dacă ar putea, să scoată corabia. Și, desfăcând ancorele, le-au lăsat în mare, slăbind totodată funiile cârmelor și, ridicând pânza din frunte în bătaia vântului, se îndreptau spre țărm. Și, căzând pe un dâmb de nisip, au înțepenit corabia, și partea dinainte, înfigându-se, stătea neclintită, iar partea dinapoi se sfărâma de puterea valurilor. Iar ostașii au făcut sfat să omoare pe cei legați, ca să nu scape vreunul, înotând. Dar sutașul, voind să ferească pe Pavel, i-a împiedicat de la gândul lor și a poruncit ca aceia care pot să înoate, aruncându-se cei dintâi, să iasă la uscat, iar ceilalți, care pe scânduri, care pe câte ceva de la corabie. Și așa au ajuns cu toții să scape, la uscat. Și după ce am scăpat, am aflat că insula se numește Malta.