.jpg)
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Galateni 6, 2-10
Fraților, purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos. Căci, de se socotește cineva că este ceva, deși este nimic, se înșală pe sine însuși. Iar fapta lui însuși să și-o cerceteze fiecare, și atunci va avea laudă, dar numai față de sine însuși și nu față de altul. Căci fiecare își va purta sarcina sa. Cel care primește cuvântul învățăturii, să facă parte învățătorului său din toate bunurile. Nu vă amăgiți: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; fiindcă ce va semăna omul, aceea va și secera. Cel ce seamănă în trupul său însuși, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viață veșnică. Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Așadar, până când avem vreme, să facem binele către toți, dar mai ales către cei de o credință cu noi.
