II Corinteni 12, 10-19

Fraților, mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare. M-am făcut ca unul fără minte, lăudându-mă. Voi m-ați silit! Căci se cuvenea să vorbiți voi de bine despre mine, pentru că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli, deși nu sunt nimic. Dovezile mele de apostol s-au arătat la voi în toată răbdarea, prin semne, prin minuni și prin puteri. Căci cu ce sunteți voi mai prejos decât celelalte Biserici, decât numai că eu nu v-am fost povară? Dăruiți-mi mie această nedreptate. Iată, a treia oară sunt gata să vin la voi și nu vă voi fi povară, căci nu caut ale voastre, ci pe voi. Pentru că nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinți, ci părinții pentru copii. Deci eu foarte bucuros voi cheltui și mă voi cheltui pentru sufletele voastre, deși, iubindu-vă mai mult, eu sunt iubit mai puțin. Dar fie! Eu nu v-am împovărat. Ci, fiind isteț, v-am prins cu înșelăciune. Am tras eu folos de la voi, prin vreunul din aceia pe care i-am trimis? L-am rugat pe Tit și am trimis, împreună cu el, pe fratele. V-a asuprit Tit cu ceva? N-am umblat noi în același duh? N-am călcat noi pe aceleași urme? De mult vi se pare că ne apărăm față de voi. Dar noi grăim în Hristos, înaintea lui Dumnezeu. Și toate acestea, iubiții mei, pentru zidirea voastră.