Fraților, știți, oare, ce zice Scriptura despre Ilie? Cum se roagă el împotriva lui Israel, zicând: «Doamne, pe prorocii Tăi i-au omorât, jertfelnicele Tale le-au surpat și eu am rămas singur și ei caută să-mi ia sufletul!». Dar ce-i spune dumnezeiescul răspuns? «Mi-am pus deoparte șapte mii de bărbați, care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal». Deci, tot așa și în vremea de acum este o rămășiță aleasă prin har. Iar dacă este prin har, nu mai este din fapte; altfel harul nu mai este har. Iar dacă este din fapte, nu mai este har, altfel fapta nu mai este faptă. Ce este deci? Nu tot Israelul a dobândit ceea ce căuta; ci cei aleși au dobândit, iar ceilalți s-au împietrit, precum este scris: «Dumnezeu le-a dat duh de amorțire, ochi ca să nu vadă și urechi ca să nu audă până în ziua de azi». Iar David zice: «Facă-se masa lor cursă și laț și sminteală și răsplătire lor! Întunece-se ochii lor ca să nu vadă și spinarea lor încovoaie-o pentru totdeauna!». Deci, întreb: S-a poticnit, oare, ca să cadă? Nicidecum! Și prin căderea lor, neamurilor le-a venit mântuirea, ca Israel să-și întărâte râvna față de ele. Dar dacă greșeala lor a fost bogăție lumii și micșorarea lor – bogăție neamurilor, cu cât mai mult întreg numărul lor!
În apropierea Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Sibiu se află așezământul Asociației „Dr. Carl Wolff”, unde sunt îngrijiți vârstnici în căminul-spital și bolnavi în fază terminală în cele două hospice-uri de îngrijiri paliative. Pacienții ortodocși ai așezământului primesc asistență religioasă prin grija preotului Vasile Dariciuc de la Parohia Sibiu-Cibin.
Una dintre cele mai periculoase și înjositoare ispite ale vremii pe care o trăim este cea a mediocrității, a „idealului” omului „mediu”, „egal”. Acesta a fost idealul tuturor sistemelor totalitare,
Nădejdea sau speranța biblică se traduce din originalul grecesc elpidis (ελπιδις/ελπιζω), având totodată și sensurile de „a spera sau a nădăjdui pentru, a aștepta, a prevedea”. In extenso, termenul este asimilat de filosofie cu înțelesurile de teamă, pedeapsă, dispreț, nemulțumire, părere de rău, neîmplinire. În sensul său uzual, termenul de nădejde sau speranță s-ar putea defini ca „necesitate psihologică, în încercarea modestă a omului de a preconiza viitorul”. Cu toate acestea, asimilat în context scripturistic, își dobândește valoarea integrală doar în complementaritatea credinței. Sfântul Apostol Pavel evidențiază această subtilă diferență, amintindu-le corintenilor că „au făcut nu după cum au nădăjduit, ci s-au dat pe ei înşişi întâi Domnului şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu” (II Cor. 8, 5). În altă parte, același Apostol așează nădejdea în cea mai completă definiție a credinței, încredințată evreilor: „Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evr. 11, 1).
Vestea trecerii la cele veşnice a teologului şi filosofului Christos Yannaras a activat în mine parfumul desfătării întâlnirii, prin intermediul cărţilor sale, nu numai cu o minte sclipitoare, care făcea
Ești în Piața Sultanahmet, la Istanbul. Ai venit aici să vezi Moscheea Albastră, rămășițele Hipodromului cu obeliscul de peste 3.000 de ani al faraonului Tutmes și acea magnifică biserică palimpsest, Hagia Sophia. De parcă toată această întrepătrundere de veacuri și civilizații, de creștinism și islam, antic și medieval, exotic și familiar nu ar fi de ajuns, dintr-odată te trezești în față cu ceva care te face să te freci la ochi, să te întrebi dacă n-ai nimerit iarăși într-unul din acele vise alambicate și haotice pe care le ai obsesiv de când îți dorești atât de mult să vii la Constantinopol. Dacă răspunsul este nu, atunci ce caută bucata asta de Valahie brâncovenească în ochiul Istanbulului? Iată, în mijlocul pieței e o fântână (și nu, nu mă refer la cea arteziană), o fântână ca un agheasmatar ortodox, sub forma unui dom octogonal de piatră, cu coloane și arce, în cel mai pur stil brâncovenesc.
Mânia intervine în viața noastră când ne așteptăm mai puțin și poate afecta relațiile interumane, productivitatea, sănătatea fizică și psihică. Sfinții Părinți atrag atenția că mânia este legată de
