Romani 9, 18-33

Fraților, pe cine vrea Dumnezeu îl miluiește, iar pe cine vrea, îl împietrește. Îmi vei zice: De ce mai dojenește? Căci voinței Lui cine i-a stat împotrivă? Dar, omule, tu cine ești care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Oare făptura va zice Celui ce a făcut-o: De ce m-ai făcut așa? Sau nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeași frământătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste? Și ce este dacă Dumnezeu, voind să-Și arate mânia și să facă cunoscută puterea Sa, a suferit cu multă răbdare vasele mâniei Sale, gătite spre pierire, și ca să facă cunoscută bogăția slavei Sale către vasele milei, pe care mai dinainte le-a gătit spre slavă? Adică pe noi, pe care ne-a și chemat, nu numai dintre iudei, ci și dintre păgâni, precum zice El și la Osea: «Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu, și iubită pe cea care nu era iubită; și va fi în locul unde li s-a zis lor: Nu voi sunteți poporul Meu – acolo se vor chema fii ai Dumnezeului Celui viu». Iar Isaia strigă pentru Israel: «Dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, rămășița se va mântui. Pentru că împlinind și scurtând, Domnul va îndeplini, pe pământ, cuvântul Său». Și precum a prorocit Isaia: «Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat nouă urmași, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora». Ce vom zice, deci? Că neamurile care nu căutau dreptatea au dobândit dreptatea, însă dreptatea din credință; iar Israel, urmărind legea dreptății, n-a ajuns la legea dreptății. Pentru ce? Pentru că nu o căutau din credință, ci ca din faptele Legii, s-au poticnit de piatra poticnirii, precum este scris: «Iată pun în Sion piatră de poticnire și piatră de sminteală; și tot cel ce crede în El nu se va rușina».