Bucuria canonizării Sfinților Români

Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români) Matei 4, 18-23

În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileei, a văzut pe doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari; și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Și, de acolo mergând mai departe, a văzut pe alți doi frați: pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-și mrejele, și i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după El. Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor.

De-a lungul exis­tenței bimilenare a poporului român, au existat multe persoane care s-au evidențiat prin viața lor sfântă. Ei s-au bucurat de o cinstire locală, din partea contemporanilor lor, cât și a urmașilor.

Unii au fost numiți sfinți încă din timpul vieții, cum este cazul Sfântului Nicodim cel sfințit de la Tismana (26 decembrie 1406). În secolul al XIV-lea a fost numit cel sfânt de la Tismana, iar mai apoi i s-a spus cel sfințit. Un biograf spunea: Cum a închis ochii Nicodim, ucenicii lui i s-au închinat ca unui sfânt. Foarte curând, după aceea, cultul lui s-a răspândit în bisericile din Țara Românească. În pridvorul bisericilor de la mănăstirile: Tismana, Topolnița, Arnota, Horezu și altele este pictat cu aureolă, ca și Sfântul Grigorie Decapolitul, lucru ce denotă faptul că au fost considerați sfinți în conștiința creștinilor.

În secolul al XIX-lea, și Sfântul Ierarh Calinic s-a distins prin sfințenia vieții. Trăirea sa a fost redată cu limpezime în stihurile imnului-acatist ce i-a fost închinat: „Bucură-te, cel ce prin vie­țuirea ta pe pământ ne-ai fost pildă de adevărată viețuire omenească”.

Asemenea acestor doi cuvioși, sfinții români din rândul preoților, diaconilor și credincioșilor au oferit un exemplu de sfințenie. Pentru lucrarea lor mărturisitoare ei au fost apreciați, mulți dintre semenii lor urmându-le învățăturile.

Întrucât mulți clerici și cre­dincioși cunoscuți și necunoscuți s-au învrednicit de slujirea Preamilostivului Dumnezeu cu multă râvnă, ei împlinind poruncile divine cu multă dragoste, fiind considerați sfinți, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința sa de lucru din 20 iunie 1992, să instituie o zi specială pentru pomenirea lor. Astfel, s-a stabilit ca Duminica a 2-a după Pogorârea Duhului Sfânt să fie numită Duminica Sfinților ­Români.

În această duminică, a 2-a după Rusalii, sunt pomeniți sfinții români cunoscuți și necunoscuți, care, prin rugăciune și evlavie, dăruindu-și întreaga viață slujirii jertfelnice lui Dumnezeu, au atins culmea desăvârșirii, devenind „temple ale Duhului Sfânt” (I Corinteni 6, 19).

Unii dintre sfinții români cunoscuți au fost trecuți oficial în calendare prin hotărârile Sinoadelor Bisericii Ortodoxe Române din 10 octombrie 1955 și 15 iunie 1992. De asemenea, au mai fost canonizați sfinți români și la unele sinoade din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, ce s-au ținut în ultimii 30 de ani.

Canonizarea unor sfinți români la Sinodul din 10 octombrie 1955 a reprezentat un moment de bucurie duhovnicească pentru Patriarhul României, Justinian Marina, pentru membrii Sfântului Sinod, pentru ierarhii care au făcut parte din delegațiile Bisericilor ortodoxe surori, dar și pentru clerul și credincioșii de pe întreg cuprinsul țării noastre. Astfel, fericitul întru adormire Justinian Patriarhul mărturisea: „Un pământ în trupul căruia au fost răsădite atâtea sfinte comori de credință în Dumnezeu și neînfricată tărie a Evangheliei, și un popor plecat prin temperament spre cele cerești și spre viața de dincolo de moarte, nu se putea să nu scrie în Sinaxarul Ortodoxiei nume de cuvioși și mucenici mărturisitori ai adevărului evanghelic, pietre din capul unghiului ale Bisericii noastre străbune”.

Prin această atmosferă duhovnicească, delegatul Patriarhului Ecumenic Athenagoras, Arhi­episcopul Thyatirelor, preciza că această canonizare a sfinților români este izvor de mare bucurie pentru întreaga Ortodoxie. El spunea: „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române trecând la împlinirea acestei lucrări bineplăcute lui Dumnezeu, ne vom învrednici cu toții de mijlocirea lor; rugăciunile lor vor fi auzite de Dumnezeu, pentru Biserica noastră Ortodoxă, Patriarhia Ecumenică, cea care suferă de veacuri în chip martiric, pentru Biserica Română de la sânul căreia au ieșit aceste sfinte persoane, pentru toate celelalte Biserici Ortodoxe și pentru fiecare dintre noi”.

De asemenea, Mitropolitul Grigorie al Leningradului, delegatul Patriarhului Moscovei și a toată Rusia, spunea în fața membrilor Sfântului Sinod din 10 octombrie 1955: „După suferințele prin care a trecut poporul român în decursul veacurilor, azi, spre bucuria noastră, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cinstește după cuviință pe cei ce s-au răstignit și și-au vărsat sângele pentru credința lor strămoșească. Este o datorie elementară a generației de azi a se închina cu evlavie celor ce au păstrat ființa și credința nea­mului lor [...] Suntem fericiți că ne-a învrednicit Dumnezeu să asistăm la acest act solemn al Sfântului Sinod, când se proclamă canonizarea și generalizarea cultului acelor sfinți care s-au străduit pentru întărirea credinței noastre ortodoxe de pretutindeni”.

Patriarhul Vichentie al Serbiei preciza că toată Biserica Sârbă participa la bucuria duhovnicească prilejuită de canonizarea unor sfinți români. În același duh, Patriarhul Chiril al Bulgariei arăta că Dumnezeu a ridicat din sânul poporului român sfinți care au strălucit prin credință adâncă, prin fapte luminoase, prin rugăciunea cu râvnă, prin dragoste față de Dumnezeu și semeni. El spune că și binecredincioșii bulgari se vor ruga sfinților români ca să mijlocească înaintea tronului lui Dumnezeu: „Dumnezeu a ridicat din sânul poporului român sfinți, care au strălucit prin viețuirea lor în credință adâncă, prin faptele lor luminoase, prin nevoința în rugăciune, prin iubirea față de Dumnezeu și față de popor”.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, începând cu anul 1955, apoi cu 1992, precum și la întruniri ulterioare, canonizarea unor sfinți români proveniți dintre ierarhi. Dintre aceștia amintim pe mitropoliții Țării Românești: Iachint de Vicinia, Antim Ivireanul, Grigorie Dascălu, mitropoliți ai Moldovei precum: Varlaam, Dosoftei, Teodosie de la Brazi sau mitropoliții Transilvaniei: Ilie Iorest, Sava Brancovici, Simion Ștefan, Andrei Șaguna sau Iosif de la Partoș, Mitropolitul Banatului.

Au fost canonizați ierarhi, preoți, diaconi și credincioși care au mărturisit credința ortodoxă și s-au săvârșit mucenicește. Aceștia ale căror nume le auzim la rugăciunea pe care preotul sau diaconul o citește la slujba Litiei din cadrul Vecerniei, pomeniți la Duminica Sfinților Români, precum și cei știuți numai de Dumnezeu, se roagă pentru noi.

Sfinții proveniți dintre călugări, cuvioși și cuvioase, știuți și ne­ș­tiuți, care s-au nevoit mult și prin pilda vieții, prin rugăciune au folosit duhovnicește pe semenii lor. La aceștia se adaugă și acei si­haștri care erau cunoscuți numai  de ciobani sau mai apoi de pădurari. Necunoscuți nouă, dar cu viață sfântă, știuți de Dumnezeu, aceștia sunt și ei pomeniți la ­Duminica Sfinților Români.

 Tot în această zi sunt pomeniți sfinții creștini ortodocși români din toate timpurile și din toate locurile și, mai nou, cei din diasporă, care au trecut în veșnicie.

Mulți nevoitori din satele și orașele noastre au dus viață bineplăcută lui Dumnezeu, dintre care amintim văduvele de război, care au trăit în castitate, purtându-și crucea și au crescut și educat copii în credința strămoșească.

Au fost și sunt și azi familii tinere care sunt fidele, care nu s-au lăsat biruite de ispita adulterului sau desfrânării. Au fost și sunt creștini care au practicat, care practică rugăciunea lui Iisus în lume. Au fost și mai sunt creștini și creștine care aproape seară de seară îngrijesc și spală câte o bătrână neputincioasă sau chiar paralizată.

Alții au răbdat de la cei apropiați batjocură pentru Hristos pentru că posteau, pentru că se împărtășeau, pentru că se îmbrăcau cuviincios. Sunt sfinți români care s-au mântuit pentru răbdare și rugăciune pentru vrăjmași.

Cunoscând nevoința, răbdarea și biruințele duhovnicești ale sfinților români, fiecare dintre noi, creștinii, învățăm cum să ne rugăm în chipul bineplăcut lui Dumnezeu, cum să ne luptăm cu patimile și să ieșim biruitori în războiul nevăzut pentru a fi cu adevărat urmași și ucenici ai Domnului nostru Iisus Hristos.

Astfel, urmând calea sfinților români, îi cinstim pe cei care s-au jertfit pentru mărturisirea Evangheliei, spre slava Preasfintei Treimi. Sfântul Apostol și Evanghelist Matei oferă o pildă de viețuire, în acest sens, prin cuvintele: „Văzând faptele voastre cele bune să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).

Puterea harului Duhului Sfânt face ca omul evlavios să sporească în iubirea față de Dumnezeu și de semeni. Urmând învățătura Sfântului Apostol Pavel, putem spune: „Hristos să se sălășluiască prin credință, în inimile voastre […] Ca să puteți înțelege împreună cu toți sfinții care este lărgimea și lungimea și înălțimea și adâncimea. Și să cunoașteți iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoș­tință, ca să vă umpleți de toată plinătatea lui Dumnezeu”. Se cuvine ca noi să arătăm o iubire sinceră față de Preasfânta Treime, asemeni sfinților români.

Este de datoria fiecărui creștin de a urma pilda vieții lor, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviți cu luare aminte cum și-au săvârșit viața și urmați-le credința” (Evrei 13, 7).

Încheiem cu un cuvânt spre folos duhovnicesc al vrednicului de pomenire, Patriarhul Justinian Marina: „Sfinții ce se vor cinsti de poporul nostru să fie ocrotitorii Bisericii noastre și ajutătorii noștri în toate strădaniile noastre de pace între oameni și între popoare. Sfinții noștri, care sunt chemați în mijlocul nostru în orice moment, să ne fie în ajutor, ca țara noastră și toate țările lumii să fie ferite de ororile și durerile războiului. Rugăciunile noastre să fie către ei pentru pacea a toată lumea”.