Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu, prioritate a vieţii veşnice
Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33
"Zis-a Domnul către dânşii: luminătorul trupului este ochiul; dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care este în tine, este întuneric, cu cât mai mult va fi întunericul! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe altul va iubi, sau de unul se va ţine şi de celălalt nu va avea grijă; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. Drept aceea vă spun vouă: să nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră gândind ce veţi mânca, ori ce veţi bea; nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul, decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Au nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, oricât şi-ar pune el mintea, poate să-şi adauge la statura sa un cot? Iar de îmbrăcăminte ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi totuşi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea sa, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu în acest fel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, o puţin credincioşilor? Deci, să nu duceţi grijă zicând: ce vom mânca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca! Căci toate acestea le caută păgânii; doar ştie Tatăl vostru cel ceresc că aveţi nevoie de toate acestea. Ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă."
Sfânta Evanghelie din Duminica a III-a după Rusalii ne arată sensul adevărat al vieţii creştine şi modul în care trebuie să trăim viaţa ca oameni liberi din punct de vedere spiritual. Hristos Domnul începe cuvântul Său printr-o remarcă, spunând: "Luminătorul trupului este ochiul; dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care este în tine, este întuneric, cu cât mai mult va fi întunericul!" (Matei 6,22-23). Sfinţii Părinţi ai Bisericii au interpretat lumina aceasta a ochiului sufletesc ca fiind conştiinţa sau discernământul, adică putinţa omului de a distinge între sensul adevărat al vieţii şi multele devieri sau rătăciri de la adevăr în viaţa noastră. Mântuitorul Iisus Hristos vrea să ne spună că dacă avem conştiinţă curată şi gândire dreaptă, viaţa noastră se umple de lumină. Însă dacă raţiunea sau discernământul omului sunt întunecate de patimi egoiste şi gânduri necurate, atunci viaţa omului pe pământ devine o existenţă întunecată. Mintea, ca ochi sufletesc, este cea care ne conduce în viaţă, ea ne apropie de Dumnezeu când Îl căutăm pe El, sau ne depărtează de Dumnezeu, când ne ataşăm în mod excesiv sau exclusiv de lucrurile trecătoare, neglijând chemarea noastră la viaţa şi fericirea veşnică. Cu alte cuvinte, Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să avem mai întâi grijă de suflet şi de dobândirea vieţii veşnice netrecătoare, iar apoi să ne îngrijim de mâncare, băutură şi îmbrăcăminte, adică de cele care sunt necesare vieţii biologice.
Omul cu adevărat liber este omul duhovnicesc
În Evanghelia acestei Duminici, Mântuitorul Iisus Hristos nu ne îndeamnă la lene, ci ne îndeamnă la eliberare de tirania grijilor de cele materiale. Când El spune: nu vă îngrijiţi de mâncare, de băutură şi de îmbrăcăminte (cf. Matei 6, 31), aceasta înseamnă că nu trebuie să reducem viaţa noastră la aspectul ei biologic, material şi trecător. Grija pentru mâncare, băutură şi îmbrăcăminte nu trebuie să paralizeze viaţa noastră printr-o robie obsesivă sau printr-o tiranie pătimaşă a materiei, ci să avem mai întâi grijă de sufletul cel nemuritor, adică, să căutăm viaţa cea veşnică netrecătoare. Când ne îngrijim prea mult de cele trecătoare uităm de cele veşnice. Mântuitorul Iisus Hristos vrea să ne elibereze de această tiranie a reducerii vieţii noastre la aspectul ei material şi trecător, ca să ne dăruiască libertatea de a hrăni sufletul nostru cu prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu în viaţa noastră. Iar această prezenţă iubitoare a lui Dumnezeu în lume este Pronia cerească sau Providenţa divină, adică purtarea de grijă a Creatorului faţă de fiinţele create de El. Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă că nu trebuie să facem din grija pentru mâncare, băutură şi îmbrăcăminte o preocupare unică, nici una primară şi permanentă, ci mai întâi de toate trebuie să ne gândim la dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu, care se văd chiar şi în purtarea Lui de grijă faţă de păsările cerului şi crinii câmpului. De ce? Pentru a înţelege din această purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru fiinţe mai neînsemnate cum ar fi păsările din văzduh sau florile trecătoare ale câmpului, grija Lui mult mai mare pentru persoana umană, creată după chipul Lui şi chemată la asemănarea cu El şi la comuniune de viaţă eternă cu El.
Hrana spirituală a sufletului şi îmbrăcarea lui cu virtuţi sunt priorităţi ale vieţii creştine
În Evanghelia care se citeşte astăzi, Mântuitorul ne spune că trebuie să dăm prioritate sau întâietate vieţii spirituale şi libertăţii noastre sufleteşti pentru a nu fi înrobiţi de cele materiale, de mâncare excesivă şi de moda hainelor scumpe, ci să ne îngrijim mai întâi cum se prezintă sufletul nostru în faţa lui Dumnezeu prin îmbrăcămintea spirituală pe care i-o dăm, având mintea şi inima luminate de rugăciune şi de fapte bune. Haina sufletului se luminează prin rugăciune fierbinte şi viaţă sfântă trăită în curăţie şi fapte bune. Haina sfinţeniei este haina cea mai de preţ a sufletului creştin. Iar bucuriile trecătoare se vor subordona acestei stări. Toate cele materiale sunt secundare, ele se pot adăuga la cele spirituale, dar nu să se substituie acestora. Mâncarea, băutura şi îmbrăcămintea trupului nu trebuie să devină mai importante decât legătura sau comuniunea cu Dumnezeu, decât rugăciunea şi sfinţenia vieţii. Aceasta este lumina Evangheliei de astăzi care străluceşte din cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos consemnate în Sfânta Evanghelie de la Matei.
La o primă vedere, superficială şi pripită, Evanghelia Duminicii a III-a după Rusalii dă impresia că Mântuitorul Hristos ne-ar încuraja la pasivitate, la un fel de nepăsare privind mâncarea, băutura şi îmbrăcămintea. Dar, de fapt, Hristos Domnul ne luminează întreg textul Evangheliei de astăzi prin ultimele cuvinte ale acestei lecturi: "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă" (Matei 6, 33). Acest mai întâi este foarte important. Mai întâi să căutăm viaţa veşnică, mai întâi să căutăm legătura noastră sfântă, plină de iubire şi bucurie cu Dumnezeu Cel sfânt, nelimitat şi netrecător. Hainele pe care le purtăm sunt trecătoare, se uzează, se rup şi se pierd, iar hrana pe care noi o consumăm cu lăcomie sau o căutăm uneori cu foarte multă preocupare, cu prea multă grijă, fie ca să supravieţuim, fie ca să vieţuim în desfătări, este şi ea trecătoare, perisabilă. A căuta mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă a ne hrăni mai întâi cu cele spirituale. Ne hrănim mai întâi "cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu", deci asimilând în sufletul nostru raţional cuvintele sfinte ale Sfintelor Scripturi, dar şi hrănind sufletul cu Sfintele Taine, pentru a spori legătură noastră spirituală cu Dumnezeu, Izvorul bucuriei veşnice. Îmbrăcămintea trupului este una trecătoare, dar îmbrăcămintea sau îmbrăcarea sufletului şi trupului cu virtuţi, ca bunătatea, curăţia, smerenia, pocăinţa şi toată fapta cea bună devine veşmânt luminos de virtuţi. Iar această îmbrăcare a sufletului şi a trupului în lumina harică şi în virtuţi începe la Botez. De aceea, la slujba Botezului noi cerem: "dă-mi mie haină luminoasă". Haina luminoasă a Botezului, a prezenţei Duhului Sfânt în om, care îmbracă sufletul şi trupul celui botezat, trebuie mereu curăţită de păcate şi mereu făcută mai strălucitoare prin săvârşirea faptelor bune, ca rodire a dreptei credinţe în viaţa creştinului.
Ce este împărăţia lui Dumnezeu?
Întrucât Mântuitorul Hristos ne învaţă că Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să fie preocuparea primă şi esenţială a vieţii noastre, Biserica a pus în practică această învăţătură din Evanghelie şi prin faptul că atât înainte de mâncare, cât şi după mâncare rostim o rugăciune. De pildă, înainte de masa de prânz rostim rugăciunea "Tatăl nostru", în care mai întâi cerem: "Vie împărăţia Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer aşa şi pre pământ" (Matei 6, 10), iar apoi zicem: "pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi" (Matei 6, 11). În rugăciunea rostită după masa de prânz cerem "şi nu ne lipsi pe noi nici de cereasca Ta Împărăţie". Vedem aici legătura dintre rugăciune ca hrană spirituală pentru suflet şi mâncare ca hrană materială pentru trup.
Ce este împărăţia lui Dumnezeu pe care noi trebuie să o căutăm permanent şi cu prioritate? Împărăţia lui Dumnezeu este comuniunea de viaţă şi iubire veşnică a Preasfintei Treimi cu sfinţii îngeri şi cu oamenii sfinţi care împlinesc în viaţa lor voia lui Dumnezeu. De aceea, când începe celebrarea Sfintei Liturghii, în timpul căreia căutăm în modul cel mai intens Împărăţia lui Dumnezeu, preotul zice: "Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în veci vecilor".
În Biserică pregustăm bucuria Împărăţiei Preasfintei Treimi
Aproape toate Sfintele Taine din Biserica Ortodoxă, cu excepţia Tainei Spovedaniei (care este, de fapt, pregătire pentru Sfânta Liturghie), încep cu această binecuvântare a Împărăţiei Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. De ce? Deoarece noi, fiind botezaţi în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, cerem permanent harul Preasfintei Treimi şi ne bucurăm de iubirea Preasfintei Treimi, arătată nouă în şi prin Iisus Hristos. Iar pregustarea luminii Împărăţiei Preasfintei Treimi se trăieşte în Biserică, pentru că Biserica este plină de prezenţa harică a Preasfintei Treimi în toate lucrările ei sfinte: slujbe, sărbători, Sfinte Taine şi ierurgii.
În Epistola către Coloseni, Sfântul Apostol Pavel ne aduce o lămurire în plus privind Împărăţia lui Dumnezeu, şi anume că Împărăţia lui Dumnezeu Tatăl este Împărăţia "Fiului iubirii Sale" (cf. Coloseni 1, 13). Ea este Împărăţia în care se arată iubirea Tatălui faţă de Fiul, confirmată de Duhul Sfânt, precum şi iubirea Tatălui faţă de toţi cei care au fost înfiaţi, prin Duhul Sfânt şi apa Botezului, în Dumnezeu Fiul, şi au devenit fraţi întru Hristos, fii ai Tatălui ceresc, pe baza credinţei lor în Dumnezeu Fiul întrupat. Deci, când vorbim despre Împărăţia lui Dumnezeu, înţelegem că ea este Împărăţia Fiului iubirii Sale. Ca atare, în iubirea Lui faţă de Fiul Său Cel veşnic, Dumnezeu Tatăl ne cheamă şi pe noi, oamenii, ca să fim părtaşi la viaţa şi fericirea veşnică.
Căutarea Împărăţiei Preasfintei Treimi se arată prin pocăinţă, prin mărturisirea dreptei credinţe, prin rugăciunea fierbinte şi viaţa curată. De aceea, când începem rugăciunile noastre invocăm mai întâi pe Duhul Sfânt, Împăratul ceresc, ca să ne curăţească de toată întinăciunea. Iar a doua rugăciune începătoare, rostită după Împărate ceresc, este rugăciunea Preasfântă Treime, miluieşte-ne pre noi, precedată de invocarea treimică Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi. Apoi rostim rugăciunea Tatăl nostru, pentru a arăta că iubirea Preasfintei Treimi îşi are izvorul în Dumnezeu Tatăl, din Care Se naşte veşnic Fiul şi purcede veşnic Duhul Sfânt, Ei împărtăşindu-se veşnic de iubirea Tatălui. Iar noi oamenii suntem chemaţi, prin harul Sfintei Treimi de la Botez, să intrăm în această iubire veşnică a Preasfintei Treimi.
Acum, pe pământ, Împărăţia lui Dumnezeu sau a Preasfintei Treimi este tainic prezentă în Biserică şi este simbolizată iconic de Sfântul Altar, de unde primim Sfintele Taine ca arvună a vieţii cereşti veşnice. Însă după învierea trupurilor din stricăciune şi după schimbarea cerului şi pământului de acum în cer nou şi pământ nou, vom primi nu doar arvuna Împărăţiei lui Dumnezeu, ci plinătatea ei. De aceea, când ne împărtăşim cu Sfânta Euharistie, ne rugăm lui Hristos, zicând: "dă-ne nouă să ne împărtăşim mai cu adevărat (mai deplin) în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale".
Să ne ajute Hristos Domnul să trăim ca oameni duhovniceşti liberi care caută mai întâi de toate Împărăţia lui Dumnezeu prin rugăciune şi prin fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi şi spre mântuirea noastră. Amin!
† Daniel
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei
Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române