Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia de Duminică Chemările lui Dumnezeu și refuzurile oamenilor

Chemările lui Dumnezeu și refuzurile oamenilor

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Evanghelia de Duminică
Un articol de: Pr. Conf. Dr. Caius Cuțaru - 11 Decembrie 2022

Duminica a 28-a după Rusalii (Pilda celor poftiți la cină) Luca 14, 16-24 

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc ca să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci, și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea.

În această perioadă a anului bisericesc, avem bucuria de a asculta, ca pericope evanghelice, mai multe dintre parabolele Mântuitorului Iisus Hristos, adevărate comori de înțelepciune, de adâncă trăire duhovnicească, exprimate într-un stil concis, comun lumii semitice. Parabola sau pilda are menirea de a exprima un adevăr de credință prin relatarea unei întâmplări, de a-l accesibiliza, de a-l aduce la nivelul de înțelegere al interlocutorului, pentru ca propovăduirea cuvântului mântuirii să nu aibă o adresabilitate restrânsă. În felul acesta, am fost martori la Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, la Pilda samarineanului milostiv, la Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina etc., toate acestea făcând apel la milostenie, la bunătate, la filantropie în înțelesul ei genuin, ca iubire de oameni.

Parabola din Evanghelia de astăzi este introdusă tot în urma unei discuții care face trimitere la milostenie, purtată între Mântuitorul și una din căpeteniile fariseilor în casa căruia fusese chemat într-o zi de sâmbătă (cf. Luca 14, 1): „Zis-a și celui ce-L chemase: Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme și ei, la rândul lor, pe tine, și să-ți fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăț, cheamă pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi, pe orbi, și fericit vei fi că nu pot să-ți răsplătească. Căci ți se va răsplăti la învierea drepților” (Luca 14, 12-14).

Sub chipul omului oarecare se ascunde Dumnezeu Tatăl, iar sub chipul slujitorului Său, Mântuitorul Iisus Hristos

În parabolă este vorba despre Pilda celor poftiți la cină, o pildă cu puternice accente eshatologice, una care ne vorbește despre marele banchet eshatologic care va avea loc la sfârșitul veacurilor, după ce se vor fi încheiat toate chemările la cina din Împărăția lui Dumnezeu. În această pildă este vorba despre un om oarecare, care oferă o cină mare, la care cheamă pe mulți. În tâlcuirea Sfinților Părinți, prin acel om oarecare trebuie să-L înțelegem pe Dumnezeu Însuși, Care se ascunde sub chipul unui om necunoscut, „întrucât oamenii au uitat de Dumnezeu, au pierdut adevărata Lui cunoaștere, concepția corectă despre El” - după cum spune Sfântul Ignatie Briancianinov.

El alege tocmai prilejul cinei, pentru că cina este acel moment în care familia întreagă se re­unește după încheierea rosturilor de peste zi, este momentul destinderii, al bucuriei întâlnirii după o zi obositoare, este durata odihnei, a păcii și a comuniunii. Tot așa va face și Dumnezeu la sfârșitul zilelor istoriei, va face o cină mare la care îi va chema pe mulți, însă prin acest cuvânt trebuie să înțelegem întreaga omenire, căci Dumnezeu ne cheamă pe toți, fără discriminare, din toate neamurile, din toate tradițiile religioase, indiferent de condiția socială sau de bogăția materială, pentru că în Hristos nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos (Coloseni 3, 11).

Pentru aceasta, când a venit momentul cinei, L-a trimis pe slujitorul său să-i înștiințeze pe cei chemați, iar dacă sub chipul acelui om oarecare se ascunde Dumnezeu Tatăl, sub chipul slujitorului său se ascunde Fiul lui Dumnezeu făcut om, Mântuitorul Iisus Hristos, adevăratul slujitor al lui Dumnezeu, Cel pe care Prorocul Isaia îl numea „Ebed-Iahve”, Sluga Mea, Care prin suferințele Lui va îndrepta pe mulți, și fărădelegile lor le va lua asupra Sa (Isaia 53, 11), care Se va face ascultător până la moarte și încă moarte pe cruce (cf. Filipeni 2, 8).

Ca predecesori sau ca următori ai Săi: prorocii, apostolii, mucenicii, cuvioșii, Părinții Bisericii și, în general, toți slujitorii Săi au continuat să-i cheme la cină pe toți oamenii, însă odată cu chemarea se descoperă și limitele ei, iar acestea sunt date de libertatea de conștiință a fiecăruia, de prioritățile pe care și le stabilește omul în viață, de cât de mult din timpul vieții întoarce ca dar lui Dumnezeu. 

Refuzul, chiar și politicos, rănește dragostea lui Dumnezeu pentru noi

Cei dintâi chemați încep să-și ceară iertare în chip politicos, dar chiar și așa refuzul rănește dragostea lui Dumnezeu, Care voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4). Prin refuzul de a merge la cină, cei chemați au arătat legăturile lor pămân­tești mult prea puternice. În prima categorie a celor care refuză invitația, Sfinții Părinți i-au identificat pe conducătorii poporului evreu, elita sa religioasă care, în virtutea alegerii de care Dumnezeu nu se dezminte (cf. Romani 11, 1-2), trebuiau, cei dintâi, să-L recunoască pe Mesia în Persoana lui Iisus Hristos, să se bucure și să accepte chemarea la cină. Însă aflăm trei tipuri de motivații prin care aceștia se autoexclud din Împărăția lui Dumnezeu, atât de actuale și astăzi. În ogorul cumpărat, Sfinții Părinți văd duhul grijii de multe (Rugăciunea Sfântului Efrem ­Sirul), ce-i stăpânește pe oamenii care și-au trădat umanitatea ­menită să privească în sus (ἄνθρωπος) și au rămas blocați doar în dimensiunea orizontală a vieții. În cele cinci perechi de boi ei identifică viața simțuală, redusă doar la nivelul ei cel mai de jos, cel al sim­țurilor, o viață tristă, con­diționată de materie, înrobită, una în care omul devine numai trup, iar în femeia pe care și-a luat-o cel de-al treilea ar trebui să vedem relațiile de rudenie, familia, care, deși binecuvântată de Dumnezeu, nu ar trebui să ne despartă de dragostea lui Hristos (cf. Matei 10, 37).

Dar chemările nu se opresc la cei aleși în mod special. Ele continuă cu cei săraci, neputincioși, orbi și șchiopi, strânși de pe ulițele și din piețele cetății, adică cu cei care L-au cunoscut pe Dumnezeu în taina vieții lor, prin ceea ce părintele Dumitru Stăniloae nu­mește cunoașterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieții, acolo unde Hristos, ca om al durerilor şi cunoscător al suferinţei (Isaia 53, 3), se întâlnește cu omul care suferă. Dar pentru că nici așa nu s-a umplut cămara cinei, stăpânul L-a trimis pe slujitor să-i cheme pe cei de la drumuri și de la garduri, adică pe toți cei mar­ginalizați, care au trăit în afara cunoașterii depline a lui Dumnezeu, fără harul Său mântuitor, popoarele păgâne idolatre, care se închinau la ceea ce nu știau (cf. Ioan 4, 22), însetate de Dumnezeu, dar care nu știau unde să-L caute și de aceea ridicau altare Dumnezeului necunoscut, propovăduit de Apostolul neamurilor (cf. FA 17, 22-23).

Prin pronia lui Dumnezeu și prin lucrarea mântuitoare a Domnului Iisus Hristos ni s-a pregătit încă de pe pământ o cămară a Cinei de Taină (Sfânta Biserică) și suntem chemați încă de aici să pregustăm din cina Sa, din Trupul și Sângele Fiului Său, adică din pâinea care se coboară din cer din care, dacă mănâncă cineva, nu mai moare (Cf. Ioan 6, 50). Exercițiul înveșnicirii, adică al cunoașterii lui Dumnezeu (cf. Ioan 17, 3), îl facem acum în mod deosebit prin Sfânta Euharistie, în Biserica slavei Sale de pe pământ ca pregătire pentru veșnicia din Biserica slavei Sale din ceruri.

Pentru toți cei care mai avem șansa de a asculta pilda aceasta, vremea chemării nu a trecut, încă o mai putem auzi și mai putem alerga spre cămara cinei, îngrijindu-ne de haina de nuntă pe care să ne-o agonisim prin cre­dință curată, prin rugăciune smerită, prin faptele cele bune aducătoare de bucurie lăuntrică, ­pentru că: Fericit este cel ce va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 14, 15)! Amin!

Citeşte mai multe despre:   Duminica a 28-a după ­Rusalii  -   predica  -   Pilda celor poftiți la cină