Dincolo vom descoperi cine este cu adevărat sărac sau bogat

Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31

Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi, în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, iar Lazăr, asemenea, pe cele rele; şi acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești. Şi, peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți.

Pilda rostită de Mântuitorul Hristos ne pune înainte imaginea unui bogat din vechime. Bunătățile curgeau peste el precum apa izvorăște dintr-un izvor și se veselea „în toate zilele în chip strălucit”. Însă acesta îi disprețuia pe oamenii săraci și bolnavi și nu se lăsa mișcat de suferința lor. Bogatul se veselea „în toate zilele”, uitând de Dumnezeu și de poruncile Lui. Trăind astfel, a făcut ca judecata care îl aştepta să fie fără de milă, iar pedeapsa viitoare, de neiertat.

Înaintea porții casei acestui bogat zăcea Lazăr, „poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului”. Lazăr era „plin de bube”, iar câinii „lingeau bubele lui”. O priveliște atât de tristă ar fi înmuiat chiar și o inimă de piatră. Și totuși, bogatul a rămas crud și neomenos și îl trecea cu vederea pe Lazăr în fiecare zi, fără milă, nepăsător. Lazăr nu s-a revoltat, nici nu și-a pus întrebări privind purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de el, în timp ce vedea că bogatul își cheltuia averea cu prietenii din jurul lui. De aceea, săracul „a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam”.

Lazăr nu era numai sărac, ci și bolnav, iar sărăcia, unită cu boala grea, îi accentua suferința. Era un cadavru viu, atât de slăbit de boală, că nici câinii nu îi mai putea alunga, ci, „venind, lingeau bubele lui”. Lazăr suferea încă şi mai mult din cauza singurătății. Nimeni nu-l ajuta, deși, cu siguranță, nu puțini se perindau către casa bogatului. Cu toții știm că nu ne doare atât de tare suferința, atunci când nu se află nimeni ca să ne ajute, cât ne doare atunci când sunt mulţi oameni lângă noi, dar nu vor să ne întindă o mână de ajutor. Un motiv în plus de suferință era faptul că nimeni nu-l mângâia, nici cu cuvântul, nici cu fapta. Lazăr îi vedea pe ceilalți fericiți, dar nu era invidios pe ei, ci înțelegea mai bine nenorocirea sa. Când omul aflat în necazuri este înconjurat de semeni care împreună-pătimesc, simte o mângâiere. Dar Lazăr era singur în suferința sa. Oamenii obișnuiesc să-i judece pe semenii lor săraci și bolnavi, socotindu-i păcătoși și părăsiți de Dumnezeu și cred că astfel aceia își primesc pedeapsa. La fel îl judecau și pe săracul Lazăr. În fine, pentru că el trăia „înainte de lucrarea harului mântuitor”, nu avea nici nădejdea învierii sale. Iată câte motive de suferință avea Lazăr.

Asemenea bogatului, unii se înmormântează din viață în averile lor

După un timp cei doi au murit. Dar Hristos ne prezintă diferit în pildă cum s-a petrecut cu fiecare. Moartea bogatului a fost cu înmormântare, pe când moartea săracului a însemnat plecare și mutare la o viață mai bună, de la osteneli la cununi. De fapt, sufletul nelucrător al bogatului fusese înmormântat de mult timp în trupul său cel legat de patimi ca și cu un lanț. Dintr-odată, luxul în care trăise a dispărut și slugile nu îl mai puteau ajuta cu nimic.

Viața prezentă trecătoare, în comparație cu cea viitoare nesfâr­șită, este ca o picătură de apă față de oceanul nemărginit. Şi pe cât de mare este deosebirea dintre vis și realitate, pe atât de mare este deosebirea dintre starea prezentă și cea viitoare.

Lumea aceasta este ca un teatru, iar oamenii sunt niște actori, ce joacă pe scena propriei vieți. Adeseori fac pe împărații și pe bogații şi măștile pe care le poartă sunt lucrurile din viața aceasta, bogăția și sărăcia. Însă spectacolul vieții de aici are pentru fiecare om un sfârșit, când măștile cad. Dacă cercetăm conștiința oamenilor și pătrundem adânc în sufletul lor, vom vedea cum mulți bogați sunt de fapt săraci în virtute. La sfârşit, se va vedea cine este cu adevărat bogat şi cine este sărac. Lazăr s-a dovedit a fi mai bogat decât toți, iar bogatul, mai sărac decât toți.

Pilda aceasta a fost spusă spre înțelepțirea tuturor. În fața noastră sunt cele două imagini: a bogăției zgârcite și a sărăciei răbdătoare. Atunci când vedem pe cineva suferind, sărac și bolnav, să nu-l socotim nefericit, iar când vedem pe un bogat că trăiește în belșug, să nu-l fericim. Să nu fim tulburați de cele ce ni se întâmplă în viață, nici să ne lăsăm înecați de valurile ei. Să nu-i judecăm pe semeni după cele exterioare, nici după înfățișare, nici după îmbrăcăminte, ci după cele ce poartă înlăuntrul lor, cercetându-le mai înainte viața şi conștiința. Căci importante nu sunt frunzele, ci roadele unui pom. Cu adevărat fericiți sunt nu cei bogați, ci cei virtuoși. De plâns nu sunt cei săraci, ci cei păcătoși. Când vedem pe cineva care trăiește în păcate, fără să sufere, să-l plângem, căci va îndura în viața de apoi toate suferințele. Când vedem pe cineva virtuos care suferă nesfârșite încercări, să nu-l plângem, fiindcă el și-a ispășit aici toate păcatele și pentru răbdarea și nădejdea lui, i se va găti răsplată în viața de apoi.

Atât răpirea bunurilor altuia, cât și nemilostivirea sunt lăcomie și păcat

Nu-i de lepădat și de disprețuit un om care are pe trupul lui răni, ci unul care are pe sufletul lui mii și mii de plăgi și nu se îngrijește de ele, fiind sărac de orice faptă de virtute.

Greșim spunând că Dumnezeu, dacă iubește pe cineva, nu îl lasă sărac și bolnav, ci poate tocmai acesta este semnul dragostei Lui. Desigur, probabil că bogatul din pilda de astăzi nu l-a nedreptățit personal pe Lazăr, nici nu a luat ceva din cele ale lui. Dar lipsa milosteniei și a omeniei l-a osândit. Căci nu numai răpirea averilor altora, ci și neîmpărțirea averilor proprii către cei nevoiași este tot lăcomie și păcat.

Această pildă îi învață pe cei bogați să nu se mândrească cu bunurile lor, nici să nu se îngâmfe că nu sunt pedepsiți, deși sunt adeseori păcătoși, căci pedeapsa cumplită de apoi îi așteaptă neîndoielnic. Iar pe cei săraci îi mângâie, ca să nu fie tulburați în sufletul lor de fericirea celorlalți, nici să nu creadă că Dumnezeu a încetat să le poarte de grijă. Căci cu toții vor primi cele cuvenite: unii osânda și pedeapsa răutăților lor, iar alții cununile răbdării și ale suferinței lor.

Dar și noi avem de învățat de la Lazăr, acest dascăl de obște, ca atunci când mulţime de necazuri şi de nevoi se abat asupra noastră, uitându-ne la grozăvia suferinței săracului, să dobândim ceva din echilibrul și din răbdarea lui, ca astfel să primim mângâiere și ușurare de la Purtătorul de grijă al sufletelor noastre. Amin.