Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia de Duminică Drumul anevoios spre cunoaşterea lui Dumnezeu

Drumul anevoios spre cunoaşterea lui Dumnezeu

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Evanghelia de Duminică
Un articol de: Pr. Daniel Corîu - 23 Mai, 2021

Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15

„În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor era o scăldătoare, care se numea pe evreiește Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând miș­carea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa, și cine intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Și era acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: Voiești să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă! Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă și nu este îngăduit să-ți iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ți patul tău și umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ți-a zis: Ia-ți patul tău și umblă? Iar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău. Atunci, omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos.”

Evangheliile care se citesc în această perioadă pregătitoare pentru marele praznic al Cincizecimii ni-l înfățișează pe Hristos ca Vindecător al trupurilor și al sufletelor. Sensul urmărit de Biserică prin această înfățișare are legătură cu o rânduială mai veche, de la începuturile creștinis­mului, în care cei botezați la ­sărbătoarea Paștilor continuau „antrenamentul” duhovnicesc în biserică, lecturând Evanghelia Sfântului Apostol Ioan. Părintele Ioan Romanidis ne spune că lectura Evangheliei lui Ioan după primirea Botezului se încadra și într-un program duhovnicesc al Bisericii, program ce se desfășura pe toată perioada Postului Mare până la Cincizecime și care urmărea cele trei etape ale sporirii duhovnicești a omului: curățirea, iluminarea și îndumnezeirea. Evanghelia după Ioan este călăuză spre această ultimă etapă.

Sfântul Chiril al Alexandriei ne arată că Evanghelistul Ioan a așezat atât cronologic, cât mai ales teologic minunea descrisă în acest fragment, imediat după vindecarea și învierea fiului suta­șului roman. Scopul urmărit de evanghelist era „să arate cât de mult întreceau cei de alte neamuri pe iudei în ascultare și cât de mare era deosebirea dintre unii și alții în deprinderi și purtări”.

Hristos nu S-a suit la Ierusalim ca să serbeze cu evreii Cincizecimea, ci cu scopul precis și mai îna­inte-rânduit de a săvârși minunea vindecării slăbănogului de la Vitezda. Scăldătoarea, al cărei nume se traduce prin „Casa milei”, se afla în apropiere de Poarta Oilor, unde se spălau și se pregăteau oile aduse spre jertfă. Însă mila care caracteriza și numea acest loc nu era sugerată de prezența oilor, ci de mulțimea bolnavilor care aștepta vindecarea minunată, prin coborârea îngerului care tulbura apa. Vitezda este imaginea lumii căzute, bolnave, în care firea umană nu se poate vindeca prin și de la sine, ci așteaptă vindecarea din afară, prin lucrare dumnezeiască. ­Intrând în Vitezda, Hristos se ­îndreaptă spre colțul cel mai ­dinăuntru, unde îl găsește pe omul bolnav de multă vreme.

Se poate presupune cu ușu­rință și că slăbănogul era dintre cei mai vechi „rezidenți” ai scăldătorii din Vitezda, fapt pentru care era cunoscut de ceilalți „co-loca­tari”. Această înțelegere ar accentua cu atât mai mult părăsirea și izolarea în care se afla acest om. Tragismul situației în care se afla este intensificat de osteneala pe care o manifesta bolnavul la fiecare coborâre a îngerului, aceea de a se târî efectiv până la apa vindecătoare.

Mila şi dragostea pentru aproapele sunt mai presus de poruncile Legii 

Din puținele sale cuvinte înțelegem perseverența de care a dat dovadă pe parcursul celor 38 de ani de suferinţă. Această osteneală repetată, deși supusă aparent eșecului, a întărit în sufletul său credința. Drumul pe care se târa spre scăldătoare i se face tratament de vindecare a sufletului. Este canonul său duhovnicesc. Deși singur, el se târăște, se smerește, se chinuie cu nădejdea că într-o zi va ajunge primul la apa vindecătoare. Tot acest proces s-a desfășurat sub ochii milostivi ai lui Dumnezeu Care nu-l lasă să sufere peste măsură, ci i-o ia înainte și-l întâmpină, oferindu-i vindecarea ca eliberare din neputință.

Ne întrebăm de ce Hristos l-a pus să-și care patul pe care a ­zăcut atâția ani? Porunca lui Hristos are un dublu sens: un fel de memento mori, care să-l împiedice de a mai ajunge vreodată în postura de a-l folosi, precum şi un semn pentru ceilalți.

Sfântul Chiril al Alexandriei arată că, deși prin profetul Ieremia Dumnezeu dăduse poruncă să nu care cineva poveri din case în zi de sâmbătă (Ieremia 17, 21), sensul acestei porunci era pregătirea omenirii pentru venirea lui Hristos. Hristos nu l-a vindecat fără sens pe slăbănog în zi de sâmbătă. Se urcase la Ierusalim venind de la păgânii care l-au primit și i-au cerut ajutorul minunat și vine la evreii blocați în slujirea și adorarea „zeiței sâmbăta”. Aceştia nu s-au minunat de însănă­toșirea lui, nu l-au întrebat cum a redevenit sănătos, cine l-a făcut sănătos, ci problema lor principală era purtarea patului în zi de sâmbătă, adică încălcarea legii. Ei absolutizau legea în detrimentul persoanei. Preferau mai degrabă guvernarea legii decât purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Hristos desființează această perspectivă absolutistă asupra legii, accentuând atenția către libertatea și nevoia persoanei. Orice exces de instituționalizare, de legiferare, trădează o lume care dorește împărțirea simplistă a oamenilor în buni și răi. Mântuitorul demască relativitatea acestei împărțiri.

Retragerea lui Hristos poate fi înțeleasă ca un demers prin care evită invidia sau pizma celorlalți. Invidia apare odată cu primirea laudelor pentru binele săvârşit. Hristos evită mediatizarea binelui. Nu este prima dată când face astfel, ci este o constantă în viața Sa. Binele nu se mediatizează, ci doar se face și se uită că a fost făcut. Lucrarea aceasta este profund duhovnicească și ­este evidentă în literatura ascetică, niptică, a Bisericii.

Neștiind ce să spună cu privire la cel care i-a poruncit să-și ia patul, fostul slăbănog merge la Templu. Hristos îl găsește pe el acolo și nu invers. Cuvintele lui Hristos elucidează taina bolii slăbănogului: cauza principală a îmbolnăvirii lui era păcatul. Sfântul Maxim Mărturisitorul indică faptul că slujirea plăcerilor trupului este cauza slăbănogirii omului. „Cel slăbănogit prin plăcerile trupului nu e în stare nici de lucrarea virtuților și nu se mișcă ușor nici spre cunoștință. De aceea nu are nici om, adică gând înțelept, ca atunci când se tulbură apa să-l arunce în scăldătoare, adică în virtutea capabilă de cunoștință, care vindecă toată boala. Căci suferind de moleșeală și de nepăsare, tot amână aceasta și astfel e luat pe dinainte de altul, care-l împiedică să ajungă la vindecare.” Suferința are rolul de a-l dezlipi pe om de materie și de a-i curăța mintea ca să vadă rațiunile sădite de Dumnezeu în lume.

Vindecarea trupească vine după cea sufletească 

După confirmarea primită de la Hristos ca fiind Cel Care l-a făcut sănătos, slăbănogul Îl mărturisește în fața evreilor ca vindecător. Mărturisirea aceasta naște în sufletul evreilor şi mai multă ură. Însă slăbănogul prin sănătatea primită ajunge la cunoștință, iar această cunoștință devine fundamentul mărturisirii lui. Cunoașterea lui Hristos se face înainte de mărturisire pentru a arăta că nimeni nu ar putea da mărturie dacă nu a cunoscut prin experiență pe Cel despre care ar trebui să dea mărturie.

Vindecarea slăbănogului este o taină a vindecării omului şi poartă pecetea lucrării minunate a lui Dumnezeu. Slăbănogul este un exemplu fericit al folosirii suferinței din timpul vieții spre vindecare.

Suntem tentați să-i condamnăm pe ceilalți oameni din scăldătoare pentru că nu ajutau slăbănogul, însă vedem că această izolare l-a învrednicit de cercetarea dumnezeiască. În această singurătate, slăbănogul s-a cunoscut pe sine, și-a cunoscut căderea și neputința, dar l-a cunoscut și pe Dumnezeu. Avem nevoie așadar de liniștire, de introspecție, de cunoaștere de sine, mai ales când suntem bolnavi. Nu spunem prin aceasta că ar trebui să fim indi­ferenți față de cei bolnavi. Noi ar trebui să ne jertfim cu totul pentru ajutorul lor, în același timp nepunându-ne nădejdea în ceea ce putem noi face, ci doar în puterea vindecătoare a lui Dumnezeu.

Să fim și noi căutători de Dumnezeu și de liniște ca să ne putem păzi sufletul de tentațiile lumii și ale materiei, de boala păcatului și să fim ajutoare pentru cei bolnavi. Iar dacă Dumnezeu a îngăduit să trecem prin boală, fie din cauza păcatelor noastre, fie din alte motive numai de El știute, să învățăm din răbdarea slăbănogului și din lucrarea sa duhovnicească a trăi timpul bolii ca pe o binecuvântare, ca pe un timp de cunoaștere de sine în liniștire și de întâlnire cu Hristos Cel Înviat - adevăratul Vindecător al sufletelor și al trupurilor noastre! Amin.

Citeşte mai multe despre:   Vindecarea slabanogului de la Vitezda  -   Duminica a 4-a dupa Pasti  -   predica