Duhul Sfânt constituie şi sfinţeşte Biserica lui Hristos

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia de Duminică

Data: 09 Iunie 2011

Duminica a opta după Paşti (a Rusaliilor) Ioan 7, 37-53; 8,12

"În ziua cea de pe urmă - ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce au crezut în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci, mulţi din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristos. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din seminţia lui David şi din Betleem, cetatea lui David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi la farisei, iar le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Şi s-a dus fiecare la casa sa. Deci iarăşi le-a vorbit lor Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieţii."

Atât Apostolul, cât şi Evanghelia care se citesc la această sărbătoare ne arată lucrarea Duhului Sfânt în lume. Apostolul ni-L prezintă pe Duhul Sfânt în forma unor limbi ca de foc. Evanghelia ne arată, potrivit cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos, că Duhul Sfânt este apa cea vie. Duhul Sfânt nu anulează identitatea omului, ci o luminează şi o îmbogăţeşte Apostolul zilei este o lectură din cartea Faptele Apostolilor, care descrie evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt ca un vuiet de suflare de vânt peste ucenicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adunaţi laolaltă în Ierusalim (Fapte 2, 2). În limba ebraică acelaşi cuvânt ruah înseamnă duh şi vânt. Duhul Sfânt vine din cer ca un vuiet mare de vânt şi apare deasupra capului fiecăruia dintre ucenici în limbi ca de foc. Duhul Sfânt vine peste fiecare dintre ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos când ei se aflau adunaţi laolaltă, întrucât El sfinţeşte pe fiecare om în parte şi pe toţi laolaltă, adică sfinţeşte persoane adunate în comunitate şi pentru comuniune. El sfinţeşte persoane distincte şi le pune în comuniune şi conlucrare. Duhul Sfânt nu anulează identitatea sau personalitatea omului, ci o luminează şi o îmbogăţeşte, astfel încât fiecare persoană umană, prin lucrarea Duhului Sfânt, se pune într-o legătură tainică de viaţă sfântă cu Persoanele divine ale Preasfintei Treimi şi cu persoanele umane care mărturisesc aceeaşi credinţă, formând astfel Biserica lui Hristos, plină de harul Preasfintei Treimi (cf. II Corinteni 13, 13). De aceea, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt peste ucenicii Domnului se săvârşeşte şi botezul în apă şi în Duh al primilor creştini (cf. Fapte 2, 38-41). Cine se botează în apă şi în Duh, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, începe o relaţie şi o viaţă nouă, de comuniune cu Persoanele Preasfintei Treimi în Biserica lui Hristos. Duhul Sfânt Se coboară în formă de limbi ca de foc şi pentru a arăta că "focul" harului este curăţitor de păcate, după cum focul fizic este curăţitor de rugină. Când metalele sunt ţinute mai mult timp în foc, rugina, praful sau zgura de pe ele se curăţă, iar ele devin incandescente sau luminoase, şi nu mai sunt rigide, ci devin flexibile, pot lua o formă nouă, una pe care n-au avut-o înainte. Deci, Duhul Sfânt, asemenea focului material pe care îl cunoaştem noi, curăţeşte duhovniceşte pe om de rugina sau zgura păcatului, adică de toată necurăţia sufletului şi a trupului. În acelaşi timp, Sfântul Duh transformă sufletul omului întunecat şi opac din cauza păcatului, în suflet bun şi luminat. De aceea, Botezul în apă şi în Duh Sfânt mai este numit şi Sfânta luminare. Totodată, Duhul Sfânt, ca şi focul, nu doar curăţeşte sufletul de necurăţie, ci şi încălzeşte viaţa spirituală a sufletului răcit din cauza patimilor egoiste, iar această căldură a Duhului Sfânt se vede mai întâi în lacrimile pocăinţei şi în dorinţa de o viaţă nouă. Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că primele semne clare ale prezenţei şi lucrării Duhului Sfânt în omul credincios sunt smerenia şi pocăinţa, iar lacrimile pocăinţei arată că Duhul Sfânt curăţeşte pe om de păcat şi în acelaşi timp face roditoare credinţa în el asemenea apei care udă un pământ uscat şi-l face roditor (Sfântul Efrem Sirul). În lacrimile fierbinţi ale pocăinţei se vede legătura duhovnicească dintre Evanghelia după Sfântul Evanghelist Ioan, care prezintă pe Duhul Sfânt ca fiind "apa cea vie", şi scrierile Sfântului Evanghelist Luca (Faptele Apostolilor), care prezintă pe Duhul Sfânt ca "foc" curăţitor, încălzitor şi luminător. În lacrimile pocăinţei, "focul" regretului sau al căinţei, pentru păcatele săvârşite şi pentru că am supărat pe Dumnezeu, se transformă în "apa cea vie", adică în lucrarea harului care spală păcatele omului prin pocăinţă, şi devine izvor de sfinţenie şi de fapte bune. Duhul Sfânt confirmă şi cultivă viaţa adevărată a creştinului sau comuniunea lui de iubire cu Dumnezeu şi cu oamenii Duhul Sfânt, a treia Persoană din Sfânta Treime, nu are chip. El nu Se arată în formă de om, ci El se arată fie ca foc luminător, încălzitor şi curăţitor, fie ca apă vie care dă viaţă. De ce Duhul Sfânt Se prezintă astfel şi nu ia chip de om după cum a luat Fiul lui Dumnezeu? Pentru că Duhul Sfânt nu concurează pe Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. El nu concurează pe Fiul şi nici nu-L completează pe Fiul, ci-L confirmă şi-L comunică oamenilor pe Fiul, ca Fiul să locuiască în ei, să devină Viaţa vieţii lor, mai ales prin împărtăşirea lor cu Hristos prin Sfintele Taine ale Bisericii (cf. Ioan 6, 54-57). Întrucât Duhul Sfânt cercetează adâncurile lui Dumnezeu (cf. I Corinteni 2, 10), lucrarea Sa nu este una care se impune din exterior, ci una care se propune din interior, una de intimitate, de modelare a sufletului omului. El nu Se arată în faţa omului, ci locuieşte tainic sau mistic în sufletul omului, îl inspiră, fără să-l constrângă, pentru ca omul, în mod liber, să gândească şi să trăiască asemenea lui Hristos. Deci Duhul Sfânt lucrează tainic sau discret în om, respectând libertatea omului de a se întoarce sau nu spre Dumnezeu Tatăl şi de a împlini sau nu voia Fiului lui Dumnezeu, a lui Hristos, descoperită sau arătată în Sfânta Sa Evanghelie. Aşadar, Duhul Sfânt este Duhul libertăţii, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, când zice: "unde este Duhul Domnului, acolo este libertate" (II Corinteni 3, 17). Duhul Sfânt nu apare în mod vizibil în faţa omului, ca să nu facă presiune asupra acestuia, ci El vine tainic în sufletul omului şi-l inspiră să rostească un cuvânt folositor, să împlinească o lucrare bună, şi mai ales să cultive prin rugăciune o permanentă legătură de iubire duhovnicească cu Dumnezeu şi cu ceilalţi oameni. Duhul Sfânt este în acelaşi timp Duhul libertăţii şi Duhul comuniunii sau al unităţii. El respectă libertatea noastră atât de mult, încât noi putem asculta glasul Lui tainic sau putem să-L ignorăm. De aceea, Sfântul Apostol Pavel zice: "nu stingeţi Duhul" (I Tesaloniceni 5, 19). Concret, omul poate stinge lucrarea Duhului în el prin necredinţă, nepăsare şi nelucrare. Duhul Sfânt este Duhul comuniunii, deoarece adună laolaltă pe cei înstrăinaţi sau diferiţi unul de altul. Duhul Sfânt cheamă la unitate sau comuniune diversitatea darurilor din umanitate şi din natură (creaţie). El distribuie sau împarte darurile lui Dumnezeu pentru ca oamenii să le cunoască, să le cultive şi apoi să le adune laolaltă ca pe o ofrandă de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu-Dăruitorul. Duhul Sfânt nu Se arată în chip de om, dar doreşte să facă din fiecare om credincios un chip al lui Hristos Dumnezeu-Omul. Iar cea mai frumoasă rodire a acestei lucrări a Duhului Sfânt în oameni sunt Sfinţii Bisericii. De aceea, în Ortodoxie prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt este Duminica Tuturor Sfinţilor pe care Duhul Sfânt i-a ajutat ca să devină părtaşi ai sfinţeniei şi bunătăţii lui Hristos Cel Unul Sfânt, Dumnezeu-Omul. "Arhitectul Bisericii" şi "Plugarul firii omeneşti" Prin harul Sfântului Botez, care a fost săvârşit îndată după Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli (cf. Fapte 2, 38-41), Duhul Sfânt adună laolaltă în iubirea Preasfintei Treimi persoane şi popoare diferite. Sfântul Vasile cel Mare a numit pe Duhul Sfânt "Arhitectul Bisericii", întrucât El zideşte din interior, din sufletul omului, templul lui Dumnezeu în om, adică realizează sălăşluirea harului Preasfintei Treimi în Biserica lui Hristos, formată din neamuri de limbi diferite, cărora li s-a binevestit în limba lor maternă "focul" iubirii lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ca înnoitor şi sfinţitor al vieţii creştinului, Duhul Sfânt a fost numit şi "Plugarul firii omeneşti" (Sfântul Ioan Gură de Aur). El arde spinii păcatului şi potoleşte seceta sufletului arid, prin apa Botezului şi prin lacrimile pocăinţei, pentru a cultiva apoi virtuţile sfinte ale vieţii creştine. De aceea, cântăm adesea în Biserică: prin Duhul Sfânt tot sufletul viază şi întru curăţie se înalţă (Antifonul I, glasul 4). Duhul Sfânt ridică pe cei căzuţi, luminează pe cei întunecaţi de păcate şi eliberează pe cei robiţi de patimi. Deci Duhul Sfânt înnoieşte şi sfinţeşte viaţa omului. Roadele lucrării Sale în viaţa oamenilor sunt aceste virtuţi: "dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia" (Galateni 5, 22-23). Duhul Sfânt luminează mintea omului ca să înţeleagă Sfintele Scripturi şi încălzeşte inima lui ca să se roage mai fierbinte. Când nu ştim sau nu putem să ne rugăm cum trebuie, Duhul Se roagă în noi cu suspine negrăite (cf. Romani 8, 26), şi strigă Avva, Părinte (Galateni 4,6) ca să iubim mai mult pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. Iar întrucât noi, creştinii, suntem botezaţi în Duhul Sfânt, Care purcede din Tatăl şi Se odihneşte în Fiul, îndrăznim să-L numim pe Dumnezeu Cel din ceruri Tatăl nostru, mărturisind astfel că suntem fiii Lui, înfiaţi prin harul Sfântului Duh ca urmare a credinţei noastre în Dumnezeu-Fiul, în Iisus Hristos. Duhul Sfânt este apa cea vie, ne spune Evanghelia, pentru că El, prin Botez şi prin Pocăinţă, ne înviază în lumea aceasta din moartea păcatului, iar la învierea cea de obşte ne ridică din stricăciune (cf. Iezechiel 37, 5-6). Duhul Sfânt dăruieşte viaţă la toată făptura. El dăruieşte viaţă vegetală şi viaţă animală: "Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce" (Psalmul 103, 30-31). Însă oamenilor creaţi după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu şi botezaţi în numele Sfintei Treimi, Duhul Sfânt le dăruieşte nu numai existenţa biologică sau viaţa pământească trecătoare, ci şi viaţa spirituală sau viaţa cerească netrecătoare, în bucuria şi slava Preasfintei Treimi. Prin lucrarea Duhului Sfânt se constituie Biserica instituită de Mântuitorul Iisus Hristos Când coboară la Cincizecime peste Sfinţii Ucenici şi Apostoli ai lui Hristos, Duhul Sfânt constituie Biserica lui Hristos, care se extinde apoi prin Botezul oamenilor din neamuri diferite. Cum constituie Duhul Sfânt Biserica lui Hristos, dacă Hristos este Capul şi temelia Bisericii? Deoarece în Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, firea divină s-a unit cu firea umană prin lucrarea Duhului Sfânt (cf. Luca 7, 35), tot prin lucrarea Duhului Sfânt viaţa divino-umană a lui Hristos, Capul-Bisericii, se împărtăşeşte sau se extinde acum în toţi oamenii care cred în Hristos şi astfel se constituie Biserica lui Hristos. Prin urmare, taina Bisericii aceasta este: viaţa lui Hristos Cel Răstignit, Înviat şi Înălţat la ceruri, adică în slava Preasfintei Treimi, se dăruieşte acum oamenilor, prin lucrarea Duhului Sfânt, ca oamenii să poată participa la viaţa şi bucuria veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. Din acest motiv, în Biserica Ortodoxă sfintele slujbe nu încep cu rugăciunea Tatăl nostru, ci cu o rugăciune adresată Sfântului Duh: "Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre". Îndată după această rugăciune adresată Duhului Sfânt, spunem "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi", după care rostim rugăciunea Preasfântă Treime. Aceasta înseamnă că numai prin harul Duhului Sfânt prezent în noi ne putem uni cu Preasfânta Treime. Iar după ce am rostit rugăciunea Preasfântă Treime, spunem şi rugăciunea Tatăl nostru, pentru a arăta că suntem fii ai lui Dumnezeu Tatăl înfiaţi de Duhul Sfânt prin harul Botezului care ne uneşte cu Hristos, Dumnezeu-Fiul. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Pogorârea Duhului Sfânt urmează după Înălţarea întru slavă a lui Hristos la ceruri, pentru că Hristos Domnul ne-a împăcat cu Dumnezeu-Tatăl, când a înălţat pe tronul împărătesc al Preasfintei Treimi firea Sa umană înnoită şi sfinţită prin Răstignire, Moarte şi Înviere, ca să ne dăruiască nouă oamenilor viaţa Sa cerească şi preaslăvită. Deci, Duhul Sfânt Mângâietorul şi Sfinţitorul vine în lume ca să constituie Biserica lui Hristos, întemeiată de El prin Întruparea şi lucrarea Sa mântuitoare şi să sfinţească pe cei care cred în Hristos şi-L iubesc pe El, ca să-i facă părtaşi ai vieţii Lui preaslăvite în iubirea Preasfintei Treimi. Să mulţumim lui Dumnezeu-Tatăl pentru iubirea Sa milostivă arătată oamenilor prin Domnul nostru Iisus Hristos şi împărtăşită nouă prin lucrarea Duhului Sfânt în Biserică! În încheiere, mai observăm că în această zi de Rusalii se aduc în biserică pentru binecuvântare frunze de tei sau de nuc, întrucât ele ne amintesc simbolic de limbile ca de foc prin care s-a arătat harul Duhului Sfânt lucrător în ucenicii lui Hristos, trimişi de El să bine-vestească Evanghelia Sa în limbi diferite, adică la neamuri sau popoare diferite, până la marginile pământului, începând de la Ierusalim. Prezenţa acestor multe frunze la sărbătoarea Rusaliilor ne îndeamnă să ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să păzească Biserica Sa cea una sfântă alcătuită din persoane şi popoare diferite şi să binecuvânteze cu harul Său întreaga natură sau creaţie, spre slava Preasfintei Treimi şi spre dobândirea vieţii veşnice. Amin!