Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27 În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să
Dumnezeu ia trup în istorie pentru a desăvârşi umanitatea
Duminica dinaintea prăznuirii Naşterii Domnului (a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului) Matei 1, 1 - 25
Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei; Iesei a născut pe regele David; David a născut pe Solomon, din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amos; Amos a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon; După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Ahim; Ahim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos. Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, Mama Sa, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase, în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, căci Cel zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a spus de Domnul prin proorocul, care zice: «Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu». Şi, deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi, fără s-o fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.
Între 18 şi 24 decembrie, în Duminica dinaintea prăznuirii Naşterii Domnului, Biserica îi pomeneşte pe Sfinţii Părinţi după trup ai Domnului, care de la Adam şi până la Dreptul Iosif au fost bineplăcuţi lui Dumnezeu. Această Duminică este un fel de extensie şi completare a Duminicii Sfinţilor Strămoşi (dintre 11 şi 17 decembrie). Evanghelia care este rânduită spre a fi citită se referă la originea divino-umană a Mântuitorului (Matei 1, 1-25), iar textul din Apostol (Evrei 11) se referă la „norul de martori pe care-l avem împrejurul nostru” ca să ne ajute să lepădăm orice povară a păcatului care ne împresoară (Evrei 12, 1), pentru ca astfel călăuziţi de Steaua Magilor şi simplitatea Păstorilor să ne închinăm Pruncului ce S-a născut, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.
Importanţa genealogiei lui Iisus
Astăzi, mulţi cititori ai Evangheliei după Matei consideră că o asemenea listă cu nume este suficient de neinteresantă pentru a se putea sări peste ea. Însă proclamarea ei liturgică are forţa de a-l provoca şi descumpăni chiar şi pe cititorul cel mai avizat. Arborele genealogic oferit de Evangheliile după Matei 1, 1-17 şi Luca 3, 23-38 ne prezintă datele fundamentale ale istoriei întrupării Fiului lui Dumnezeu. Evanghelia după Matei începe cu următoarea declaraţie solemnă: Aceasta este „istoria începutului/ originii/ genezei/ neamului lui Iisus Hristos”. De fapt am putea reda primul verset din textul original al Evangheliei, într-o formă aproximativă, prin următoarea expresie: „istoria venirii în lume a lui Iisus Hristos”.
Potrivit uzanţelor biblice, evanghelistul Matei ne prezintă la începutul scrierii sale o astfel de genealogie biblică (Matei 1, 1-17) pentru că vrea să pună în adevărata lumină întrebarea despre originea lui Iisus Hristos: „Cine este Iisus Hristos?”, „Care este originea Sa?”, „De unde vine El?”. Evanghelistul Luca, dimpotrivă, a aşezat arborele genealogic al lui Iisus la începutul activităţii Sale publice, ca pe un fel de prezentare publică a lui Iisus: „era ca de treizeci de ani când a început” (Luca 3, 23). Însemnătatea acestui „început” al lui Iisus nu este numai cronologic (după botezul Său) şi geografic (în Galileea), ci mai ales teologic. Iisus este Începătorul noii umanităţi eshatologice a lui Dumnezeu. Vârsta de aproximativ treizeci de ani indică perioada în care o persoană intra într-o fază importantă a vieţii sale. Este vârsta la care David a fost uns ca rege (2 Samuel 5, 4), dar şi vârsta la care un preot putea să înceapă să-I slujească lui Dumnezeu (Numerii 4, 3).
Expresia „Iisus fiind, precum se socotea, fiul lui Iosif” vrea să relativizeze legătura Sa cu Dreptul Iosif. Oamenii credeau că Iisus este fiul lui Iosif, însă, în realitate, era Fiul lui Dumnezeu.
Genealogia lui Matei este descendentă, coboară de la Avraam la Iisus trecând prin David şi toţi regii lui Iuda; cea a lui Luca este ascendentă, merge în sens contrar, de la Iosif la Avraam şi urcă până la Adam, fără a cita nici un alt rege în afară de David (concordă totuşi cu cea a lui Matei în ceea ce priveşte numele lui Salatiel şi Zorobabel). Genealogia lui Matei este construită în trei serii de câte două septenare (3 x 2 x 7 = 42 de nume), cea a lui Luca din unsprezece septenare (11 x 7 = 77 de nume), ceea ce este un indiciu destul de puternic pentru a evidenţia originea semită a amândurora.
Potrivit Sfintei Scripturi, genealogiile nu-şi propun să fixeze o listă precisă şi completă a strămoşilor, ci caută să preamărească o persoană, să-i caute originile nobile, adevărate sau inventate. În lumea biblică, scopul alcătuirii unor astfel de genealogii era acela de a arăta în primul rând dreptul cuiva de a deţine un teren, de a putea fi preot, sau legitimitatea dinastică. Pentru a avea acces la cele mai înalte demnităţi şi funcţii publice, candidatul trebuia să poată oferi un arbore genealogic ireproşabil. Redactarea genealogiilor era adesea artificială, după cum o poate demonstra studierea cărţii 1 Cronici 1-9 spre pildă.
Genealogia lui Iisus potrivit evanghelistului Matei pare ciudată şi datorită modului în care se prezintă: cutare s-a născut din cutare, din cutare s-a născut cutare, şi aşa sunt înşirate 42 de nume fără nici o explicaţie care să ne lămurească. Însă o lectură atentă a textului Sfintei Evanghelii ne descoperă intenţia evanghelistului de a ne prezenta în acest prim capitol al scrierii sale (Matei 1, 1-25) un adevăr de credinţă, şi anume: „Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat”. În prima parte a capitolului ne prezintă „Genealogia lui Iisus” (Matei 1, 1-17), vrând să arate prin aceasta originea istorică a lui Iisus Hristos, ca Fiu al casei regale a lui David, iar în partea a doua a capitolului întâi (Matei 1, 18-25) originea Sa dumnezeiască ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat, prin puterea Duhului Sfânt din Fecioara Maria. Acest prim capitol aşadar ni se prezintă ca o icoană alcătuită din două părţi legate una de alta, pe care sunt zugrăvite pe de o parte numeroasele figuri şi evenimente ale arborelui Său genealogic, iar pe de alta, taina naşterii lui Hristos în Betleem, „casa pâinii”. Taina venirii lui Hristos este taina pâinii euharistice. Betleem, „casa pâinii”, arată că încă de la prima venire a lui Hristos s-a vădit Darul pe care Cel născut îl pregăteşte pentru ai săi; nu numai venirea, ci şi mântuirea; nu numai mântuirea, ci şi împărtăşirea de El, în pâinea euharistică a călătoriei până la a doua venire.
Cele paisprezece generaţii
Evanghelistul Matei ne prezintă arborele genealogic al lui Iisus vrând să arate prin acesta că Cel a Cărui naştere urmează să o relateze nu era un oarecine, ci că era un urmaş, pe linie omenească, al regelui David. Să nu uităm că în lumea antică lista propriilor strămoşi era foarte importantă deoarece ţinea loc de „stare civilă”. Ca să-şi cunoască propria identitate, propriile rădăcini, ca să poată trăi şi ocupa un loc în societate, era nevoie ca fiecare persoană importantă să aibă genealogia personală. Ţineau loc de certificat de naştere, de aceea evanghelistul Matei vrea să ne ofere prin genealogia lui Iisus „Certificatul Său de naştere”.
În genealogia lui Iisus este sintetizată întreaga istorie a poporului lui Dumnezeu, de la Avraam la David şi până la întruparea lui Hristos. A arătat din om în om că de la Avraam la David au fost 14 generaţii, de la David până la exilul babilonian alte 14 generaţii şi de la întoarcerea din robia babilonică până la naşterea lui Hristos alte 14 generaţii. O istorie marcată de trei perioade a câte 14 generaţii, de o simetrie perfectă pentru a arăta că ea se află sub călăuzirea Preasfintei Treimi, şi că în lume nimic nu este întâmplător, ci proniator şi că totul are un sens profund, tainic cunoscut de Dumnezeu şi dezvăluit oamenilor atât cât au nevoie să cunoască pentru mântuirea lor.
Există însă şi o ciudăţenie în genealogia lui Matei, dacă o comparăm cu alte genealogii prezente în Scriptura Vechiului Testament, care de obicei încep prin menţionarea pe primul loc a personalităţii celei mai importante; evanghelistul Matei Îl plasează pe Iisus pe ultimul loc, pentru a arăta că totul converge spre El, centrul timpului şi al istoriei. Îl El se desăvârşeşte planul lui Dumnezeu, prin întruparea Lui în istoria umanităţii, şi în particular în istoria poporului Israel. Iisus este, astfel, prezentat în primul rând ca fiind legat de patriarhul Avraam, adică de făgăduinţa lui Dumnezeu de a binecuvânta pe fiecare om care crede, iar în al doilea rând de regele David, căruia Dumnezeu i-a făgăduit o împărăţie care nu va avea sfârşit.
Genealogia alcătuită de Sfântul Matei cuprinde aşadar trei serii de paisprezece nume, şi acest lucru ni-l spune evanghelistul însuşi, fără să stăm noi să le numărăm; paisprezece adică 7x2 este numărul lui David, deoarece este cuprins în literele ebraice ale numelui regelui David (DWD = 4+6+4=14). Istoria ni se înfăţişează astfel, în lumina acestei genealogii, ca o serie armonioasă de evenimente şi nu ca un haos lipsit de sens: lista neamului lui Iisus Hristos ni se prezintă ca să descoperim armonia unei istorii a mântuirii, care nu este cea a haosului relativismului şi laicismului, a imoralităţii şi răutăţilor de tot felul.
Necunoscutul şi neaşteptatul: prezenţa celor cinci femei în genealogie
Însă această genealogie a strămoşilor lui Iisus ne mai surprinde şi prin menţionarea a cinci femei: Tamara, Rahav, Rut, Batşeba şi Fecioara Maria, într-o istorie care cel mai adesea era rezervată bărbaţilor. Iar aceste femei nu sunt menţionate deloc la întâmplare. Tamara, o femeie arameeancă, a ţinut să aibă un moştenitor de la socrul ei, Iuda, pe care l-a înşelat ca să-şi atingă scopul, prefăcându-se că este o prostituată (cf. Fac 38, 1-30). Rahav nu numai că era de neam canaanit, ci era şi o femeie desfrânată (cf. Ios 2, 1; 6, 22-23). Rut nu era nici ea de neam israelit; era o moabiteancă, pe care Biblia o laudă pentru fidelitatea ei faţă de soacra sa, după moartea soţului ei, ceea ce înseamnă, implicit, fidelitatea faţă de poporul lui Dumnezeu (cf. Rut 1, 15-17). Iar „femeia lui Urie”, adică Batşeba, care se pare că n-a fost cu totul nevinovată pentru păcatul pe care David l-a săvârşit din cauza ei, era, probabil, de neam hitit, ca şi primul ei soţ, Urie (cf. II Regi 11, 3). Menţionându-le pe aceste patru femei în linia genealogică a lui Iisus, Sfântul Matei relevă adevărul că Fiul lui Dumnezeu a venit pentru toţi oamenii, nu numai pentru evrei şi că, de asemenea, El a venit nu numai pentru cei drepţi, ci şi pentru cei păcătoşi.
A cincea femeie menţionată în genealogia de la Matei este Sfânta Fecioară Maria. O menţiune care nu este făcută oricum. Redând genealogia Dreptului Iosif, când ajunge la menţionarea acestuia, evanghelistul îl prezintă ca „logodnicul Mariei”. Şi încă de aici ţine să precizeze că din ea s-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos. Iisus, aşadar, din neamul lui Israel, este de fapt fiul Mariei şi nu al lui Iosif, Fiul oamenilor, dar şi Fiul lui Dumnezeu. Evanghelistul explică mai apoi în partea a doua a capitolului întâi că Iosif n-a avut nici un rol în zămislirea lui Iisus, şi că Fecioara Maria „s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”. Maria şi Iosif erau amândoi din neamul lui David şi erau logodiţi potrivit legii iudaice. Iosif nu este decât tatăl adoptiv al Mântuitorului. Dumnezeu îi porunceşte lui Iosif s-o ia pe Maria în casa sa şi să-i dea Pruncului numele Iisus. În acest fel, Iosif asigură legitimitatea naşterii Pruncului într-o familie. Dar adevăratul Tată al lui Iisus este Dumnezeu; El s-a zămislit în pântecele Fecioarei prin „umbrirea” puterii Celui Preaînalt (cf. Lc 1, 35). Arhanghelul Gavriil este cel care îi dă direct Maicii Domnului cea dintâi informaţie asupra identităţii cereşti a Mântuitorului, anume că va fi Fiul lui Dumnezeu. Iosif şi-a asumat, în faţa lumii, o paternitate care i-a fost cerută de Sus şi a înţeles porunca Domnului, cu mirarea fără sfârşit a omului simplu şi drept fiind mereu în aşteptarea deznodământului evenimentului. Chiar dacă Iisus nu este fiul natural al lui Iosif, odată ce acesta i-a dat numele, Iisus moşteneşte prerogativele davidice, din care se trage Iosif.
Hristos, începutul unei noi umanităţi
Iată cum cele două aspecte ale Naşterii lui Iisus, din neamul lui David, prin Fecioara Maria, şi de Sus, de la Duhul Sfânt, sunt înscrise în prima pagină a Noului Testament şi stau la baza învăţăturii de credinţă ortodoxă, potrivit căreia Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, asemenea nouă, oamenilor, afară de păcat. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă: „Aşadar, când auzi că Fiul lui Dumnezeu este Fiul lui David şi al lui Avraam, nu te îndoi că şi tu, fiu al lui Adam, vei fi fiu al lui Dumnezeu. Că Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi smerit în zadar şi în deşert atât de mult, dacă n-ar fi vrut să ne înalţe şi pe noi. S-a născut după trup, ca tu să te naşti după Duh; s-a născut din femeie, ca tu să încetezi de a mai fi fiu al femeii. Pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu a avut o îndoită naştere: una asemenea nouă, şi alta mai presus de noi. Pentru că S-a născut din femeie, Se aseamănă cu noi; dar pentru că nu S-a născut nici din sânge, nici din voinţa trupului sau a bărbatului, ci de la Duhul Sfânt, ne arată naşterea cea mai presus de noi, naşterea cea viitoare, pe care ne-o va dărui nouă de la Duhul”.
Lista strămoşilor după trup ai lui Iisus se încheie cu El ca să arate că Iisus Hristos nu are urmaşi după trup; El este feciorelnic. Prin El Dumnezeu a inaugurat un alt fel de naştere, naşterea duhovnicească de la Duhul Sfânt (cf. Matei 1, 18). După cum Adam stă la începutul vechii umanităţi, tot astfel Mântuitorul stă la începutul unei noi umanităţi, doar că descendenţa Sa nu mai ţine de ordinea firii, ci ţine de ordinea supranaturală a naşterii de la Duhul Sfânt; că, spre deosebire de urmaşii primului Adam, urmaşii lui Hristos, noul Adam, sunt născuţi din Dumnezeu (cf. Ioan 1, 13). Prin naşterea de la Duhul Sfânt, Fiul lui Dumnezeu întrupat din Fecioara Maria, a inaugurat „neamul creştinilor”.
Cunoaşterea identităţii lui Iisus Hristos este pentru noi, creştinii de astăzi, de o importanţă capitală. Într-o lume globalizată fiecare dintre noi vrea să-şi cunoască şi să-şi afirme propria identitate: „Spune-mi al cui eşti, care sunt strămoşii tăi, ca să-ţi spun cine eşti!”. Adevărul despre noi înşine, despre menirea noastră pe acest pământ, precum şi răspunsurile la marile noastre întrebări şi frământări le aflăm de la Mântuitorul Hristos. De aceea avem nevoie să ne confirmăm iară şi iară identitatea Lui dumnezeiască, pentru ca să credem în răspunsurile Lui, şi învăţăturile Lui.
Naşterea Domnului este pentru noi un prilej de reflecţie asupra vieţii noastre şi a legăturii noastre cu Dumnezeu. Ea ne aminteşte de naşterea Pruncului dumnezeiesc în Betleem, pentru ca şi casele noastre să fie pregătite să devină un Betleem, o casă a pâinii, în care să se nască Iisus Hristos, şi, născându-se, să ne înnoiască inimile şi minţile, spre primirea înţelesurilor celor adânci ale tainei Întrupării Sale, ale identităţii Sale dumnezeieşti şi omeneşti deopotrivă.