Genealogia lui Iisus

Evanghelia duminicii dinaintea Naşterii Domnului (a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25

1. Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

2. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui;

3. Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;

4. Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;

5. Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei;

6. Iesei a născut pe David regele; David a născut pe Solomon din femeia lui Urie;

7. Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa;

8. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia;

9. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia;

10. Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia;

11. Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon;

12. După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel;

13. Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor;

14. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud;

15. Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov;

16. Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos.

17. Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.

18. Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.

19. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.

20. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.

21. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.

22. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice:

23. „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu“.

24. Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.

25. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Genealogia sau cartea neamului lui Iisus Hristos, prezentată de Evanghelie şi propusă spre lecturare în duminica dinaintea Crăciunului, are un vădit scop didactic voind să ne arate că El s-a născut cu trup printre oameni, iar naşterea Lui n-a fost o legendă, ci a putut fi verificată. Trebuie precizat că genealogiile se realizau în antichitatea Orientului Apropiat pe linie ascendentă pentru a se ajunge la un personaj important ori foarte important din trecut şi ca să se demonstreze că o persoană anume descinde dintr-un neam mare, iar în cazul evreilor pentru a se justifica dreptul la tron, când era vorba de o dinastie, ori dreptul de a accede la o slujire sacerdotală la sanctuar, în cazul unei familii preoţeşti.

Listele genealogice în Antichitate

Genealogiile ascendente subliniau mai ales informaţii preţioase cu privire la vârsta şi lucrarea persoanelor de legătură. Formula cea mai des folosită, care exprima legătura între generaţii, se exprima prin: x este fiul lui y, sau x l-a născut pe y. De notat că substantivul fiu (ben) mai înseamnă şi nepot sau descendent, urmaş. De asemenea, verbul a naşte mai înseamnă şi a deveni strămoşul lui x sau y.

Pentru oamenii de rând, listele genealogice erau întocmite de cele mai multe ori de către preoţi şi aveau o mare valoare juridică, deoarece cu ajutorul acestora se proba dreptul de moştenire ori de proprietate asupra averii mobile, dar mai ales imobile, asupra casei şi a pământului. La popoarele vecine israeliţilor, aceste liste genealogice se întocmeau de către scribi şi se păstrau pe la sanctuare. Spre exemplu, la sumerieni şi acadieni listele genealogice acopereau perioade de până la o mie de ani, chiar şi mai mult.

Sfinţii evanghelişti au ţinut mult să vorbească despre neamul din care descindea Iisus, cu scopul nu atât de a demonstra că a fost, şi ca om, de neam regesc, adică un descendent al lui David, dar şi pentru a demonstra că s-au împlinit profeţiile prin care se vestise că Mesia se va naşte la plinirea vremii chiar din dinastia regelui David care la rândul său descindea din familia seminţiei lui Iuda.

Înţelesul numelor evreieşti

Lista genealogică a lui Iisus demonstrează că Mântuitorul este descendent al regelui David şi că El este Regele-Mesia, adică Cel uns de Dumnezeu ca rege al Israelului. Dintre cele paisprezece neamuri, doar bărbaţii, ca cei care reprezentau o familie, ne reţin atenţia câteva nume mai importante şi anume: Iehonia care semnifică Pregătirea lui Yahwe sau Yahwe este Creator.

Trebuie să amintim că la evrei numele nu se puneau deloc aleatoriu. Prin aceste nume, familia respectivului mărturisea că Dumnezeu-Creatorul pregăteşte ceva bun, ceva salvator pentru poporul Său. Acesta l-a născut pe Salatiel care se traduce prin cuvintele: eu m-am rugat lui Dumnezeu. Cum acesta se afla printre iudeii exilaţi în Babilon, chiar numele său ne arată că în exil iudeii au respectat legea strămoşească şi s-au rugat mult lui Dumnezeu, poate chiar mai mult decât o făcuseră în libertate. Exemplul evreilor este valoros şi pentru noi creştinii care suntem atenţionaţi ca atunci când suntem la necaz şi strâmtorare să nu încetăm a ne ruga lui Dumnezeu.

Salatiel sau Cel care s-a rugat lui Dumnezeu l-a născut pe Zorobabel, nume ce are mai multe semnificaţii şi anume: o sămânţă sau un vlăstar al Babilonului ori chiar născut în Babilon. O altă semnificaţie a numelui ar fi aceea că Babilonul va fi împrăştiat.

Numele acestuia poate fi interpretat şi ca un fel de profeţie, întrucât atunci când Zorobabel a ajuns la maturitate imperiul babilonenilor a căzut sub loviturile mezilor şi ale perşilor conduşi de către regele Cirus (539 î.H.). Acesta a dat edictul de eliberare pentru toate popoarele subjugate, printre care şi iudeii, cu dreptul de a se întoarce fiecare în ţara sa de naştere. Cum acesta descindea din familia regală a lui Iuda, lui i s-a încredinţat autoritatea din partea lui Cirus (536) de a-i conduce în Palestina pe cei peste 42.000 de evrei liberi şi circa 7.000 de sclavi. Aşadar, prin Zorobabel s-au împlinit aşteptările naţionale, dar şi cele religioase ale evreilor deoarece el a pus şi temeliile noului templu, cel de-al doilea, de la Ierusalim căruia Irod cel Mare îi va da o strălucire aparte.

Nume care descriu istoria

În semn de gratitudine că Dumnezeu i-a adus acasă pe evrei, Zorobabel a pus numele copilului, pe care l-a născut în libertate, Abiud, care vrea să zică în limba aramaică, vorbită pe atunci, tatăl demnităţii, întrucât, prin mila divină, evreii au fost repuşi în vechea lor demnitate, aceea de a fi oameni liberi şi moştenitorii de drept ai Palestinei. Se ştie că după exil, situaţia celor repatriaţi nu era deloc grozavă, nici din punct de vedere material şi nici pe plan spiritual, încât poporul se gândea cu nostalgie la vremurile de glorie de odinioară. În speranţa unei reveniri la acea stare, Abiud a pus şi el numele copilului pe care l-a născut Eliachim care se tâlcuieşte prin Dumnezeu va trezi, Dumnezeu va întări sau va îndrepta. Era un nume profetic fiindcă, într-adevăr, Dumnezeu a întărit moralul unui popor revenit acasă, dar foarte sărăcit pe toate planurile, încât graţie ajutorului divin s-a reuşit refacerea celebrului sanctuar din Ierusalim şi rezidirea cetăţii. Acesta l-a născut pe Azor, adică tăria luminii, care l-a născut la rândul său pe Sadoc sau Ţadoc, adică pe cel care se cheamă Cel drept, Cel nevinovat, ca un semn că poporul iudeu, după multe încercări şi rătăciri, a reînceput să meargă pe drumul cel drept, pe calea nevinovăţiei şi a împlinirii voii lui Dumnezeu.

Într-adevăr, până la momentul redresării spirituale, profeţii spun că poporul se clătina din rătăcire în rătăcire, cum se clatină trestia de vânt de la o mare la cealaltă, după expresia lui Amos. Ţadok sau Cel drept va naşte şi el un prunc. După cum se observă din Evanghelie, la evrei, ca de altfel şi în Orientul Apropiat, se spunea că bărbatul a născut sugerând că, fără bărbat, femeia nu poate să nască, dar ca să şi sublinieze obligaţia bărbatului de a nu rămâne fără urmaşi, aidoma unui pom sterp.

Eliud, cel care Îl laudă pe Dumnezeu

Copilul născut din Cel drept, adică din Ţadok, se va numi Achim care înseamnă fraţi sau prieteni. Ca şi în alte cazuri, semnificaţia numelui are o mare încărcătură spirituală şi teologică. Ea ne poate arăta că doar atunci când omul credincios se teme de Dumnezeu şi trăieşte în dreptate, ca şi Ţadok, îi poate numi pe semenii săi fraţi sau prieteni. Pentru omul cel rău, mândru şi lacom, semenii săi sunt consideraţi ca nişte lupi, iar el se va comporta ca atare. Aşadar, numele de Achim, adică fraţi, probează că de acum principiile religios-morale în societatea iudaică se sedimentaseră solid, iar oamenii se aveau ca fraţii cei buni, iar nu ca nemernicii şi hoţii. Mai departe citim că Achim l-a născut pe Eliud care semnifică Lauda lui Dumnezeu sau Dumnezeului meu i se cuvine laudă. Prin acest nume, Biblia ne dă o mărturie indirectă că cei care se consideră şi se au ca şi fraţii Îl laudă împreună pe Dumnezeu mulţumindu-I pentru toate.

La rândul său, Eliud, cel care Îl laudă pe Dumnezeu, l-a născut pe Eleazar, nume care înseamnă Dumnezeu ajută ori Dumnezeu este ajutorul meu.

Ne întrebăm oare cine îl mărturiseşte neîncetat pe Dumnezeu că îi este ajutor? Evident doar cel care descinde din cei drepţi şi se poartă şi el cu dreptate lăudându-L mereu pe Dumnezeu atât când îi merge bine, cât şi când îi merge mai puţin bine şi când Dumnezeu nu-l mai sponsorizează cu bunătăţi materiale. Prin numele de Eleazar dat copilului, cu sensul de Dumnezeu ajută, mărturiseşte direct că tot darul vine de sus, de la Dumnezeu şi când i se naşte un fiu îl va numi Natan, adică dar.

Decadenţa societăţii israelite cerea venirea lui Hristos

Cuvântul Natan mai înseamnă şi sacrificiu şi poate fi o amintire continuă că nu trebuia întreruptă închinarea la adevăratul şi Unicul Dumnezeu, prin aducerea de sacrificii care era pe atunci forma de adorare a lui Dumenzeu. Pe de altă parte, este posibil ca acesta să fi îndeplinit o slujbă preoţească prin care aducea daruri şi sacrificii lui Dumnezeu. Acesta l-a născut şi el pe Iacob care în ebraică înseamnă Cel care ţine de călcâi sau cel care pune piedici, dar şi cel care înşeală prin ademenire.

Semnificaţia numelui poate fi interpretată ca o mărturie că de acum, în preajma naşterii Domnului Hristos, societatea israelită începuse din nou să decadă datorită multiplelor piedici şi înşelăciuni puse de cel care invidiază oamenii nesuportând nicidecum buna relaţie a acestora cu Dumnezeu. Şi în final, Iacob l-a născut pe Iosif care în evreieşte înseamnă Dumnezeu va aduna. Aşadar, în preajma întrupării Fiului lui Dumnezeu, din mila divină, apare iarăşi un Iosif ca cel de demult despre care citim în Biblie că din cauza unei foamete teribile în Canaan i-a adunat la sine pe toţi fraţii săi şi pe părinţi în Egipt ca să nu moară de foame. De data aceasta, tot printr-un Iosif se va trimite în lume, Cel care prin învăţătura Sa îi va strânge din nou la Dumnezeu pe fiii lui Israel, şi nu numai, risipiţi ca nişte oi rătăcite şi îi va scăpa pe toţi oamenii de foamete, dar nu de cea de pâine, ci de foamea de a asculta cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8,11).