Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia de Duminică Iair, pedagog al părinților care-și iubesc copiii

Iair, pedagog al părinților care-și iubesc copiii

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Evanghelia de Duminică
Un articol de: Arhim. Nicodim Petre - 08 Noi, 2020

Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair) Luca 8, 41-56

În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus şi mulţimile Îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Și a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine S-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov, pe tatăl copilei şi pe mamă. Și toți plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Am avut ocazia de ­câteva ori, ca preot, să întâlnesc oameni care frecventează biserica, dar care atunci când au primit îndemnul de a căuta Împărăția lui Dumnezeu mai întâi, când li s-a spus că Biserica nu este doar pentru a ne ajuta să o ducem bine în viața de aici, ci mai ales pentru a dobândi viața veșnică, să primesc ca răspuns: Dar ce, s-a întors cineva de dincolo? Altădată, după înmormântarea unei tinere, am stat de vorbă cu mama întristată pentru a o ­încuraja. I-am spus că fata ei se spovedise, că mergea adesea la biserică și că ne vom reîntâlni cu ea, cu ajutorul lui Dumnezeu, în „viața veacului ce va să fie”, așa cum mărturisim în Crez, după ce vom trece și noi la Dumnezeu.

„Care viață? Ce Împărăție? S-a dus, s-a dus...! Prea repede s-a dus. Asta este.”

N-am mai spus nimic. Nu ­credea. Era prea convinsă că s-a încheiat totul.

Evanghelia de astăzi ne înfățișează încă o întâlnire a omului cu Dumnezeu. Iisus Hristos, a doua persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu-Omul, intrând în cetatea Capernaum, înconjurat de mulțimile care doreau să-L atingă, este întâmpinat de Iair, mai marele sinagogii. Fiica sa, o copilă de 12 ani, este pe moarte. Iair, poate cea mai importantă persoană din cetate, s-a smerit și „căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui”. Evanghelia de la Marcu ne spune că „L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este ­
pe moarte; ci venind, pune mâinile peste ea, ca să scape și să trăiască”. Iubirea pentru copila lui a fost mai puternică decât orgoliul demnitarului care se bucura de putere. Era mai marele sinagogii, dar era diferit de ceilalți conducători religioși prezentați în Noul Testament și care în majoritate erau ostili Mântuitorului. A venit la Iisus, personal, cu smerenie și cu credință, riscând să fie certat și judecat de Sinedriu, de mai marii lui de la Ierusalim.

Iubirea tatălui intermediază pentru vindecarea fiicei și pentru învierea ei

Iair devine pedagog pentru toți părinții care doresc să-și ajute ­copiii în încercările vieții. Iubirea părinților pentru copiii lor, iubirea curată, evanghelică, îi ține pe copii în viață.

Sfântul Paisie Aghioritul relatează cum un tată care și-a cheltuit banii prin spitale și clinici pentru vindecarea băiatului său în vârstă de 9-10 ani, aflând de la medici că acesta nu va trăi, la sfatul unor prieteni s-a dus cu copilul în Sfântul Munte pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului. Ajuns și la Cuviosul Paisie, acesta i-a spus că băiatul se va vindeca, dar el ca tată trebuie să facă o jertfă. „Ce jertfă să fac? Fac orice. Băiatul acesta este tot ce am. Nu mai am alți copii. Îmi dau și viața pentru el.” „Văd că fumați, i-a spus Sfântul Paisie. Cât fumați?”„Da, fumez mult. Aproape 4 pachete pe zi.” „Renunțați la fumat și băiatul se va face sănătos.” „Nu pot să fac asta.” „Dar ați spus că faceți orice pentru băiat și că v-ați da și viața pentru el!” „Da, dar nu pot să renunț la fumat.”

În cele din urmă, băiatul a murit. Sunt situații în care se vădește ce iubim de fapt cel mai mult. Atât iubesc cât pot renunța la mine. Patimile, comoditatea arată iubire de sine și nu iubire pentru aproapele. Iubirea adevărată este eroism. „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa sa să și-o pună pentru prietenii săi”, ne spune Hristos (Ioan 15, 13).

Și moartea se teme de Cineva și este învinsă de Acela 

Moartea nu are milă. Ia pe cine voiește, pe vârstnici sau pe tineri și, de multe ori, când ne așteptăm mai puțin. Moartea este nefirească. Dumnezeu nu a făcut moartea. Moartea a fost și este aleasă de noi. Ne este frică de ea. Totuși, și moartea se teme de Cineva și este învinsă de Cineva.

Mântuitorul se îndreaptă spre casa lui Iair, dar întârzie fiind ­înconjurat de mulțimile care doresc să se atingă de El. În mulțime, o femeie care de 12 ani avea scurgere de sânge, care cheltuise cu doctorii toată averea ei fără să fie vindecată, cu sfială, s-a atins de poala hainei Mântuitorului. Cu sfială, dar cu multă credință. Și boala ei a încetat în clipa aceea. „Cine este cel ce s-a atins de ­Mine?”, întreabă Mântuitorul. „S-a atins de Mine cineva, căci am simțit o putere care a ieșit din ­Mine.” Apostolii sunt nedu­meriți. Cine s-a atins!? Sunt oameni peste tot în jurul nostru, ne îmbulzesc și ne strâmtorează. Totuși, din mulțimea de oameni care s-a oprit, iese o femeie, tremurând, cade la picioarele lui Iisus și mărturisește din ce cauză s-a atins de El și cum s-a tămăduit. Singura persoană care a primit puterea ce s-a revărsat de la Hristos a fost această femeie pentru că a fost singura care a crezut cu toată ființa ei și din toată suferința ei. Această putere și acest har s-au revărsat și peste sfinții lui Dumnezeu care au crezut, s-au smerit, s-au curățit de păcate, care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Harul lui Dumnezeu și puterea Sa se odihnesc peste sfintele lor moaște și se împărtășesc credin­cioșilor care se ating cu credință de ele: de Sfântul ­Dimitrie cel Nou sau de Sfânta Cuvioasă Parascheva sau de Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Fiind încă în mulțime, Iair primește vestea că fiica sa a murit. „A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învățătorul.” Iisus, auzind, i-a spus lui Iair: „Nu te teme, crede numai și se va izbăvi”. Ajunși la casa lui Iair le-a spus celor care o jeleau pe fată: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme”. Erau și atunci, cum sunt și astăzi, oameni care râdeau, care credeau că înțeleg foarte bine lucrurile, care foarte siguri pe ei nu lăsau loc și lucrării lui Dumnezeu. Pe aceștia Mântuitorul i-a îndepărtat. A intrat în casă doar cu trei dintre apostoli și cu părinții, cu cei care puteau înțelege și relata mai târziu ceea ce s-a întâmplat cu adevărat acolo. Și pe fiica lui Iair a atins-o. „... și apucând-o de mână, a strigat, ­zicând: Copilă, scoală-te! Și duhul ei s-a întors și a înviat îndată”.

Învierea de obște, minunea care va fi la sfârșitul veacurilor

Învierile din morţi săvârșite de Mântuitorul sunt anticipări şi semne profetice ale marii minuni a Învierii lui Hristos şi, prin El, ale învierii noastre a tuturor la viaţa cea veşnică. ­Învierile săvârșite sunt, totodată, un răspuns pentru cei din timpul Său, dar și pentru toți cei care, de-a lungul istoriei, ­până astăzi, nu au crezut sau nu cred în Înviere.

Într-o perioadă în care învăţătura despre înviere era atacată de eretici, Dumnezeu îi adoarme pe cei șapte tineri din Efes, iar apoi îi înviază după 184 de ani, cu scopul de a întări credinţa oamenilor în înviere.

Învierile săvârșite de Mântuitorul nu rezolvă problema morții, nici pentru fiica lui Iair, nici pentru fiul văduvei din Nain și nici pentru Lazăr. O amână. Toți aceștia vor muri după un număr de ani, din nou. Știm doar despre Lazăr că a mai trăit 30 de ani și că a fost episcop în Cipru. A fost îngropat a doua oară în Cipru, primul mormânt fiind în Betania. „Cei trei au fost readuşi la o viaţă pământească temporară, care avea să sfâr­șească prin moartea trupească. Este însă infinit mai înaltă și cu totul incomparabilă cu aceste învieri trupești minunea ­Învierii lui Hristos, cu trup îndumnezeit şi preamărit. Şi va fi ­infinit mai înaltă și cu totul incomparabilă cu aceste învieri trupești minunea învierii în ­slavă a sfinţilor, la a doua ­venire a lui Hristos.”

Evanghelia de astăzi ne arată încă o dată puterea credinței în Dumnezeu. Credința poate tămădui boala și poate învinge moartea. Dar moartea poate fi învinsă definitiv doar prin unirea cu Dumnezeu cel nemuritor.

Citeşte mai multe despre:   Duminica a 24-a după Rusalii  -   Învierea fiicei lui Iair  -   predica