Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia de Duminică Pocăiți-vă! O sentință greșit înțeleasă?

Pocăiți-vă! O sentință greșit înțeleasă?

Galerie foto (2) Evanghelia de Duminică
Un articol de: Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană - 05 Ian, 2020

Duminica dinaintea Botezului Domnului (Marcu 1, 1-8)

Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, precum este scris de proroci: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feței Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui! Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. Și ieșeau la el tot ținutul Iudeei și toți cei din Ierusalim și se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele. Iar Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului și mânca lăcuste și miere sălbatică. Și propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai puternic decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălțămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.

Evanghelia Duminicii dinaintea Botezului Domnului, luată din Evanghelia după Marcu (1, 1-8), cuprinde o sinteză a ceea ce a reprezentat activitatea Sfântului Ioan Botezătorul şi misiunea lui de Înaintemergător şi pregătitor al venirii lui Iisus.

Să ne oprim, acum, cu reflec­ția doar asupra unei sentinţe din predica Sfântului Ioan Botezătorul, care a constituit şi esenţa propovăduirii sale, dar pe care Evanghelia acestei duminici nu o amintește direct: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” (Mt. 3, 2).

Prin sentinţa sau imperativul „Pocăiţi-vă!” nu trebuie, nici într-un caz, să înţelegem ceea ce se predică astăzi de către unii creştini, aparținători altor culte, și anume că trebuie să părăsim credinţa pe care o avem şi să îmbrăţişăm o altă credinţă, să părăsim Biserica în care am fost botezați și să ne re-botezăm, ca apoi să ne numim „pocăiți”. Nici într-un caz nu poate fi vorba despre așa ceva în cuvintele Botezătorului Domnului! Asupra acestui lucru aş dori să insist puțin.

Mai întâi: ce a înţeles Sfântul Ioan Botezătorul prin această sentinţă pe care a rostit-o şi care a constituit esenţa predicii lui? A înţeles schimbarea mentalităţii, schimbarea gândirii, schimbarea modului de a te raporta la trei lucruri: la tine însuţi, la Dumnezeu şi la cel de lângă tine. Aceasta a înţeles Sfântul Ioan Botezătorul când îndemna poporul la pocăință prin cuvintele: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” (Mt. 3, 2). Şi el explică acest fapt.

Pocăința înseamnă înnoirea vieții

În Evanghelia după Luca, în capitolul 3, 10-18, este consemnată întâlnirea dintre Ioan Botezătorul, în pustia în care el predica, cu câteva categorii sociale ale vremii sale. Impresionată de predica lui și răscolită de mustrările lui aspre, mulţimea de oameni îl întreabă pe profet: Așadar, ce să facem? (Lc. 3, 10). Întrebarea viza o concluzie la tot ceea ce Ioan rostea.

Toți au înțeles, în urma predicii lui Ioan, că trebuie să facă ceva, că trebuie să schimbe ceva în viața lor. Şi ca răspuns la întrebarea și la frământările lor, Ioan spunea mulţimii: „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea” (Lc. 3, 11). Era foarte simplu de înțeles: prorocul n-a spus că acela care are două haine a greşit; n-a spus că acela ce avea de mâncare mai mult decât celălalt de lângă el a greşit cumva. Nu! Ci a spus doar atât: Nu e rău că aveţi două haine, nu e rău că aveţi hrană, și unii poate chiar mai multă. Poate fi acesta un semn că Dumnezeu v-a binecuvântat casa și viața. Dar nu e bine ca voi să aveți mai mult, iar alții nimic. Nu mai trăiţi aşa! Nu mai trăiţi cu surplus de hrană și de îmbrăcăminte, în timp ce alţii sunt goi şi flămânzi. Ia o haină din cele două şi dă-o celui care nu are. Schimbă-ţi modul de a te raporta la cel nevoiaș! Îmbracă-l şi pe el și-l hrăneşte din ceea ce tu ai şi ţi-a dat Dumnezeu. Raportează-te valoric altfel la el decât ai făcut până acum! Era simplu, logic și ușor de înțeles de către oricine.

Au venit şi vameşii, acei preceptori care adunau dările pentru stăpânire, care taxau traficul de mărfuri. Oameni bogaţi, dar și foarte nedrepţi! Şi aceştia au simţit, în urma predicii lui Ioan, că trebuie să schimbe ceva în viaţa lor, în mentalitatea lor. Şi vin la Ioan şi-l întreabă: „Învă­țătorule, noi ce să facem?” (Lc. 3, 12). Şi el le răspunde: „Să nu cereţi mai mult decât este rânduit” (Lc. 3, 13). Cu alte cuvinte, să nu înşelați pe nimeni, să nu fiți nedrepți faţă de nimeni şi atunci şi meseria voastră are un rost şi chiar e nevoie de ea în ­societate. Dar schimbaţi-vă, înnoind modul vostru de gândire.

Au venit şi ostaşii, şi se pare că nu doar dintre iudei, ci chiar păgâni, probabil dintre romani. Și ei au înţeles din predica lui Ioan că trebuie să schimbe ceva în modul lor de-a viețui. Şi l-au întrebat și ei: „Dar noi ce trebuie să facem?” Cu alte cuvinte, noi mai avem un rost să existăm? El le-a răspuns: „Să nu asupriţi pe nimeni, să nu învinuiţi pe nedrept şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră” (Lc. 3, 14). Iată, așadar, ce a înţeles Sfântul Ioan Botezătorul prin „pocăiţi-vă”: Schimbaţi-vă viața, mentalitatea, înnoiți modul de gândire, modul de raportare la semeni, modul de a fi, de a cugeta, de a exista. Schimbaţi-le radical pe toate acestea. Asta a spus Înaintemergătorul Domnului lumii de atunci, celei de azi și celei ce va veni după noi, prin imperativul „Pocăiți-vă!”.

Cuvinte care au schimbat lumea

Această sentință, „Pocăiți-vă!”, în­țeleasă în acest mod, a reuşit să desfiinţeze o întreagă orânduire socială, și anume sclavagismul. N-a fost nevoie de arme, de bombe, de strategii sofisticate de luptă ca să dispară o orânduire din istorie. A fost nevoie doar de o altă gândire a omului, de o altă raportare a omului la el însuși, la semenul său și la Dumnezeu.

Și aș dori să exemplific acest lucru. Există 25 de versete, în Biblie, în Noul Testament, care au revoluționat o lume întreagă, schimbându-i din temelii filosofia cu privire la om și la valoarea lui. Este vorba despre Biletul sau Scrisoarea Sfântului Pavel pe care a trimis-o lui Filimon și care a rămas în Canonul Noului Testament sub denumirea de Epistola Sfântului Apostol Pavel către Filimon. Dar, în fond, nu este o epistolă. Este un scurt bilet pe care Apostolul îl trimite lui Filimon, din prima sa captivitate la Roma, anii 61-63 d.Hr. Despre ce este vorba?

În Hristos nu mai este rob sau liber, ci toți sunt una

Sfântul Pavel ajunge în a doua călătorie misionară și în ținutul Frigiei, o provincie romană, situată undeva în centrul Asiei Mici, având capitala în cetatea Colose. Aici poposește în casa unui om înstărit, pe nume Filimon. Acesta avea și sclavi. Nu știm dacă avea mai mulți sau numai unul. Pe unul îl știm și vom vedea despre cine este vorba. Se pare că în casa acestui Filimon, Apostolul va fi fost slujit și de către un sclav, pe nume Onisim. Sau, poate, doar l-a cunoscut aici? Nu știm exact.

Dacă nu-l va fi slujit direct pe Apostol, cu siguranță îl va fi auzit vorbind. Teme precum: demnitatea umană, valoarea om, va fi dezbătut Apostolul Pavel, cu siguranță, în casa lui Filimon, locul de adunare cultică a creştinilor din cetate. Va fi spus, cu siguranţă, între multe altele, și că prin Întruparea lui Iisus omul a devenit el însuși fiul lui Dumnezeu și, astfel, egal cu cel de lângă el. Şi poate sclavii, care au auzit, se vor fi întrebat: Și dacă eu sunt copilul lui Dumnezeu şi stăpânul meu este tot copilul lui Dumnezeu, ca și mine, având acelaşi Tată Ceresc, de ce oare, atunci, eu nu sunt egalul lui? De ce mă exploatează? De ce mă vinde când dorește? De ce poate să mă omoare când greşesc, fără să mă pot apăra sau să fiu chiar iertat? Și multe altele de acest fel!

Într-o zi, Onisim se hotărăște să fugă din casa stăpânului său şi ajunge la Roma. Și-a riscat viaţa, pentru că sclavii erau însemnaţi la lobul urechii și ușor puteau fi identificați ca sclavi fugari. Pentru aceștia pedeapsa era capitală.

La Roma, Onisim îl găseşte pe Apostolul Pavel închis. Aici Sfântul Pavel îl botează. Apoi, în grabă, scrie un bilet pentru Filimon și îl trimite pe Onisim înapoi la stăpânul său cu această scrisoare. Se pare că Apostolul Pavel nu s-a temut de reacția lui Filimon față de sclavul lui fugar. Nu ştim, într-adevăr, cum a reacţionat Filimon când l-a revăzut pe Onisim.

Dar iată ce-i scrie Sfântul Pavel lui Filimon: „Te rog, pe tine, pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanțuri, pentru Onisim, cel care altădată îţi era nefolositor, dar care acum e folositor, şi ţie, şi mie” (Filim. v. 10). Pe acesta, Apostolul Pavel îl renăscuse în închisoare, prin botez, la o nouă viață. Acesta e motivul pentru care îl numește „copilul meu”. În versetul 12 îl numește chiar „inima mea”. Și continuă Apostolul: „Pe acesta ţi l-am trimis înapoi, însuşi pe el, adică inima mea… dar nu ca un rob, ci mai mult decât un rob: frate iubit… Aşadar, dacă mă ai pe mine părtaş, primeşte-l pe el ca şi cum aş fi eu” (Filim. vv. 12, 16-17). Ima­ginați-vă că n-a fost deloc simplu pentru Filimon să citească aceste cuvinte! De fapt, Sfântul Pavel îi spunea lui Filimon că nu mai are în fața lui, de-acum, pe sclavul său Onisim, de a cărui viaţă putea să dispună cum voia, ci că îl are în faţă acum pe „fratele” său și pe „copilul” Apostolului.

Să încercăm să ne transpunem în situaţia lui Filimon. Cum l-a privit el, oare, pe Onisim în acele momente, când acesta i-a înmânat biletul și Filimon i-a citit conținutul? Nu știm! Probabil că îi va fi chemat şi pe Apfia, soţia lui, şi pe Arhip, copilul lui, şi le va fi spus: Uitaţi-vă pe cine aveţi în faţă acum: pe „fratele” vostru! Şi poate copilul îi va fi zis: Cum, tată, acesta nu e fratele meu! Acesta e un sclav fugit! Omoară-l! Şi Filimon le va fi spus: El este, de acum, „fratele” meu și al vostru, și încă unul și „preaiubit”. Așa ne scrie Apostolul din închisoare, din Roma. Citiți-i cuvintele!

Nu știm ce s-a întâmplat mai departe, dar credem că Onisim nu a mai plecat din casa stăpânului său, iar ceilalţi sclavi au devenit și ei alţi oameni. Din cei care-şi urau stăpânul, din cei care căutau ca, în orice prilej ivit, să-l omoare, din cei care nu aveau în mintea lor decât fuga şi eliberarea, au devenit oameni liberi, fraţi cu stăpânii lor, iubindu-i și fiindu-le devotați. Și, astfel, s-a schimbat o lume!

Ştiţi cum s-a schimbat? Prin schimbarea mentalității omului și a înțelegerii valorii lui. Nu s-a întâmplat nimic mai mult!

Ne putem imagina că atunci când vor fi văzut alţi stăpâni de sclavi, colegi cu cel din Colose, cât de uman se comportă sclavii lui Filimon, cum îşi iubesc stăpânul, cum toţi lucrează conștiin­cios pe domeniile lui, îl vor fi întrebat pe Filimon ce a făcut cu oamenii aceştia. Şi Filimon le va fi zis: N-am făcut nimic deosebit. Îi tratez ca pe niște fraţi, pentru că aşa mi-a spus Apostolul Pavel, că aceştia sunt fraţii noştri.

Și, astfel, diferența dintre sclavii lui Filimon și sclavii celorlalți stăpâni a devenit una evidentă. Şi, în acest mod, încet, încet, prin încreştinare, şi alţii vor fi considerat pe sclavii lor „fraţi” şi egali cu ei, ca împreună copii ai lui Dumnezeu. Este exact ceea ce Sfântul Pavel le scria colosenilor, sfătuindu-i cum să se comporte stăpânii de sclavi cu sclavii lor și invers: „Robilor, întru toate ascultaţi-i pe stăpânii voştri cei după trup, nu cu slujire doar de ochii lumii, cu gândul de a plăcea oamenilor, ci întru curăţia inimii, temându-vă de Domnul; orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni, ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii… căci cel ce face nedreptate îşi va primi nedreptatea; şi părtinire nu poate fi. Stăpânilor, daţi-le robilor voştri ce este drept şi potrivit, ştiind că şi voi aveţi Stăpân în ceruri” (Col. 3, 22-25; 4, 1).

Iată cum a fost schimbată o orânduire a lumii! Aşa s-a impus creştinismul, printr-o nouă gândire, printr-o schimbare a mentalităţii şi a modului de a te raporta la viață, la omul de lângă tine şi la tine însuţi. Aceasta a fost pocăința pe care o predica Sfântul Ioan Botezătorul și, deloc întâmplător, cu acest cuvânt Şi-a început propovăduirea și Mântuitorul Hristos.

Când astfel va fi înțeleasă pocăința, nu se vor schimba apartenențe confesionale, ci destine umane, nedreptăți sociale, orânduiri în derivă!

Păcatele, compromisurile, ambiguitatea slăbesc forța creștinismului

Aș dori să închei punând o întrebare deloc metaforică: cât este Sfântul Ioan Botezătorul de actual azi? Creştinismul pe care azi îl trăim este un creştinism cu putere de a schimba lumea din jur, astfel încât să-l determine pe om să devină altul, cu o altă gândire și mentalitate, aşa cum a făcut Ioan Botezătorul, reuşind să convingă lumea de atunci că trebuie să se schimbe? Este atât de puternic creştinismul de astăzi? Eu spun că nu! De aceea Sfântul Ioan Botezătorul este atât de actual pentru noi toți, cei de azi.

Nu este suficient că venim la biserică şi ascultăm un cuvânt de învăţătură. Spun unii, astăzi, că avem un creştinism puternic, pentru că bisericile noastre sunt pline. Aşa este! Sunt pline, arhipline chiar. Dar să nu uităm că și tribunalele sunt tot arhipline. Este un paradox teribil. Bisericile sunt pline, dar sunt şi tribunalele pline. Cu cine? Cu creştinii din biserici. Mâine se judecă acolo fraţi cu fraţi, părinţi cu copii, vecini cu vecini, prieteni cu prieteni. Astăzi sunt în biserică şi mâine îşi aruncă cele mai urâte invective. Un paradox! Acesta nu e un creştinism cu putere din interior, care să schimbe o lume întreagă.

Nu este suficient dacă tu, medic, inginer, profesor, muncitor, care ai fost astăzi în biserică, mâine în cabinet sau în sala de curs, în fabrică, sau oriunde te-ai găsi, nu spui mai departe ceea ce ai auzit azi în biserică. Este nevoie să traducem în faptă și atitudine, mâine, ceea ce auzim azi.

Un scriitor latino-american, Dinesh DâSouza, într-o carte a sa avea să spună că pericolul creştinismului de a fi înghiţit de alte ideologii constă în el însuşi, în interiorul lui, şi nu în afara lui. Nimic mai adevărat decât acest lucru!

Dacă noi, cei de aici, din Biserică, uităm ce înseamnă sarcina noastră faţă de cei de lângă noi şi nu părăsim nedrep­tățile, păcatele mari, compromisul, atitudinile ambigue, creştinismul va începe, exact de aici, din interior, să se clatine. Trebuie să fim foarte atenţi la acest lucru, la forţa pe care o avem fiecare dintre noi de a schimba, mai întâi, lumea din noi, și-apoi pe cea din afară.

Să nu aşteptăm ca lumea de astăzi să fie schimbată doar de pe amvon. De aici porneşte învăţătura, care poate schimba lumea şi mentalităţile din ea, dar forța ei, mai departe, se găsește în fapta noastră, a preoților, și-n atitudinea dumneavoastră, a creștinilor. Luaţi aceste învăţături şi le duceţi mai departe, spunându-le și altora, însă nu numai cu cuvântul, ci, în primul rând, cu fapta.

Dacă astfel vom înțelege mesajul predicii Sfântului Ioan Botezătorul, poate că lumea în care trăim azi va arăta mâine altfel!

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Ioan Botezatorul  -   predica  -   credinta  -   Botezul Domnului  -   Duminica dinaintea Botezului Domnului