„Pribegia“ Pruncului Iisus

Duminica după Naşterea Domnului (Fuga în Egipt)

Mt. 2, 13-23

După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe Mama Sa şi au plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu“. Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia Prorocul: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată, pentru că ei nu mai sunt“. După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, şi i-a zis: Scoală-te, ia pruncul şi pe Mama Sa şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe Mama Sa şi au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileei. Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema.

Evanghelia acestei duminici relatează trei evenimente în trei tablouri diferite. Primele două urmează imediat naşterii lui Iisus, iar ultimul eveniment cândva, mai târziu. Să le luăm pe rând.

Pribegind spre ţară străină

Magii nu se mai întorc pe la Irod. Îl găsesc pe Prunc, Îi aduc daruri, I se închină, apoi, primind înştiinţare prin vis să nu se mai întoarcă pe la Irod, pe altă cale se întorc în ţara lor (Mt. 2:12). Expresia pe altă cale are o profundă semnificaţie pentru fiecare dintre noi. După ce în plan spiritual L-ai întâlnit pe Pruncul Iisus, ai fost la ieslea Lui, la Crăciun, şi te-ai închinat Lui, adică în Biserica Lui, nu mai poţi să te întorci în viaţa de dinainte de a-L afla, pe aceeaşi cale. Trebuie să urmezi un alt drum al vieţii. Şi acela este drumul cu Iisus, Cel găsit la Crăciun!

Evanghelistul Matei ne spune în continuare că, după plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare (2:13). Îngerul care i se arată lui Iosif nu e altul decât Arhanghelul Gavriil, care e mereu prezent în acţiuni relatate în primele două capitole din Evanghelia după Matei. Astfel, o dată se arată magilor (2:12) şi de mai multe ori se arată lui Iosif, cu mesaje precise privind viaţa Pruncului Iisus (1:20; 2:13, 20, 22). Folosind verbele la timpul prezent - „se arată“, „zice“ - Evanghelistul accentuează dramatismul situaţiei. Cititorii Evangheliei sunt astfel făcuţi martori ai tristului eveniment, devenind contemporani cu el.

Aşadar, cel care voia să ia viaţa Pruncului Iisus era Irod. În nebunia sa, credea că astfel va scăpa de un rege cu o faimă şi o împărăţie mai mare decât a lui. Despre Pruncul născut Rege, Irod află de la magi. Aceştia, venind din Extremul Orient, călăuziţi de către o stea aparte, şi ajunşi la curtea lui, îi expun scopul călătoriei lor: caută un Prunc, născut de curând şi care este Rege al iudeilor. Evanghelistul este explicit în acest sens: Unde este Cel ce S-a născut, rege al Iudeilor? Că-n Răsărit am văzut steaua Lui şi am venit să I ne închinăm (Mt. 2, 2). Aşadar, Nou-Născutul era definit drept rege, prin naştere, descendent al regelui David, ceea ce va stârni reacţia lui Irod. Iosif ascultă porunca îngerului, îi ia în timpul nopţii pe Prunc şi pe maica Sa şi pleacă în Egipt. Egiptul a fost mereu un loc de refugiu pentru evrei în situaţii grele prin care ei au trecut.

Sfântul Matei ne spune că au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se plinească cuvântul spus de Domnul prin profetul care zice: Din Egipt L-am chemat pe Fiul Meu (cf. 2:15).

Nu ştim cât a rămas pruncul Iisus în Egipt. Dacă avem în vedere faptul că Irod moare în anul 4 înainte de anul zero, iar Iisus Se naşte cândva în jurul anului 7 înainte de anul zero, atunci putem ajunge la concluzia că El va fi stat în Egipt, dimpreună cu părinţii Lui, Fecioara Maria şi Dreptul Iosif, aproximativ 4 ani. Evanghelistul Matei vede încă o dată, într-o formulare similară cu cea din v. 1, 22, o promisiune a Vechiului Testament. Este vorba despre mesajul lui Dumnezeu rostit prin Oseea prorocul: Am chemat pe fiul meu din Egipt! (11:1; cf. Num. 23:22; 24:8). Matei proiectează astfel spusele prorocului în viitor, cu însemnare tipică. Aşa cum vechiul Israel, alesul lui

Dumnezeu, este chemat din robia Egiptului în Ţara făgăduită, la fel, noul Israel, poporul creştin, va fi chemat de către Dumnezeu din robia unui nou Egipt, ţara păcatului, spre noul pământ promis, Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Aşadar, Noul Testament citeşte şi interpretează tipologic şi profetic Vechiul Testament (vezi şi Rom. 15, 4; 1 Cor. 10:6, 11), definind astfel al doilea orizont al istoriei mântuirii lumii.

Uciderea pruncilor

Irod se arată viclean faţă de magi, crezând că-i poate înşela. Le cere să-i dea de ştire, de îndată ce vor afla Pruncul, pentru a veni să I se închine şi el. Magii însă primesc înştiinţare de la Dumnezeu să nu se mai abată pe la Irod, pentru că intenţia lui este falsă. În acest context, Evanghelistul Matei relatează în continuare hotărârea demenţială a lui Irod: „când a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi“ (Mt. 2:16).

Desigur, ne întrebăm: de ce au fost omorâţi pruncii până la doi ani? Iudeii numărau orice unitate de timp începută ca pe un întreg. Prin urmare, se pare că steaua fusese observată cu mai mult de un an în urmă. Irod a acţionat potrivit cu timpul pe care îl aflase de la magi. Şi pentru a fi sigur că între pruncii ucişi se va număra şi Iisus, mai adaugă un an calculului obişnuit. Şi aşa a socotit că până în doi ani poate fi prins şi Pruncul Iisus. Numai că Pronia divină îl apără pe Copilul nou-născut, şi astfel el scapă furiei lui Irod. Domnia regelui Irod a fost sângeroasă, aşa că relatarea Evanghelistului despre uciderea copiilor din Betleem se înscrie întru totul caracterizării acestui crunt tiran. Un evreu contemporan nouă, Joseph Klausner (Jesus of Nazareth: His Life, Times, and Teaching, 1997), spune despre Irod că „…a domnit ca un tigru…“. Comparaţia oglindeşte întru totul cruzimea lui Irod. El nu s-a dat înapoi de la nici o crimă, atunci când, în nebunia lui, vedea în jurul său doar fantome care îi ameninţau tronul. Astfel i-au căzut victime nu numai fruntaşi de la curtea sa, ci şi membri ai propriei familii: soţia Mariamne, cumnaţi, şi chiar unii dintre propriii lui copii: Alexandru, Aristobul, Antipater, ultimul fiind ucis, din porunca lui Irod, cu numai câteva zile înainte de crunta lui moarte. Aşa se face că istoricul latin Macrobius a consemnat faptul că la auzul acestor crime, comandate de către Irod, în propria sa familie, Octavian Augustus, cezarul de la Roma, ar fi exclamat: „E mai bine să fii porcul lui Irod decât copilul lui“ (Saturnalia II, 4.11). Într-o carte a autorului Emil Schürer, The History of Jewish People in the Age of Jesus Christ (Edinburg, 1973), se pot citi mult mai multe amănunte despre domnia acestui crunt tiran al istoriei.

Tradiţia creştină a consemnat în istorie numărul de 14.000 de prunci ucişi de către soldaţii lui Irod. Cifra este compusă din numărul 7, care la evrei era unul simbolic, exprimând perfecţiunea, deplinătatea. Luat de două ori şi înmulţit cu o mie dădea un plus la înţelegerea perfecţiunii. Aşadar, numărul obţinut este o simplă metaforă exprimând simbolic deplinătatea durerii locuitorilor acelui ţinut, care şi-au văzut pruncii sacrificaţi de nebunia unui tiran dement. Aşa a înţeles creştinătatea să se simtă solidară cu durerea oamenilor unei părţi din Ţara Sfântă, care n-au avut altă vină decât aceea de-a fi avut privilegiul ca Fiul lui Dumnezeu să Se facă om pe pământul lor.

După toate calculele specialiştilor, la vremea respectivă, în cetatea Betleem şi în împrejurimile ei, nu puteau fi mai mult de aproximativ 30 de copii cu vârsta căutată de către Irod. Cetatea era mică, iar satele dimprejur erau nesemnificative ca populaţie. Şi acest eveniment este pus de către Matei în legătură cu o prorocie care s-a împlinit pe vremea lui Ieremia şi care amintea de jalea poporului deportat în robia babilonică (586 î.Hr.). Durerea uciderii unor copii nevinovaţi este asemănată cu durerea deportării în robie a unui întreg popor: Atunci s-a plinit cuvântul spus prin Ieremia profetul: Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă. Rahela-şi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt (2:17-18). Rahela îşi plânge acum copiii, în sens metaforic, prin faptul că e aproape de durerea şi bocetul copiilor nevinovaţi, mormântul ei fiind tocmai în Betleem (cf. Fac. 35:19).

Revenirea acasă

După moartea lui Irod, îngerul Domnului i se arată din nou în vis lui Iosif, în Egipt, şi spune: Scoală-te, ia pruncul şi pe Mama Sa şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului (2:20). Iosif face precum i se porunceşte şi se întorc acasă. Dar auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo (Mt. 2:22). Intenţiona el să se întoarcă în Iudeea? E posibil. Nu este exclus ca Iosif să fi voit să se aşeze chiar în Betleem, ca cetate a familiei davidice, din care el se trăgea. Cuvintele Evanghelistului, citate mai sus, ar putea fi interpretate în acest sens. Dar Iosif primeşte din nou sfat în vis spunându-i-se să se întoarcă în Galileea. Evanghelistul ne spune că au venit şi au locuit în Nazaret, împlinindu-se astfel o altă prorocie rostită de mai mulţi profeţi, şi care zice că Nazarinean Se va chema. Matei nu ne spune la care dintre profeţi face referire, dar el trebuie să fi avut în vedere în primul rând pe Isaia, care în 11:1 spune: Un toiag va răsări din tulpina lui Iesei şi un Vlăstar din rădăcinile lui. „Vlăstar“ în ebraică se cheamă „nezer“. Ne-vocalizat, cuvântul are în componenţa sa trei consoane: n-z-r, şi care înseamnă tocmai „vlăstar“, adică cuvântul „nzr“ din Isaia 11:1 (vezi şi Is. 53:2; Ier. 23:5; 33.15; Zah. 3:8; 6:12). Aşadar, aluzia la cuvântul „nazireu“, adică om pus deoparte pentru Dumnezeu (cf. Num. 6:1 şi urm; Jud. 13:5), cât şi simpla referire la calitatea de simplu locuitor al cetăţii Nazaret, de aici expresia Evanghelistului „că nazarinean se va chema“, aşa cum cred unii specialişti, sunt puţin probabile. Matei avea mai degrabă în minte intenţia de-a transmite cititorilor săi faptul că Iisus va fi pentru poporul Său un Cârmuitor, cuvântul „toiag“ amintind de regalitatea lui Iisus, iar expresia „vlăstar“ făcând referire la originea Sa davidică, accentul fiind pus astfel îndoit pe statutul de Rege mesianic al lui Iisus.

Toate aceste evenimente descrise de către Evanghelistul Matei sunt marcate sau determinate de persoana lui Irod. Dar toate sunt puse în legătură cu o profeţie din Vechiul Testament. Aceasta înseamnă că totul a fost prevestit şi că totul intră în ordinea planului mesianic de mântuire a lumii, dar nu predeterminat de Dumnezeu, ci condiţionat de atitudinea omului.

Ca mesaj al Evangheliei acestei Duminici după Naşterea Domnului este de subliniat doar atât: Am sărbătorit Crăciunul! Dar unde este Iisus acum? În hotarele vieţii noastre, sau deja pribegeşte din nou printre străini, alungat prin păcatele, interesele şi desconsiderarea noastră? Dacă revine, nu cumva trebuie să fugă din nou de noi, de mine şi de tine? De păcatele noastre, de viciile noastre, de rătăcirea noastră? Nu cumva interesele noastre, imediate, sunt mai importante decât interesele cerului?

Irod Idumeul, al istoriei trecute, nu mai există! Dar nu cumva locul lui a fost luat de atâţia alţi „irozi“ ai istoriei contemporane, care au ucis şi ucid, prin avort şi alte metode criminale, nu 20-30 de copii, ci milioane? Din păcate, „genocidul“ lui Irod are, aşadar, rezonanţe în istoria pe care o trăim!

Ca şi creştini, putem cu uşurinţă să deducem din textul Sfântului Matei că ni se cuvine să fim revoltaţi, dezgustaţi şi înfioraţi de orice fapte de sălbăticie şi cruzime în genul celei săvârşite de către Irod. Dar rememorând evenimentele din cele trei tablouri, în care ne-am putea regăsi nu doar în mod simbolic, ci chiar real, dar într-un alt cadru de referinţă, să ne întrebăm dacă nu cumva suntem contemporani nu cu Naşterea lui Iisus, ci cu pribegia Sa?