„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Biblia - verset cu verset: Alte trei capitole ale istoriei anexate urmaşilor lui Avraam
Facerea 15, 20: „Pe Hetei, pe Ferezei, pe Refaimi“
Următoarele trei popoare, asupra cărora urmaşii lui Avraam îşi vor extinde dominaţia, sunt amintite în fragmentul biblic de mai sus. Heteii sau hetiţii (â îngroziţi, uriaşi) erau urmaşii lui Het: „Canaan a născut pe Sidon, întâiul lui născut, şi pe Het“ (Facerea 10, 15). Aceştia mai sunt cunoscuţi în istorie sub numele de cheta, denumire preluată de la egipteni, sau hatti, după cum se regăseşte scris în documentele cuneiforme. Cu capitala lor în nordul Siriei, aceştia s-au dezvoltat într-un imperiu puternic în secolul al XVII-lea î.Hr. Ei au câştigat controlul asupra unei mari părţi din Asia Mică şi, în încercarea de a extinde sfera lor de influenţă înspre sud, au ajuns în conflict cu Egiptul. Imperiul Hetit centralizat a fost mai târziu nimicit de „popoarele mării“ şi desfăcut în multe cetăţi-state siriene, ceea ce i-a determinat pe asirienii să numească Siria drept „Ţara Hitiţilor“. Textele hitite redactate în scriere cuneiformă au fost demult descifrate, oferind bogate informaţii cu privire la istoria, legile şi cultura acestei naţiuni. Texte scrise într-o scriere hieroglifică hitită specială au început să-şi dezvăluie secretele lor ca rezultat al textelor în două limbi de curând descoperite. Despre ferezei sau fereziţi (â locuitorii câmpiei, călăreţi) am aflat prima dată în cartea Facerii, când s-au iscat acele neînţelegeri între slujitorii lui Avraam şi cei ai lui Lot (Facerea 13, 7). Ei nu sunt menţionaţi în capitolul al X-lea al aceleiaşi cărţi, în acea „Listă a neamurilor“ şi nu se regăsesc în nici o listă a popoarelor acelor vremuri. S-a emis ipoteza originii lor precanaaniene, iar după alte opinii, ar fi vorba de o populaţie hurită sau despre aşa-zişii locuitori „de la ţară“ ai Canaanului, adică sătenii care nu aveau acces în marile cetăţi, spre deosebire de canaaniţi care erau locuitorii marilor oraşe. Rafaimii sau refaimiţii (â uriaşi) apar menţionaţi în cadrul războiului izbucnit între Alianţa Pentapolis şi Coaliţia Împăraţilor în Valea Sidimului - „Şi în al patrusprezecelea an au venit Kedarlaomer şi regii, care ţineau cu el, şi au bătut pe Refaimi la Aşterot-Carnaim, pe Zuzimi la Ham, şi pe Emimi la Şave-Chiriataim“ (Facerea 14, 5). Ei au locuit în Transiordania, fiind amintiţi cu precădere la Deuteronom 3, 11 şi 13: „Căci numai Og, regele Vasanului, mai rămăsese din Refaimi. Iată patul lui, pat de fier, şi astăzi este în Rabat-Amon: lung de nouă coţi şi lat de patru coţi, coţi bărbăteşti“; „Iar rămăşiţa cealaltă din Galaad şi tot Vasanul, ţara lui Og, le-am dat la jumătate din seminţia lui Manase; tot ţinutul Argob, eu tot Vasanul se numeşte ţara Refaimilor“.