„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Biblia - verset cu verset: „Ce filosofie înaltă!“
Facerea 13, 8: „Atunci a zis Avram către Lot: «Să nu fie sfadă între mine şi tine, între păstorii mei şi păstorii tăi, căci suntem fraţi».“
Avraam dă dovadă de un spirit paşnic şi de o atitudine împăciuitoare. Patriarhul decide că nu este bine să existe prilej de „sfadă“ între el şi Lot şi între păstorii turmelor lor, recomandându-i nepotului său de drept, pe care-l privea ca pe un frate, să evite situaţiile conflictuale. Această dorinţă se va materializa, după cum vom vedea în fragmentele biblice viitoare, în separarea lor şi mutarea în alte ţinuturi. Avraam este cel care are iniţiativa unui asemenea gest, lucru firesc de vreme ce el era mult mai înaintat în vârstă decât Lot şi demn de un respect deosebit. El nu recurge la poziţia lui pentru a face revendicări preferenţiale, ci se aşază pe acelaşi nivel cu ruda sa. Menţiunea din finalul versetului, „căci suntem fraţi“, are evident înţelesul de rude, de vreme ce Lot îi era lui Avraam nepot după frate. Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă o „covârşitoare smerenie“ în atitudinea patriarhului de a-l numi „frate“ pe tânărul Lot. „Ce filosofie înaltă! Bătrânul Avraam, omul în vârstă, îl numeşte frate pe cel tânăr, pe nepotul său, îi dă cinstea pe care el însuşi o are şi nu face nici o deosebire între el şi celălalt“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Avraam a socotit că certurile ivite între cele două tabere nu puteau fi stinse decât printr-un gest binevoitor şi sincer de „frate“. Pe el averile nu l-au copleşit, la fel ca pe slujitorii lor care s-au luat la sfadă, şi vom vedea că el va ceda nepotului său Lot dreptul de a alege primul locul unde să se stabilească pe viitor, pentru ca „să nu fie sfadă între mine şi tine, între păstorii mei şi păstorii tăi“.