În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvintele Lui. Iar Marta se
Biblia - verset cu verset: Cine ar putea vorbi după vrednicie de dragostea dreptului Lot?
Facerea 19, 8: „Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea, numai Oamenilor acelora să nu Le faceţi nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperişul casei mele!“
Iubirea pentru cei doi Oaspeţi a dreptului Lot e fără limite. El alege să-şi sacrifice fetele sale pentru a-i proteja pe Străinii găzduiţi de el. Acela care a luat un străin sub protecţia sa era obligat în vremurile respective să-l apere chiar cu preţul propriei vieţi: „Numai Oamenilor acelora să nu le faceţi nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperişul casei mele“. În unele ţări din Orientul Apropiat, datoria ospitalităţii este privită şi astăzi în aceeaşi lumină. Poate că nu numai după părerea unui oriental s-ar părea că este justificată obligaţia gazdei faţă de oaspeţii săi, sau cel puţin să scuze purtarea lui Lot cu această ocazie. După cum putem afla într-o notă a Bibliei sau Sfintei Scripturi, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, fetele nemăritate erau proprietatea tatălui lor, iar în situaţia în care se afla Lot, neexistând probabil nici o ieşire dintre două rele, el îl alege pe cel mai mic. „Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat“, le spune Lot sodomeilor furioşi şi dornici să-i agreseze pe Oaspeţii săi. Uimeşte totodată şi cinstea celor două fete care trăiau într-o cetate ca Sodoma, situaţia constituind o dovadă despre marea purtare de grijă cu care Lot le-a crescut şi dovedind, de asemenea, că propunerea nu a fost uşor de făcut. „Cât de mare este virtutea dreptului! Virtutea aceasta a fost mai mare decât virtutea iubirii de străini. Cine ar putea vorbi după vrednicie de dragostea dreptului acestuia, care nu şi-a cruţat nici fetele sale, numai ca să poată cinsti pe străini şi ca să-i scape din mâinile nelegiuite ale sodomiţilor“, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur. Făcând o propunere care poate părea nesăbuită, rezultă că Lot epuizase toate mijloacele imaginabile pentru a împiedica răul, şi şi-a ieşit din fire. În Scriptura Noului Testament găsim argumente să credem că Lot cunoştea prea bine răutatea concetăţenilor săi: „Iar pe dreptul Lot, chinuit de petrecerea în desfrânare a celor nelegiuiţi, l-a izbăvit, pentru că dreptul acesta, locuind între ei, prin ce vedea şi auzea, zi de zi, chinuia sufletul său cel drept, din pricina faptelor lor nelegiuite“ (II Petru 2, 7-8).