Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Creaţia şi „artistul“ ei

Biblia - verset cu verset: Creaţia şi „artistul“ ei

Un articol de: Lucian Apopei - 31 Mar, 2008

Facerea 1, 8: „Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.“

Acest verset încheie actul ziditor al lui Dumnezeu din ziua a doua a creaţiei. Numirea „cerului“ ca tărie mai este utilizată în Sfânta Scriptură, în expresii precum: „Să fie luminători pe tăria cerului“ (Facere 1, 14) sau „cele zburătoare sub tăria cerului“ (Facerea 1, 20). Ideea de tărie a cerului poate fi înţeleasă şi în sens alegoric, dacă e să ţinem cont de numeroasele expresii biblice precum cea din cartea regilor: „Domnul este întărirea mea“ (II Regi 22, 2) sau din Psalmi: „Domnul este tăria mea“ (Psalm 17, 11).

Concluzia dumnezeiască exprimată în acest fragment, „şi a văzut Dumnezeu că este bine“ (sau „şi a văzut Dumnezeu că este frumos“, după unele traduceri despre care am amintit zilele trecute), exprimă deodată frumuseţea şi utilitatea celor create, servind bine scopului pentru care ele au fost aduse la existenţă. Sfântul Vasile cel Mare spune că „frumosul, în înţelesul dat aici de Scriptură, este ceea ce-i făcut în chip desăvârşit şi serveşte bine scopului pentru care a fost făcut. Deci Dumnezeu, punând mai dinainte un scop precis creaţiei Sale, a examinat cu raţiunile Sale de Creator pe cele create, parte cu parte, şi le-a lăudat pentru că împlinesc scopul pentru care au fost create“. El compară atitudinea divină cu cea a unui artist care „vede frumuseţea fiecărei părţi din opera sa înainte de terminarea ei şi laudă fiecare parte, pentru că se duce cu gândul la sfârşitul operei lui“.

Astfel, dacă zidirea lui Dumnezeu este „bună“, înseamnă că ea serveşte scopului urmărit. Ea a fost creată, şi vom vedea pe larg acest lucru în versetele următoare, astfel încât omul, prin lucrarea sa, cu ajutorul lui Dumnezeu, să o ridice spre o deplină spiritualizare în care fiinţa umană să realizeze o deplină unire cu Dumnezeu.