Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Cum poate osânda să slujească mântuirii

Biblia - verset cu verset: Cum poate osânda să slujească mântuirii

Un articol de: Lucian Apopei - 10 Iul, 2008

Facerea 3, 19:

„«În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce»“

Aceasta este ultima concluzie a urmării păcatului săvârşit de protopărinţii omenirii, dictată de Dumnezeu: „căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce“. Hotărârea luată de Creator va fi lucrătoare până la sfârşitul veacurilor când, spune Sfântul Simeon Noul Teolog, „va veni învierea de obşte, înviere ce nu va putea avea loc până ce Însuşi Fiul lui Dumnezeu nu se va fi sculat din morţi, Cel ce a murit pentru nimicirea mai-naintei pomenite hotărâri (nr - fragmentul de la sfârşitul versetului) şi pentru învierea întregii firi omeneşti“.

Destinul omului căzut în păcat se va manifesta, odată cu încălcarea poruncii, în aria zbuciumului necazurilor, al grijilor, urmând ca el să-şi câştige pâinea cu sudoare, printre spini şi pălămidă. Despre pâinea mâncată după multe osteneli, Sfântul Varsanufie arată că „sudoarea frunţii omului din afară obţine pâinea materială, iar sudoarea omului dinlăuntru (asceza, rugăciunea) dobândeşte pâinea cerească“. Pentru aceasta, este nevoie de multă râvnă, dăruire şi căinţă din partea omului.

Sfântul Chiril al Alexandriei observă, în pedagogia pedepsei primite de primii oameni, un semn al iubirii lui Dumnezeu, Care, prin pedeapsă, a rânduit distrugerea păcatului. El scrie că „prin moarte, Dătătorul de Lege a oprit răspândirea păcatului şi prin chiar acea pedeapsă ne descoperă iubirea Sa de oameni. În aşa măsură încât, dând El porunca, a împreunat moartea cu călcarea ei şi, pe măsura căderii vinovatului sub pedeapsă, a rânduit în aşa fel încât osânda însăşi să poată sluji mântuirii. Că moartea topeşte firea noastră dobitocească şi, astfel, pe de-o parte, opreşte lucrarea răului, iar, pe de alta, scapă pe om de boală, îl slobozeşte de trudă, pune capăt necazurilor şi grijilor sale şi-i încetează suferinţele trupeşti. Iată iubirea de oameni cu care a amestecat Judecătorul osânda“.

Consecinţele căderii păcatului se răsfrâng şi asupra naturii care, din momentul căderii, devine ostilă omului. Sfântul Ioan Damaschinul spune. în acest sens. că „după călcarea poruncii..., când pofta iraţională a omului a condus în el raţiunea, când a nesocotit porunca Stăpânului, atunci şi zidirea supusă lui s-a revoltat contra stăpânului pus de Creator“.