Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: „Îndată ce a făcut Dumnezeu pe om, a semănat în el virtuţile“

Biblia - verset cu verset: „Îndată ce a făcut Dumnezeu pe om, a semănat în el virtuţile“

Un articol de: Lucian Apopei - 24 Apr, 2008

Facerea 1, 27: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.“

Frumoase pagini de Filocalie s-au scris plecând de la versetul de mai sus. Avva Dorotei, în Filocalia a IX-a, a scris despre originea omului ca fiind una foarte bună: „Precum am scos virtuţile şi am sădit patimile contrare lor, aşa trebuie să ne ostenim nu numai să scoatem patimile ci şi să sădim virtuţile şi să le aşezăm la locul lor propriu. Căci virtuţile ne sunt date de la Dumnezeu, prin fire. Pentru că, îndată ce a făcut Dumnezeu pe om, a semănat în el virtuţile“. Marele teolog român Dumitru Stăniloae spune că versetul de mai sus este împlinirea hotărârii luate anterior („să facem... Şi a făcut Dumnezeu...“). Faptul că acum este folosit singularul („a făcut Dumnezeu“) şi nu pluralul („să facem“) despre care am vorbit la versetul anterior, reprezintă, spune Sfântul Vasile cel Mare, o excludere a ideii de politeism, după ce, în prima situaţie, evreii erau învăţaţi despre existenţa Sfintei Treimi: „Scriptura revine cu tărie la monadă (...), ca să fugi de primejdia politeismului“.

Omul, bărbat şi femeie

Pare o contradicţie în acest verset, căci omul, la singular, a fost creat bărbat şi femeie. Iată ce spune, în legătură cu aceasta, Sfântul Simeon Noul Teolog: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său; l-a făcut bărbat şi femeie. Spune parte bărbătească şi parte femeiască nu ca şi cum Eva ar fi deja făcută, ci întrucât aceasta exista în coasta lui Adam şi coexista împreună cu el“.

Aceasta este prima relatare a actului creaţiei omului, făcut (deodată) bărbat şi femeie, pe când a doua relatare (Facerea 2, 7-25) arată crearea separată: mai întâi a bărbatului şi ulterior cea a femeii. Unii teologi au susţinut că această primă relatare a facerii omului susţine ideea că Adam ar fi avut o constituţie androgină. Majoritatea teologilor însă, susţin ceea ce spune Sfântul Grigorie de Nyssa, anume că omul nu ar fi avut de la început un caracter bisexuat şi că „împărţirea în sexe s-a produs mai târziu, după ce s-a încheiat alcătuirea creaţiei“. Această învăţătură o întemeiază pe cuvintele: „La înviere, nimeni nici nu se însoară nici nu se mărită, ci toţi sunt ca îngerii lui Dumnezeu din cer“ (Matei 22, 30). Sfântul Grigorie spune în continuare: „Se vede că harul învierii nu trebuie înţeles altfel decât ca o restabilire a oamenilor în vechea stare pe care au avut-o înainte de păcat... Aşadar, dacă viaţa celor restabiliţi prin înviere se aseamănă cu cea a îngerilor, atunci e limpede că viaţa de dinainte de păcat era un fel de viaţă îngerească... În felul acesta, dacă păcatul n-ar fi fost pentru noi o abatere şi o decădere de la starea îngerească, nici n-am fi avut nevoie de căsătorie pentru înmulţirea oamenilor.“ Interpretând acest text, teologul Serghei Bulgakov afirmă că omul trebuia să se-nmulţească altfel, nu sexual, iar „această împărţire în sexe s-a făcut numai pe baza previziunii păcatului“. În legătură cu această problemă, părintele Dumitru Stăniloae se conformează în principiul învăţării Sfântului Grigorie de Nyssa, dar nu dezvoltă prea mult această problemă, considerând că ţine mai mult de filosofia religioasă, decât de Teologia mântuitoare a Bisericii.