Biblia - verset cu verset: Oamenii care poartă numele Domnului

Facerea 13, 4: „Adică până la locul unde era jertfelnicul pe care-l ridicase el mai înainte, şi acolo a chemat Avram numele Domnului.“

Devotamentul lui Avraam faţă de Dumnezeu este arătat prin numărul mare de locuri de închinare ridicate de acesta. Oriunde îşi întindea cortul, Avraam înălţa şi un altar, creând astfel o legătură spirituală strânsă între cămin şi lo-cul de închinare.

În fragmentul biblic de mai sus, vedem că Avraam cheamă în rugăciune numele lui Dumnezeu. Trebuie făcută precizarea că puterea numelui este recunoscută în toate religiile teiste şi în numeroase culturi vechi, printre care este suficient să reţinem, spre exemplu, lumea evreiască, Egiptul sau China. Vechii egipteni susţin că numele face parte integrantă din persoană. A-l scrie sau a-l rosti înseamnă a-i da viaţă sau a o prelungi. La chinezi, a da nume implică o luare în stăpânire a persoanei sau a obiectului în cauză. În fine, evreii au atribuit numelui lui Yahve (YHVH - eu sunt cel ce este, Ieşirea 3, 14), pe care numai arhiereul îl putea pronunţa, energii dincolo de orice putere de înţelegere a oamenilor. Dumnezeu este prezent şi activ în Numele Său, care trimite putere şi binecuvântarea Sa.

O schiţă a teologiei numelui se profilează în lucrarea „Păstorul lui Herma“, scrisă pe la mijlocul secolului al II-lea. În această lucrare se spune că „numele Fiului este mare şi minunat şi El este Cel ce susţine lumea. Aşadar, dacă toată creaţia este ţinută de Fiul lui Dumnezeu, ce gândeşti de cei chemaţi de El, de cei care poartă numele Fiului lui Dumnezeu şi umblă în poruncile Lui? Vezi, dar, pe cine ţine? Pe cei care, cu toată inima, poartă numele Lui“.