Biblia - verset cu verset: Primul om este privit ca persoană individuală şi ca simbol al neamului omenesc

Facerea 2, 20:

„Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; iar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui.“

Se pregăteşte despărţirea femeii de bărbat. Petrecută în ziua odihnei divine, acest eveniment, chiar dacă nu adaugă ceva nou creaţiei, e încă un act excepţional de care se bucură omul, după prima binefacere, care a fost aducerea sa la existenţă. Până atunci însă, după ce am văzut în prezentarea versetului trecut despre importanţa numelor date animalelor, se cade astăzi să facem o prezentare a ceea ce simbolizează numele dat lui Adam, care provine din ebraicul adamah şi care înseamnă pământ. Sunt două sensuri pe care numele primului om le are. În primul rând, Adam este privit ca persoană individuală, primul om zidit de Dumnezeu, părintele neamului omenesc. În al doilea rând, el simbolizează omul în general, neamul omenesc sau colectivitatea umană. Potrivit cărţii Facerea, Adamul - fiinţa umană - a fost plăsmuită din pământ cu mâna lui Dumnezeu, în ziua a şasea, ca încoronare a creaţiei, primind suflarea de viaţă nemuritoare prin Duhul lui Dumnezeu. Cinstit cu chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, înzestrat cu voinţă liberă şi cu puterea să stăpânească făptura creată, omul este destinat nemuririi, căci „Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale“ (Înţ. Solomon 2, 23).

Despre minunata alcătuire a lui Adam, Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă către fiecare credincios, în parte: „Pornind de aici, gândeşte-te, deci, cât de mare este puterea acelei suflări a lui Dumnezeu şi cât de mare este înţelepciunea sufletului fără de trup, pe care i-a dăruit-o Stăpânul când a alcătuit din două substanţe o fiinţă ca aceasta, omul, şi minunată, şi cugetătoare, şi când a unit substanţa netrupească a sufletului, meşter prea bun, cu trupul, ca de un organ. Aşadar, când te gândeşti la înţelepcinea atât de mare a acestei fiinţe (n.r. - care a ştiut să dea nume potrivit tuturor vietăţilor de pe pământ), să rămâi uimit de puterea Creatorului“.

Tot Sfântul Ioan Gură de Aur explică finalul acestui verset, „iar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui“: „Că îl ajută pe om, o arată însăşi viaţa, unele ne ajută la căratul poverilor, altele, la lucrarea pământului. (...) Fericitul Moise aproape că ne spune cu acest cuvânt, «iar», că toate aceste animale au fost create şi au primit de la Adam nume, dar că nu s-a găsit nici una din ele vrednică să-i fie omului ajutor. (...) Cu aceste cuvinte, fericitul Moise ne arată că oricât de mare ajutor ne-ar da animalele, ajutorul dat de femeie lui Adam este altul şi cu mult mai mare.“