Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Veşmântul ţesut de Dumnezeu

Biblia - verset cu verset: Veşmântul ţesut de Dumnezeu

Un articol de: Lucian Apopei - 16 Iun, 2008

Facerea 2, 25:

„Adam şi femeia lui erau amândoi goi şi nu se ruşinau.“

Observăm în acest verset că propriul trup al primilor oameni era suficient veşmânt, căci slava dumnezeiască iradia din el. „Adam, înainte de păcat, era gol, dar nu se ştia gol, fiindcă era îmbrăcat în virtuţi“, spune Sfântul Ambrozie. Înainte de a fi îmbrăcat „hainele de piele“, omul purta un veşmânt ţesut de Dumnezeu, haina lui psihosomatică era ţesută din harul, lumina şi slava lui Dumnezeu. Cei dintâi oameni creaţi erau îmbrăcaţi cu slava de sus... slava de sus îi acoperea mai bine decât orice haină. E vorba de veşmântul „chipului lui Dumnezeu“ în om, de natura umană dinainte de cădere, alcătuită cu suflarea lui Dumnezeu şi construită dei-form. În acel veşmânt strălucea „asemănarea cu Dumnezeu“ pe care o constituiau nu o „figură exterioară“ sau o „culoare“, ci „nepătimirea“, „fericirea“ şi „nestricăciunea“, caracteristici în care „se contemplă frumuseţea dumnezeiască“.

Cel dintâi om zidit era, potrivit formulei cuprinzătoare a Sfântului Grigorie Teologul, „gol pentru simplitate“. Aceasta înseamnă, după cum explică Sfântul Maxim, că trupul lui nu cuprindea în el „calităţi“ contrare între ele, care acum îl trag în direcţii opuse, îl macină prin stricăciune şi îl corup, ci „un alt amestec cuvenit lui... alcătuit din calităţi simple şi necontradictorii între ele“.

Completând alcătuirea dihotomică a omului, din trup şi suflet, trebuie precizat şi despre sufletul omului că era deschis puterilor îngereşti şi lui Dumnezeu, nu întâmpina rezistenţă, având comuniune în tihnă, atât cu lumea spirituală îngerească, cât şi cu Duhul lui Dumnezeu. Exista atunci, scrie Sfântul episcop Grigorie al Nyssei, o stare unitară, ca a unui cor, a naturii raţionale, îngereşti şi umane „care privea spre Corifeul unic al corului şi care conducea corul spre armonia dată de Acela“. Ruşinea despre care aminteşte acest verset este o stare care va intra în lume o dată cu păcatul primilor oameni, însă despre care vom vorbi la momentul respectiv, în următorul capitol.

Ajunşi la sfârşitul acestui al doilea capitol referitor la facerea omului, vom concluziona folosind cuvintele lui Metodiu de Olimp, care spunea că „omul este în lume ceva excepţional de valoros, pentru că Fiul lui Dumnezeu a luat trupul acestuia la venirea Sa pe pământ. Dar coroana omului o formează sufletul său, făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu“.