„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Dicţionar liturgic
Voscreasna (de la slv. „vascresnie“ = înviere, duminică) sau stihiri ale Învierii (gr. - ta anastasimata, - anastasis = înviere), numite şi Eotinale (gr. - eotinos = matinale, de dimineaţă) sau Mânecânde („manes“ - dimineaţă, de aici mânecare - slujbă de dimineaţă, zorire), este o cântare a Utreniei, vorbind despre „mânecarea“, adică mergerea la mormântul Domnului, dis-de-dimineaţă, în ziua Învierii, a femeilor mironosiţe; aceste 11 stihuri (tropare) ale Învierii stau în strânsă legătură cu cele 11 Evanghelii ale Învierii (care se citesc duminica dimineaţa, la Utrenie), pe care le parafrazează (comentează), şi se cântă la Slava Laudelor, în rânduiala Utreniei duminicilor (se află în Octoihul mare şi în Catavasier). Au fost compuse în secolele IX-X, de împăratul bizantin Leon Filosoful.
Un tropar semnificativ pentru mânecare este şi Irmosul Cântării a 6-a a Canonului Învierii, scris de Sfântul Ioan Damaschin: „Să mânecăm cu mânecare adâncă şi în loc de mir cântare să-I aducem Stăpânului şi să vedem pe Hristos, Soarele dreptăţii tuturor viaţă răsărind“. Termenul „a mâneca“ a devenit arhaic şi neinteligibil majorităţii, dacă nu este explicat, el poate fi înlocuit cu „a se zori“. În acest caz, începutul irmosului ar putea suna: „Să ne zorim cu zorire adâncă“. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)