Duhovniceşti: Mărgăritare ziditoare din darul părintelui Adrian

Părintele Adrian Făgeţeanu, marele duhovnic de pe Valea Jiului, ultimul supravieţuitor al Mişcării "Rugul Aprins", va fi prohodit astăzi în lavra Sfântului Irodion, la Lainici. Duhovnic ales, de mare fineţe spirituală, părintele Adrian completează salba marilor părinţi duhovniceşti răsăriţi din pământul ţării noastre. Vom prezenta în cele ce urmează câteva cuvinte ziditoare de suflet dintr-o cuvântare ţinută de cuvioşia sa la Mănăstirea Polovragi, în august 2007, cu ocazia conferinţelor preoţeşti.

Nu este bine să ne înfricoşăm de vremurile de acum, însă nu trebuie să fim nici naivi. Înainte de a fi tuns în monahism, s-a dat directivă de la mitropolit să fiu botezat Andrei. Când am fost tuns în monahism la Mănăstirea Putna, în noaptea de 12-13 februarie, arhimandritul a spus: "Se tunde robul lui Dumnezeu Adrian". Am crezut că a uitat ... m-am uitat la el şi mi-a zis: "Dacă îţi puneam numele Andrei deveneai prea mândru, pentru că acesta a fost întâiul chemat!". În noaptea aceea, sfântul trecut în calendar era "Adrian cel aruncat la fiare". Şi arhimandritul mi-a explicat: "Când vei fi aruncat la fiarele omeneşti, să nu te lepezi de Hristos şi de Ortodoxie!". De atunci am trecut prin multe încercări, însă de fiecare dată mi-am amintit de vorbele părintelui. Prima dată când m-au pus la strană, am citit un lucru minunat "Tu, Moise, nu ai supt de la mamă numai lapte, ci şi înţelepciunea lui Dumnezeu". Aceste cuvinte mi s-au părut deosebite decât tot ceea ce citisem eu până atunci. Iarăşi am fost impresionat când monahii de la Putna au cântat slava "Unde umbrează harul tău arhanghele". Mai târziu mi-am dat seama că în ceruri avem un arhistrateg mult mai mare, infinit mai mare, de care Biserica Ortodoxă aminteşte la fiecare Utrenie ca fiind Neînfricată şi Neînfruntată. Aceasta este Maica Domnului. Sub acoperământul ei este bine să stăm în fiecare încercare.

Atunci când vreun preot a venit la mine, i-am adus aminte de porunca Mântuitorului: "Mergând învăţaţi toate neamurile până la marginile lumii" şi le-am arătat că marginile despre care se vorbeşte nu sunt altceva decât marginile episcopiei sau parohiei. Ei nu trebuie să lase lupii să intre în turma lor, ci trebuie să o păzească până la margini. Mulţi se lasă influenţaţi de sectari şi spun că se roagă la Dumnezeu şi nu mai au nevoie să se roage şi la Maica Domnului.

Părintele Sofian nu dădea voie părinţilor care pomeneau să arunce pomelnicele, nici măcar după patruzeci de zile. Oamenii au simţit acest lucru şi toţi cei care erau pomeniţi umpleau duminică de duminică biserica. Prin urmare, nici faptul că eşti predicator desăvârşit sau ai la strană un cor bun nu umple biserica, ci faptul că îţi pomeneşti credincioşii. Credinciosul simte acest lucru şi îşi deschide inima pentru a primi rugăciunea noastră. Care este atunci taina pentru a avea credincioşi în biserică? Cât ne îngăduie Dumnezeu trebuie să păstrăm rugăciunea, aşa cum a fost ea până acum. În convorbirea Mântuitorului cu Fotini, la fântâna de la Garizin, El ne spune că vor veni vremuri când nu ne vom ruga nici în Ierusalim, nici în Garizin, ci numai în duh şi adevăr.

Nu ştim când şi cum va fi, însă după cât cunoaştem, diavolul are două metode: înfricoşarea şi atracţia. Dumnezeu ne spune că în sudoarea feţei ne vom mânca pâinea. La Locurele a venit într-o zi o profesoară de religie împreună cu elevele ei. Şi întreb pe una din eleve: "De ce ai trei cruciuliţe?" şi ea îmi răspunde: "Ca atunci când voi merge la olimpiadă să iau nota cea mai mare?". Ei bine, i-am zis atunci, să ştii că Bunul Dumnezeu nu o să-ţi ajute. Poţi pune o sută de cruci pe piept, însă nu îţi trebuie decât una: Crucea Mântuitorului, care osteneşte, care face ca din tine să răsară sudoarea.

În închisoare, îmi amintesc cum odată ne-a băgat pe noi, deţinuţii, într-o cameră mare şi înaltă. Acolo aveam doi colegi cu acelaşi nume şi prenume: Ionescu Victor. Unul dintre ei se ruga aşa: "Doamne, am auzit spunându-se că Tu faci câte vrei în cer şi pe pământ. Dacă vrei, scoate-mă de aici să-mi văd familia, să lucrez şi să-mi iau salariul. Dar eu sunt Ienescu care doarme jos, nu acela din patul de sus". Este un lucru de plâns dacă cineva crede că Dumnezeu nu este Atotştiutor şi se roagă numai pentru el. Acum suntem toţi la aceeaşi osândă, de aceea avem nevoie să facem rugăciune unii pentru alţii. Un vânător avea două feluri de câini: ogari, care alergau repede şi ciobăneşti, care erau "mai bărbaţi", aşa cum spune Mioriţa. Când îi aduna lolaltă, toţi se muşcau între ei, însă când a venit lupul s-au năpustit asupra lui ca să-l dovedească. Prin urmare, când vine lupul în chip de oaie şi Păstorul cel Bun speră să nu se mai mănânce câinii între ei".