Falsa fericire ­a păcatului

Şi într-una din zile a intrat în corabie cu ucenicii Săi şi a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Şi au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Şi s-a lăsat pe lac o furtună de vânt, şi corabia se umplea de apă şi erau în primejdie. Şi, apropiindu-se, L-au deşteptat, zicând: Învăţătorule, Învăţătorule, pierim. Iar El, sculându-Se, a certat vântul şi valul apei şi ele au încetat şi s-a făcut linişte. Şi le-a zis: Unde este credinţa voastră? Iar ei, temându-se, s-au mirat, zicând unii către alţii: Oare cine este Acesta, că porunceşte şi vânturilor şi apei, şi-L ascultă? Luca 8, 22-25

„Învăţătorule, pierim!Î, sunt cuvintele sufletelor însetate după binecuvântarea Domnului Iisus Hristos. Fiind în barca acestei vieţi, ne înfricoşăm de mulţimea furtunilor care vin asupra noastră. Din neascultare, ne îndepărtăm de Dumnezeu şi de poruncile Sale, iar acest lucru ne aduce în suflete un nesfârşit zbucium. E plină lumea de „oameni liberi” subjugaţi de falsa fericire a păcatului. Ucenicii Mântuitorului, deşi erau navigatori iscusiţi, s-au văzut depăşiţi de situaţie. Mica lor corabie a fost la un pas de a fi înghiţită de apele învolburate. Şi atunci au început să strige la Hristos Domnul. Mântuitorul a certat vântul şi valurile apei şi îndată s-a făcut linişte. Apoi ucenicii au fost întrebaţi: „Unde este credinţa voastră?” Sfântul Maxim Mărturisitorul aşa ne învaţă: „Dragostea către Dumnezeu înduplecă pe cel ce se împărtăşeşte de ea să dispreţuiască toată plăcerea trecătoare şi toată osteneala şi întristarea. De acest lucru ne conving toţi sfinţii care au pătimit pentru Hristos.”