Printre mijloacele cele mai folosite de diavol pentru a ne ataca, alături de slăbiciunile trupești, de gândurile și imaginile pe care ni le strecoară, multe scrieri patristice au enumerat și amintirea. Spre
Printre mijloacele cele mai folosite de diavol pentru a ne ataca, alături de slăbiciunile trupești, de gândurile și imaginile pe care ni le strecoară, multe scrieri patristice au enumerat și amintirea. Spre
În urmă cu doar două luni, Organizația Mondială a Sănătății a făcut tristul anunț cum că depresia a devenit a doua boală pe planetă, ca răspândire, depășind cancerul și urcând imediat după bolile car
Învățătura celor doisprezece Apostoli, Cap. II, 7; III-IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, pp. 26-27 „Să nu urăști pe nici un om, ci pe unii să-i mustri, pe alții să-i
Obștea Schitului Icoana Nouă din comuna Vânători, județul Neamț, l-a avut duminică în mijlocul ei pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a
Pare tot mai greu de înțeles atenția părinților ascetici asupra păcatului și preocuparea cu osândirea de sine. O asemenea practică este imposibil de înțeles în lipsa unei frecventări îndelungi a textelor pa
Pocăința este una dintre marile teme ale literaturii ascetice. Până la urmă, ea reprezintă temeiul vieții spirituale și al schimbării pe care aceasta o implică. Avva Pimen a fost întrebat ce este pocăinţa,
Săvârșim în viață păcate de tot felul, lăcomie, mândrie, clevetire și câte mai găsim scrise în canoanele Sfinților Părinți. Ele pot fi încadrate în mai multe categorii strigătoare la cer, păcate de mo
Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu) Luca 19, 1-10 În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu
În Noul Testament, Hristos nu teoretizează asupra păcatului. Să luăm ca exemplu episodul femeii adultere din Evanghelia după Ioan, capitolul al optulea. Atunci când iudeii voiau să o lapideze pe femeia
În capitala Elveției, la Berna, se află un muzeu, inaugurat în 1905, numit Musée Alpin Suisse. El este dedicat florei și faunei din Alpii elvețieni. Dar tot acolo este expusă o coardă pentru alpinism, o coardă
Şi chemând iarăşi mulţimea la El, le zicea: Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl
În viaţa duhovnicească, Taina Spovedaniei îşi are rostul ei bine definit. Ea este Taina regăsirii noastre spirituale şi dovada vieţuirii noastre creştineşti. Fără această Taină nu este posibil
Taina Sfintei Spovedanii este una dintre cele mai prezente taine în viaţa credincioşilor ortodocşi. După Sfânta Împărtăşanie, care, prin
Spovedania sau Mărturisirea păcatelor este un act de mare intimitate, care se petrece numai între preot şi penitent, şi de aceea ea trebuie făcută într-un cadru potrivit. Acest lucru trebuie avut mereu
Conştiinţa nu poate să dispară vreodată din sufletul omului. Ea poate fi adormită prin nepăsarea omului faţă de datoriile sale, poate fi întunecată printr-o viaţă de păcat. Avem datoria să o
Când ne spovedim curat, sincer şi cu toată credinţa, înviem din moartea păcatului la o viaţă cu Hristos Domnul, pentru că El se coboară în iadul sufletului nostru şi înviază cu noi.
Mulţi dintre noi ne îndreptăm spre Taina Spovedaniei în speranţa vindecării bolilor sufleteşti. Este un pas esenţial în procesul nostru de schimbare a minţii şi de întoarcere la Dumnezeu. Cu toate acestea,
Perioada Postului Mare, prin slujbele ce îi oferă o atmosferă aparte, ne îndeamnă la reconsiderarea relaţiei noastre cu Dumnezeu, la reflecţia şi autocunoaşterea neputinţelor şi slăbiciunilor noastre care ne
Mărturisirea păcatelor preotului duhovnic este o iniţiativă personală, benevolă şi trebuie făcută cu mare responsabilitate, pe măsura importanţei Tainei Spovedaniei pentru dobândirea mântuirii. Credinciosul
Sinuciderea este cauzată de lipsa nădejdii creştine, nădejdea în viaţa veacului ce va să fie, în viaţa veşnică.
În suicid, dialogul subiectului cu moartea începe întotdeauna pe un plan iraţional. Se cunosc următoarele etape ale suicidului: manipularea ideii de suicid; ameninţarea cu ideea, tentativa şi realizarea sa. Aceste etape se pot realiza într-o fracţiune de secundă sau în timp. Oamenii de ştiinţă consideră sinuciderea un gol în eul propriu, o criză existenţială, o stare de disperare, o agresivitate întoarsă contra sinelui