Calea vieții

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul I, IV-V, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 373-375

„Fericit este, dar, acela care nu s-a îndoit de Dumnezeu, acela care n-a fost mic la suflet față de întâmplările din viață și care așteaptă cele ce au să fie; fericit este acela care n-a avut vreun gând lipsit de credință despre Cel Care ne-a zidit. Fericit este și acela care n-a stat pe calea păcătoșilor (Psalmul 1, 1). Cale se numește viața noastră din pricina grabei spre sfârșit a fiecăruia dintre noi, cei care ne-am născut. După cum cei care dorm în corăbii sunt duși de la sine în porturi de către vânt, deși nu simt aceasta, ci drumul corabiei îi grăbește spre sfârșitul călătoriei, tot așa și noi, scurgându-se timpul vieții ca printr-o mișcare continuă și neîncetată, ne grăbim spre sfârșitul propriu pe drumul neștiut al vieții. Bunăoară: tu dormi și timpul te târăște cu el; te-ai trezit și nici nu-ți dai seama câtă vreme a trecut; și totuși viața ni se scurge, deși lucrul acesta scapă simțului nostru. Toți oamenii alergăm pe un drum anume, zorindu-ne fiecare spre sfârșitul propriu. De aceea toți suntem pe cale. Și abia de-ți dai seama că te găsești pe cale. Ești călător în viața aceasta. Toate trec, toate rămân în urma ta! Ai văzut pe cale plantă, sau iarbă, sau apă, sau ceva din cele ce sunt vrednice de privit: te-ai desfătat puțin, apoi ai trecut mai departe. Ai întâlnit iarăși stânci, și văgăuni, și prăpăstii, și pietre, și copaci, sau chiar fiare sălbatice, și târâtoare, și mărăcini, și altele din cele ce te supără: te-ai supărat puțin, apoi le-ai părăsit. Așa e viața! Nici cele vesele nu rămân pururea, nici pe cele triste nu le avem mereu. Calea nu este a ta, și nici cele de față nu sunt ale tale. Cu cei care călătoresc se întâmplă așa: nici n-a început bine cel dintâi să-și miște pasul, și îndată cel de după el i-a și luat locul, iar după acela următorul. Ia aminte dacă și cele din viață nu sunt la fel! Astăzi tu lucrezi pământul, iar mâine altul, și după acela altul. Vezi ogoarele acestea și casele cele mărețe? Câte nume n-au schimbat de când există fiecare dintre ele? (...) Nu este, dar, viața noastră o cale pe care a mers altădată altul și pe care merg toți unul după altul?” 

Învățătura celor doisprezece Apostoli, Cap. II, 7; III-IV, în Pă­rinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, pp. 26-27

„Să nu urăști pe nici un om, ci pe unii să-i mustri, pe alții să-i miluiești, pentru alții să te rogi, iar pe alții să-i iubești mai mult decât sufletul tău. Fiul meu, fugi de orice rău și de tot ce este asemenea lui. Să nu fii mânios, că mânia duce la ucidere; nici invidios, nici certăreț, nici mânios, că din toate acestea se nasc ucideri. Fiul meu, să nu fii poftitor, că pofta duce la desfrâu; să nu spui cuvinte de rușine, și nici să te uiți cu ochi pofticioși, că din toate acestea se nasc adulterele. Fiul meu, să nu ghicești viitorul după zborul păsărilor, pentru că aceasta duce la închinare de idoli; să nu descânți, să nu citești în stele, să nu faci vrăji, să nu vrei să auzi de ele, nici să le vezi, că din toate acestea se naște închinarea la idoli. Fiul meu, să nu fii mincinos, pentru că minciuna duce la hoție; nici iubitor de argint, nici iubitor de slavă deșartă, că din toate acestea se nasc hoțiile. Fiul meu, să nu fii cârtitor, pentru că te duce la hulă, nici obraznic, nici cu gând rău, că din toate acestea se nasc hulele. Să fii blând, pentru că cei blânzi vor moșteni pământul (Matei 5, 5). Să fii îndelung răbdător, milostiv, fără răutate, pașnic și bun, tremurând totdeauna pentru cuvintele pe care le-ai auzit. Să nu te înalți pe tine însuți, nici să ai sufletul tău obraznic. Să nu se lipească sufletul tău de cei mândri, ci să ai legături cu cei drepți și cu cei smeriți (Romani 12, 16). Cele ce ți se întâmplă să le primești ca bune, știind că nimic nu se face fără Dumnezeu.

Fiul meu, să-ți aduci aminte, ziua și noaptea, de cel ce-ți grăiește cuvântul lui Dumnezeu și să-l cinstești ca pe Domnul, că unde se vorbește de domnie, acolo este și Domnul. Să cercetezi în fiecare zi chipurile sfinților, ca să afli odihnă în cuvintele lor. Să nu faci dezbinare și să împaci pe cei ce se ceartă. Să judeci cu dreptate (Ioan 7, 24), să nu te uiți la fața omului, când ai să mustri pentru păcat. Să nu te îndoiești dacă un lucru va fi sau nu. Să nu fii cu mâinile întinse la luat și cu ele strânse la dat (Înț. Sirah 4, 33). Dacă ai dobândit ceva prin lucrul mâinilor tale, să dai ca răscumpărare pentru păcatele tale. Să nu stai la îndoială când dai și nici să murmuri când dai, că vei cunoaște cine este Bunul Răsplătitor al plății. Să nu întorci spatele celui lipsit; să faci parte din toate ale tale fratelui tău și să nu zici că sunt ale tale. Dacă suntem părtași la cele nemuritoare, cu atât mai mult la cele muritoare (Romani 15, 27). Să nu iei mâna ta de pe fiul tău sau de pe fiica ta, ci să-i înveți din tinerețe frica de Dumnezeu. (...) Să urăști orice fățărnicie și tot ce nu este plăcut Domnului. Să nu părăsești poruncile Domnului și să păstrezi ceea ce ai primit, fără să adaugi și fără să scoți (Deuteronom 12, 32; 4, 2). În Biserică să-ți mărtu­ri­sești păcatele tale și să nu te duci la rugăciune cu conștiința rea. Aceasta este calea vieții.”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)