Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Editorial Paradoxul marilor păcate

Paradoxul marilor păcate

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Editorial
Un articol de: Augustin Păunoiu - 25 Mai 2025

În toate tratatele de spiritualitate, în toate manualele de morală creștină, există un capitol consistent numit Virtuți și păcate. Acolo, orice cititor va găsi pagini multe despre virtute în lumea creștină, în lumea antică, despre virtuțile teologale și virtuțile cardinale, despre faptele milei trupești și sufletești, despre păcatele capitale și cele strigătoare la cer, despre cele împotriva Duhului Sfânt, despre tot și despre toate pe acest subiect.

În toate clasamentele păcatelor, locul numărul unu este ocupat mereu, fără rival, de mândrie. Păcat fin, îngeresc, dar care atunci când a fost săvârșit de Lucifer, care și-a pierdut mințile, a zgâlțâit întreg universul. Acest păcat a fost taxat de Hristos ori de câte ori a avut ocazia și cei vizați au fost mai ales fariseii care erau aroganți, orgolioși, ipocriți. Nici desfrânarea, nici furtul nu au fost atât de puternic înfierate de Hristos ca mândria și falsitatea învățătorilor de lege. Hristos a fost numit adeseori, peiorativ desigur, „prietenul vameșilor și al desfrânatelor”, dar niciodată al fariseilor. Și dacă suntem atenți la episodul petrecut în casa fariseului Simon, ne vom da ușor seama că acest lucru era pur și simplu imposibil. Cu toate acestea, dacă mândria e atât de rea, de ce nu figurează ea în canoanele Sfinților Părinți sau ale Sinoadelor Ecumenice, ca opritoare de la împărtășanie sau, oricum, sancționată cu toată gravitatea, așa cum e de pildă desfrânarea? Ultima are cea mai generoasă rubrică de canoane posibilă.

Am expus această problemă celor mai mari specialiști în drept bisericesc. Răspunsurile primite au fost destul de nemulțumitoare. Mi s-a explicat. Există păcate de for interior, cum sunt mândria, lenea, neascultarea și păcate de for exterior, desfrânarea, furtul, uciderea. Pentru că adusesem ca speță desfrânarea, aici lucrurile sunt cuantificabile. Știi cu cine ai desfrânat, cu fina, cu concubina, cu animal, cu persoane de același sex, cât, cum etc. La mândrie e imposibil să o prinzi, să o cuantifici. Cine poate să îți infirme că ești mândru? Cine știe cât ești de mândru? Cum se manifestă mândria la tine?

Parcă Hristos ar fi total contrar Sfinților Părinți și prevederilor lor. Domnul nu le-a spus niciodată desfrânatelor: „Vai vouă, curve spurcate și nesătule... Ați umplut iadul cu lucrarea voastră pierzătoare de suflet”. Dar fariseilor le-a zis: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici, ... morminte văruite” și altele asemenea. Hristos preferă samarineanca, o femeie cu un dosar urât, dacă e să ne gândim la ceea ce spune Evanghelia, că avusese cinci bărbați, iar cel cu care stătea acum nu era bărbat. Samarineanca, o femeie cu o moralitate discutabilă, dar o mare mărturisitoare a dumnezeirii lui Iisus, lasă ulciorul și aprinde efectiv satul din care făcea parte, strigând: Mergeți la fântâna lui Iacov, este Mesia acolo. Pe când fariseii, cu mutre inchizitoriale, îi spun orbului vindecat: „Dă slavă lui Dumnezeu, nu lui Iisus. El e doar un om păcătos. Și mai ales, ai grijă ce vorbești prin cetate, că s-ar putea să-ți excomunicăm părinții din sinagogă și o să ai și tu probleme. În păcate te-ai născut tot și tu ne înveți pe noi?”.

În concluzie, vedem că Dumnezeu nu „funcționează” după principiul dreptății retributive. Ne-o spune Evanghelia din Duminica orbului.

 

Citeşte mai multe despre:   pacat