Înţelepciune biblică: Fără bani sau inculţi?

"Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor." (Mt. 5, 3)

Această fericire, citită la prima vedere, ar putea fi interpretată greşit de foarte mulţi dintre noi. Sintagma "cei săraci cu duhul" nu se referă la acele persoane simple, fără cultură, adică cei inculţi şi neştiutori. Totodată, această sintagmă nu se referă nici la starea materială.

Mântuitorul când vorbeşte de "cei săraci cu duhul" se referă, de fapt, la cei smeriţi, care se leapadă de păcatul mândriei - din cauza căruia au căzut din cer diavolii şi al îngâmfării, străduindu-se să ajungă la desăvârşire.

Pentru a înţelege mai bine acest termen, Sfântul Efrem Sirul ne enumeră "semnele după care se cunoaşte cel care are smerenie adevarată, iar acestea sunt: a se socoti pe sine că este mai păcatos decât alţii şi decât toţi păcătoşii; a socoti că nici un bine nu a făcut înaintea lui Dumnezeu; a se prihăni pe sine în toată vremea, în tot locul şi lucrul; a nu ocărî pe nimeni, a nu pângări pe cineva care este mai păcătos sau mai leneş decât dânsul, ci pe toţi să-i laude şi să-i slăvească; a nu judeca, defăima sau vorbi de rău pe cineva, vreodată; a tăcea totdeauna şi a nu vorbi ceva fără poruncă sau fără vreo trebuinţă de nevoie, iar de va fi întrebat şi de va vrea să răspundă să o facă cu blândeţe, cu linişte şi rar, ca şi cum ar fi silit să vorbească şi s-ar ruşina să vorbească; a nu se măsura pe sine în ceva; a nu se certa cu cineva pentru credinţă sau pentru orice altceva, ci dacă va zice bine, să zică şi el aşa, iar dacă va zice rău să zică "tu ştii"; a urî voia sa, ca ceva care este pierzător; a avea totdeauna privirea în jos; a avea totdeauna înaintea ochilor moartea; a nu vorbi deşertăciuni şi a nu minţi vreodată; a nu vorbi împotriva celui mai mare; a suferi ocările, defăimările şi pagubele cu bucurie; a urî odihna şi a iubi osteneala; a nu întărâta pe cineva şi a nu răni ştiinţa cuiva." (Sfântul Efrem Sirul, Cuvânt pentru smerita cugetare)

Acestea sunt semnele smereniei adevarate şi fericit este cel ce le are, deoarece este iubit de Dumnezeu, acestora El li se descoperă, întru ei bine-voieşte iar plata lor va fi mântuirea, "Smeritu-m-am şi m-am mântuit" (Psalm 114,6) făcându-i moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor, după mărturisirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care zice "Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela va fi mai mare în Împărăţia Cerurilor."