"Răspunzând însă, Ana a zis: "Nu, domnul meu! Eu sunt o femeie cu inima întristată; nici vin, nici sicheră n-am băut, ci îmi dezvălui sufletul meu înaintea Domnului. Să nu socoţi pe roaba ta femeie netrebnică, căci din durerea mea cea mare şi din întristarea mea am vorbit până acum"". (I Regi 1, 15-16)
În ţinutul Ramataim-Ţofim era un om ce se numea Elcana, care avea două neveste: Ana şi Penina. Elcana o îndrăgea mai mult pe Ana decât pe Penina deoarece "Domnul închisese pântecele ei" (I Regi 1, 5). Rivala sa, Penina, îi dăruise Elcanei mulţi copii şi adesea "o amăra grozav, aţâţând-o ca să cârtească din pricină că nu i-a dat Domnul prunci" (I Regi 1, 6). Cu toate acestea, Ana nu a deznădăjduit, ci cu înţelepciune aştepta purtarea de grijă a lui Dumnezeu căci se ruga "Domnului cu sufletul întristat şi plâns amarnic" (I Regi, 1, 10). Durerea sufletească i-a dictat rugăciunea care a fost ascultată îndată de către Dumnezeu. Ana primeşte în dar un copil de parte bărbătească, ce se va numi Samuel, pe care îl va închina lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Tot aşa să faci şi tu, omule! Şi când vezi pe vreun duşman care te-a supărat, nu-i spune cuvânt rău, nici nu-l blestema pentru că s-a purtat urât cu tine. Nu, ci intră în biserică, pleacă-ţi genunchii, varsă lacrimi şi roagă-L pe Dumnezeu să-ţi alunge tristeţea, să-ţi stingă supărarea. Fă aşa cum a făcut şi femeia aceasta care a câştigat nespus de mult de pe urma duşmăniei celeilalte femei. Că aceea a ajutat-o la naşterea copilului. Şi am să-ţi spun eu cum. Aceea a ocărât-o, a supărat-o şi a făcut durerea Anei şi mai mare; durerea a făcut-o pe Ana să se roage cu şi mai multă luare-aminte, iar rugăciunea L-a plecat pe Dumnezeu spre ea, L-a făcut să Se înduplece, şi aşa s-a născut Samuel. Deci, dacă suntem cu mintea trează, nu numai că duşmanii nu ne pot vătăma cu nimic, dar ne mai aduc şi nespus de mare folos, pentru că ne fac în toate mai râvnitori, numai dacă tristeţea ce ne-o pricinuiesc nu ne duce la ocări şi la insulte, ci la rugăciune."
