Ioan 10, 17-28

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun și putere am, iarăși, să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu. Iarăși s-a făcut dezbinare între iudei pentru cuvintele acestea. Și mulți dintre ei ziceau: Are demon și nu este în toate mințile. De ce-L ascultați? Alții ziceau: Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Cum poate un demon să deschidă ochii orbilor? Și era atunci la Ierusalim sărbătoarea Târnosirii templului și era iarnă. Iar Iisus mergea prin templu, în pridvorul lui Solomon. Atunci L-au împresurat iudeii și I-au zis: Până când ai să scoți sufletul din noi? Dacă Tu ești Hristos, spune nouă pe față. Iisus le-a răspuns: V-am spus și nu credeți. Lucrările pe care le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeți, pentru că nu sunteți dintre oile Mele. Oile Mele ascultă de glasul Meu și Eu le cunosc pe ele; ele vin după Mine, iar Eu le dau viață veșnică.”

Puterea Mântuitorului Hristos

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 38, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, p. 356

„Să-l întrebăm pe cel care ne contrazice: Spune-mi: nimic nu poate Fiul să facă de la Sine? Iar dacă va răspunde: Nimic, îi vom spune că cea mai mare parte a binefacerilor Sale le-a făcut de la Sine. Și Pavel strigă, zicând: Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o răpire a fi întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând (Filipeni 2, 6-7). Şi în alt loc Hristos Însuși zice: Putere am să pun sufletul Meu și putere am să îl iau, și nimeni nu-l ia de la Mine; Eu de la Mine Însumi îl pun (Ioan 10, 18). Vezi că are putere și peste moarte, și peste viață și că această iconomie atât de mare o lucrează prin Sine Însuși? Și de ce să vorbesc despre Hristos? Căci și noi, faţă de care nimic nu există mai neputincios, facem multe prin noi înșine: și răutatea prin noi înșine o alegem, și virtutea prin noi înșine o urmăm. Dacă nu ar fi de la noi înșine și nu am avea putere, atunci nici în gheenă nu am cădea când păcătuim, nici Împărăția nu am dobândi-o când facem fapte bune. Așadar, afirmația: Nu poate să facă de la Sine nimic nu înseamnă altceva decât nimic potrivnic Tatălui, nimic diferit, nimic străin. Este afirmația Unuia Care arată tocmai egalitatea și acordul de­săvârşit (cu Tatăl). Și de ce nu a zis că nu face nimic potrivnic, ci (a zis doar) că nu poate? Ca să arate încă o dată și prin aceasta egalitatea de neschimbat și desăvârşită. Această afirmație nu-L învi­nuiește de neputință, ci mărturi­sește multa Lui putere. (...) Desi­gur că acest cu neputință nu arată neputinţa, ci puterea, și chiar o putere negrăită. Deci, ceea ce spune este că ființa Sa este incompatibilă cu toate cele de acest fel. Așa și noi, când spunem: Este cu neputință ca Dumnezeu să păcătuiască, nu Îl învinuim de neputință, ci mărturisim puterea Lui negrăită.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)