Ioan 12, 36–47

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus și, plecând, S-a ascuns de ei. Dar, deși a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El, ca să se împlinească prin aceasta cuvântul prorocului Isaia, pe care l-a zis: «Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Și brațul Domnului cui s-a descoperit?». De aceea nu puteau să creadă, că iarăși a zis Isaia: «A orbit ochii lor și a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii și să nu înțeleagă cu inima și ca nu cumva să se întoarcă, și Eu să-i vindec». Acestea a zis Isaia când a văzut slava Lui și a grăit despre El. Însă și dintre căpetenii mulți au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniți din sinagogă; pentru că au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. Iar Iisus a strigat și a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Și cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. Și, dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu îl judec Eu; căci n-am venit ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea.”

Nu există dragoste decât în unitatea Bisericii

Fericitul Augustin, Predici la marile sărbători, Predica 265, în Părinți și Scriitori Bisericești (2014), vol. 13, pp. 382-383

„Dragostea aceasta nu se păstrează decât în unitatea Bisericii. Nu o au cei care fac rupturi, după cum spune Apostolul luda: Aceștia sunt cei care fac dezbinări, [oameni] firești, care nu au Duhul (Iuda 1, 19). Cei care fac dezbinări - de ce se despart? Pentru că [sunt oameni] firești, care nu au Duhul. Din acest motiv merg în toate părțile, pentru că nu au cheagul dragostei. De această dragoste este plină găina care a slăbit pentru pui, domolindu-şi glasul cu puii ei și întinzându-și aripile [deasupra lor]: De câte ori am voit să-i adun pe fiii tăi? (Matei 23, 37). Să îi adun, nu să îi despart. Deoarece am, spune El, și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, ca să fie o turmă și un păstor (Ioan 10, 16). Pe bună dreptate, [Hristos] nu l-a ascultat pe fratele care a vorbit împotriva fratelui, spunând: Doamne, zi-i fratelui meu să împartă cu mine moștenirea! (Luca 12, 13) Doamne, a spus, zi-i fratelui meu! Ce? Să împartă cu mine moștenirea. Însă Domnul [i-a răspuns]: (...) Spune, omule, cine M-a pus pe Mine împărțitor al moștenirii între voi? (Luca 12, 14). Am venit ca să adun, nu să împart. De aceea vă spun vouă: păziți-vă de toată lăcomia! (Luca 12, 15). Într-adevăr, lăcomia vrea să împartă, așa cum dragostea [vrea] să adune. Ce înseamnă: Păziţi-vă de toată lăcomia!, dacă nu: Umpleți-vă de dragoste? Noi, cei care avem dragoste după puterea noastră, (...) să spunem: Doamne, zi-i fratelui meu să păstreze împreună cu mine moștenirea!”

(Pr. Narcis Stupcanu)